Tax accessory liability for delayed transfers: Statute of limitations interruption by partial payment and res judicata of debtor status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2015 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Păuleşti prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei de respingere a contestaţiei formulate de Comuna Păuleşti, înregistrată la AFIR sub nr. x/9.11.2015; constatarea nulităţii absolute a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/2.10.2015 şi a Adresei nr. x/7.10.2015, prin care s-a modificat decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii sub aspectul cuantumului accesoriilor; radierea Comunei Păuleşti din Registrul Debitorilor SAPARD; obligarea instituţiei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 115 din data de 25 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Păuleşti prin Primar în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 115 din data de 25 aprilie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Păuleşti prin Primar, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar solicită modificarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii reclamantului.

Solicită şi obligarea intimate-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

3.1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond nu a analizat raportul juridic dedus judecăţii, sub toate aspectele învederate.

Astfel, se critică soluţia şi considerentele sentinţei atacate din perspectiva neanalizării situaţiei transferării sumelor cu întârziere de către Administraţia Finanţelor Publice Brazi, împrejurare definitorie în cauză.

Se mai arată că, prima instanţă a înlăturat concluziile raportului de expertiză, fără o motivare clară, ci doar pentru faptul că acest raport nu a făcut nicio referire la hotărârile judecătoreşti anterioare.

3.2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond a încălcat disp. art. 120, 1241, art. 43, 87 - 88, 91 - 92, 21 şi următoarele din C. proc. fisc.

Recurenta-reclamantă susţine că decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii cuprinde o serie de inadvertenţe care atrag anularea, respectiv suma în cuantum de 445.250,45 RON a fost calculată potrivit disp. art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. , şi ar trebui să reprezinte dobânzi, însă în cuprinsul actului acestea sunt trecute drept majorări de întârziere.

Inadvertenţa a produs o vătămare recurentei-reclamante, iar sancţiunea în acest caz este anularea actului atacat.

Un alt motiv de nelegalitate este determinat de nerespectarea disp. art. 87 raportat la art. 43 C. proc. fisc. , în condiţiile în care, decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt, menţiunile referitoare la audierea contribuabilului şi modul de calcul al debitului pretins.

Actul atacat stabileşte un debit fără a preciza perioada pentru care s-au calculat majorările de întârziere, suma pentru care s-au calculat şi procentul aplicat, deoarece dobânzile sunt de 0,03% pe zi de întârziere, majorările de întârziere sunt de 2% pe zi, iar dispoziţiile legale privitoare la procentul aplicat au suferit modificări legislative.

O a treia critică se referă la interpretarea eronată a disp. art. 91 şi 92 C. proc. fisc. , creanţa fiind prescrisă.

Datoria pretinsă nu există, o eventuală culpă pentru virarea cu întârziere a sumelor achitate aparţinând Administraţiei Finanţelor Publice Brazi şi nu recurentei-reclamante.

În evidenţele Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale se arată că valoarea debitului de recuperat este zero, iar valoarea accesoriilor de recuperat este prescrisă.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că termenul de prescripţie de 5 ani s-a întrerupt prin recunoaşterea debitului, deoarece în data de 02.03.2010 s-a efectuat o plată de 120.000 RON, prin OP nr. x/2010.

Această plată nu reprezintă o recunoaştere a tuturor sumelor pretinse de intimată, ci doar a celor care au fost achitate.

Pentru dobânzile aferente debitelor constatate prin Procesul-verbal de control nr. x/26.04.2007, s-a emis Decizia de impunere nr. x/2009, pentru suma de 415.797 RON, achitată în datele de 12.02.; 25.02.; 26.02. şi 02.03.2010, iar întreruperea cursului prescripţiei s-a făcut pentru această sumă.

Printr-o ultimă critică, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a încălcat disp. art. 21 şi urm. C. proc. fisc. , deoarece a menţinut ca legal un act administrativ fiscal, fără a exista creanţa fiscală stabilită prin acesta.

Recurenta-reclamantă susţine că a achitat suma totală în cuantum de 2.515.959 RON, însă sumele plătite în perioada 02.09.2008 - 08.07.2009, în cuantum de 1.675.349 RON, au fost transferate cu întârziere de AFP Brazi, respectiv la 29.10.2009.

Din cauza acestei întârzieri, APDRP a calculat şi pretins penalităţi de întârziere de 445.250,45 RON, însă culpa aparţine organului fiscal, fapt confirmat şi de expertiza contabilă.

În litigiul care s-a finalizat prin Decizia nr. 7477/28.11.2013, Înalta Curte nu a constatat existenţa unei datorii, ci faptul că responsabilitatea aparţine organului fiscal.

4. Apărările intimatei Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analiza motivelor de casare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, filele x, depuse în faţa instanţei de fond, reiese faptul că între părţi s-a mai purtat un litigiu, prin care recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, obligarea acesteia la radierea Comunei Păuleşti din Registrul debitorilor APDRP pentru suma de 445.250,45 RON, reprezentând accesorii.

Prin Sentinţa nr. 215/13.06.2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea reclamantei, reţinând că accesoriile au fost calculate corect de către pârâtă, ca urmare a plăţilor făcute cu întârziere.

Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de chemare în garanţie a organului fiscal, formulată de reclamant, arătând că sumele au fost transferate de organul fiscal cu întârziere.

Sentinţa nr. 215/2012 a Curţii de Apel Ploieşti a fost recurată numai de chemata în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, iar Înalta Curte, prin Decizia nr. 7477/28.11.2013 a admis recursul, a modificat sentinţa şi a respins şi cererea de chemare în garanţie.

Înalta Curte a reţinut că nu sunt îndeplinite disp. art. 60 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, prin respingerea cererii de radiere a reclamantei din Registrul de debitări al APDRP nu se modifică situaţia juridică de debitor a acesteia, iar disp. art. 121 C. proc. fisc. nu se aplică organelor fiscale, ci doar unităţilor bancare.

Prin urmare, existând puterea de lucru judecat, recurenta-reclamantă nu mai poate invoca în prezenta cauză faptul că nu are calitatea de debitor cu suma în cuantum de 445.250,45 RON şi nici apărarea conform căreia culpa aparţine organului fiscal care a virat suma cu întârziere.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere susţinerea reclamantei referitoare la transferul sumelor cu întârziere de către AFP Brazi, indicând soluţia din procesul anterior purtat între părţi şi a înlăturat în mod corect raportul de expertiză, cu o explicaţie clară şi anume, expertul nu a avut în vedere tocmai hotărârea judecătorească anterioară.

Cu privire la inadvertenţele existente în cuprinsul deciziei contestate şi la confuzia dintre dobânzi şi majorări de întârziere, recurenta-reclamantă nu invocă nicio vătămare concretă, iar eroarea este recunoscută de intimată, astfel că în speţă, cele invocate nu pot conduce la anularea actului atacat, mai ales că, din modul de calcul al sumei datorate rezultă că este vorba despre dobânzi, cum de altfel, susţine însăşi recurenta.

Criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiilor impuse de disp. art. 87 coroborate cu art. 43 C. proc. fisc. , sunt de asemenea nefondate.

Din conţinutul actul administrativ fiscal atacat, respectiv decizia de respingere a contestaţiei aflată la dosarul de fond, reiese că actul cuprinde elementele prevăzute de art. 211 C. proc. fisc. , intitulat forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, inclusiv motivele de fapt care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.

Printre elementele prevăzute de art. 211 C. proc. fisc. nu sunt şi cele referitoare la audierea contribuabilului sau modul de calcul al debitului pretins.

Art. 87 C. proc. fisc. se referă la conţinutul deciziei de impunere şi face trimitere la disp. art. 43 C. proc. fisc. care, printre menţiuni le stipulează şi pe cele referitoare la audierea contribuabilului, dar nu şi pe cele ce ţin de detalierea modului de calcul al debitorului.

Avându-se în vedere că este vorba despre un calcul al accesoriilor, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că audierea contribuabilului nu era necesară şi lipsa acestei formalităţi nu poate conduce la anularea actului administrativ-fiscal atacat.

În legătură cu criticile aduse aplicării greşite a disp. art. 91, 92 C. proc. fisc. ce reglementează prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că termenul de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. (1) şi (2) din C. proc. fisc. s-a întrerupt prin recunoaşterea debitului, întrucât la data de 2.03.2010, reclamanta a efectuat o plată în cuantum de 120.000 RON, cu OP nr. x/2010.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că această plată nu reprezintă o recunoaştere a tuturor sumelor pretinse de autoritatea intimată, ci doar a celor care au fost achitate ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr. x/2009, prin care s-au stabilit accesorii în valoare de 415.797 RON, nu poate fi reţinută de Înalta Curte.

Dispoziţiile Codului de procedură fiscală stipulează, la art. 115 alin. (1) şi (2), ordinea stingerii datoriilor, aceasta referindu-se şi la vechimea lor.

Astfel, art. 115 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. , arată că se sting întâi toate obligaţiile principale, în ordinea vechimii şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.

În ipoteza de faţă, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pentru debitul din 03.08.2007 au fost constituite accesorii în sumă de 19.236,94 RON, iar pentru debitul 194/08.05.2007, au fost constituite accesorii în sumă de 1.363.142,48 RON.

Plăţile făcute ulterior constituirii accesoriilor au acoperit accesoriile pentru din 03.08.2007, dar numai o parte din accesoriile pentru debitul din 08.05.2007, rămânând o datorie de 445.250,45 RON.

Această datorie fiind mai veche, urma să fie stinsă înaintea altor datorii, iar debitorul nu îşi poate alege care anume datorie o stinge şi nici nu poate susţine că plata reprezintă o recunoaştere numai a unei părţi a obligaţiei legale de plată.

Cu privire la susţinerea inexistenţei datoriei, ca urmare a unui transfer efectuat cu întârziere de AFP Brazi, urmează a se menţine considerentele deja expuse, iar referitor la existenţa unei conduite abuzive a intimatei, în acord cu prima instanţă, se observă că nu există nicio dovadă care să probele o astfel de conduită.

Împrejurarea emiterii din eroare a unei adrese neconforme cu realitatea a fost îndreptată prin eliberarea unei alte adrese, ulterioare, în acord cu menţiunile existente în evidenţele fiscale, iar recurenta-reclamantă avea cunoştinţă că aceasta figura în calitate de debitor cu suma de 445.250,45 RON.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Păuleşti prin Primar împotriva Sentinţei nr. 115 din data de 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Păuleşti prin Primar împotriva Sentinţei nr. 115 din data de 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN