Suspendability of fiscal assessment: serious doubt on transaction fictitiousness and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 09.06.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 03.11.2015 cu privire la obligaţiile suplimentare stabilite de organul fiscal şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 314 din 27.05.2016 cu consecinţa anulării deciziei de impunere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 164 din 17 august 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. înregistrată la ORC sub nr. x/2006, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x din 3.11.2015 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Oradea şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x din 03.11.2015 emisă de pârâtă au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 262757 RON cu titlu de impozit pe profit, 113079 RON reprezentând majorări de întârziere pentru impozitul pe profit, 37923 RON cu titlu de penalităţi de întârziere pentru impozitul pe profit, 427251 RON cu titlu de TVA, 210397 RON reprezentând majorări de întârziere TVA şi 62034 RON cu titlu de penalităţi TVA, pe motiv că în urma controlului la care a fost supusă reclamanta s-a stabilit că tranzacţiile încheiate cu terţele societăţi S.C. B. S.R.L, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. nu au conţinut economic. Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere însă aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 314/27.05.2016 emisă de pârâtă .

Suspendarea actului administrativ, ca măsură de întrerupere vremelnică a executării acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat şi se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Din interpretarea sistematică a celor două texte legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în ipoteza reglementată de art. 15 din lege, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: existenţa unei acţiuni pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral, existenţa unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi condiţia ca măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Articolul 278 alin. (2) teza II din Legea nr. 207/2015 acordă contribuabilului dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004 cu condiţia suplimentară a plăţii unei cauţiuni stabilite potrivit prevederilor cuprinse în textul legal menţionat.

În speţă, instanţa constată că prima condiţie cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ, respectiv existenţa unei acţiuni pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral, este îndeplinită, reclamanta introducând în prezentul dosar şi acţiune în anularea actelor administrative fiscale a căror suspendare o cere.

Referitor la condiţia plăţii unei cauţiuni, instanţa constată că reclamanta a făcut dovada consemnării cauţiunii datorate în cuantum de 14613,44 RON depunând în acest sens Recipisa de consemnare seria x nr. x/16.08.2016 .

În ceea ce priveşte condiţia cazului justificat, instanţa constată că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Instanţa constată că această condiţie este îndeplinită în speţă, existând împrejurări legate de starea de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere a cărei suspendare se cere.

Sub acest aspect, instanţa reţine că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este în sensul că "articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a), articolul 220 punctul 1 şi articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârşit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de emitentul menţionat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanţul de prestaţii. Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) şi articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi că a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus faţă de factura menţionată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menţionate sunt întrunite, deşi condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenţei unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menţionat" (cauza C-142/11 Mahageben ECLI:EU:C:2012:373).

Instanţa reţine că, în speţă, în legătură cu neregulile depistate de pârâtă cu privire la tranzacţiile economice încheiate între reclamantă şi terţa societate S.C. B. S.R.L. pârâta nu a contestat prin raportul de inspecţie fiscală întocmit faptul că respectivele tranzacţii nu ar fi fost înregistrate de ambii parteneri ci a stabilit caracterul fictiv al respectivelor tranzacţii pornind de la numărul mic de salariaţi ai cocontractantei reclamantei şi de la faptul că nu au fost identificate în contabilitatea partenerului contractual al reclamantei cheltuieli cu deplasarea, cazarea, diurna angajaţilor, din care să rezulte deplasarea efectivă a angajaţilor cocontractantei la diverse obiective.

De asemenea, organele fiscale au reţinut existenţa unor nereguli în legătură cu activitatea furnizorului cocontractantului reclamantei, respectiv terţa societate S.C. E. S.R.L., societate care este terţ faţă de raportul contractual dintre reclamantă şi S.C. B. S.R.L.

Instanţa constată că aparent, simpla existenţă a unor nereguli cu privire la activitatea furnizorului cocontractantului persoanei care solicită deducerea TVA precum şi lipsa unor alte documente în contabilitatea cocontractantului decât facturile fiscale înregistrate în contabilitatea ambilor parteneri nu pot justifica concluzia organelor fiscale în sensul limitării dreptului la deducerea cheltuielilor efectuate de către reclamantă în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene menţionate anterior.

Prin urmare, având în vedere această împrejurare ţinând de starea de drept, există o îndoială serioasă privind legalitatea unei părţi dintre constatările organelor fiscale, fiind astfel îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa constată şi aceasta este îndeplinită, punerea în executare a actelor administrative fiscale fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil.

Astfel, instanţa reţine că deşi este corectă concluzia pârâtei în sensul că simpla punere în executare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere nu este de natură a duce la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, trebuie ţinut seama de împrejurările specifice din fiecare caz în parte pentru a se analiza dacă consecinţele executării actelor administrative fiscale sunt de natură a se încadra în noţiunea de pagubă iminentă.

În speţă, instanţa are în vedere cuantumul ridicat al creanţei care a fost constatată prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, respectiv de 1113441 RON precum şi faptul că reclamanta este integrată într-un circuit economic iar punerea în executare a actelor administrative a căror suspendare se cere ar fi de natură să producă efecte nu doar asupra patrimoniului reclamantei ci şi asupra unor terţi cu care reclamanta se află în relaţii contractuale.

Aceste împrejurări, privite coroborat, sunt de natură a susţine concluzia că punerea în executare a actelor administrative fiscale a căror suspendare se cere este susceptibilă a-i crea reclamantei o pagubă iminentă în înţelesul conferit acestei noţiuni de Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x din 03.11.2015 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Oradea.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că instanţa fondului, în mod netemeinic, a constat ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

În cauza de faţă reclamanta, în susţinerea cererii de suspendare a executării, nu face dovada unei cauze bine justificate şi nici a unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, în condiţiile art. 7, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Rezultă, aşadar, că, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi întrunite, cumulativ, două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Cele două condiţii, prin modul imperativ de reglementare, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "unui caz bine justificat" şi a "iminentei producerii pagubei".

Suspendarea este o măsură de excepţie şi numai motive bine întemeiate, referitoare la îndoiala puternică cu privire la legalitatea actului, precum şi existenţa unor dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat, ar justifica înlăturarea efectului executoriu în privinţa actului administrativ.

Consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrative.

Nu există dovada existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrativ fiscale, astfel încât să fie îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţa în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru ca în cazul suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Reclamanta nu dovedeşte existenţa vreunei împrejurări legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, mărginindu-se să facă referire generic la criticile de nelegalitate care pot conduce la prejudecarea fondului.

Astfel, instanţa nu poate în speţă să prejudicieze fondul litigiului, suspendarea fiind o măsură provizorie.

În consecinţă, cele arătate în acţiune nu constituie motive esenţiale de reţinere a existenţei cazului bine justificat în sensul normelor incidente în speţă.

Pe de altă parte, jurisprudenţa a stabilit că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu poate produce o pagubă.

Din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă. Din punct de vedere juridic însă, aceasta pagubă poate fi reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.

Reclamanta nu dovedeşte nici faptul că prin executarea actului fiscal ar fi iminentă producerea unui prejudiciu. Executarea unei obligaţii bugetare, stabilite printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

În drept, invocă art. 483 şi următoarele, 223 alin. (3) din C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Codul de procedură fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Instanţa de fond a reţinut în mod judicios că sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea executării actului administrativ, deoarece prezenţa cazului bine justificat, mai ales atunci când cererea de suspendare se face în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, odată cu fondul, se poate determina numai prin atingerea fondului dreptului, prin verificarea sumară a aspectelor de fapt şi de drept ce definesc legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere.

Prezumţia de legalitate nu conferă actului administrativ un statut infrangibil pentru că s-ar nesocoti însăşi instituţia juridică a suspendării executării actului administrativ şi pentru că prezumţia presupune protecţie faţă de actul administrativ şi nu faţă de executarea sa, care poale fi suspendată pentru orice motiv care ar fi de natură să trezească o minimă bănuială asupra legalităţii actului, fie şi aceea că vor fi analizate aspectele de fond, există posibilitatea că actul să fie anulat.

Instanţei de fond, cu privire la cazul bine justificat, i-a fost trezită bănuiala asupra legalităţii actului administrativ, în condiţiile în care obligaţiile fiscale suplimentare au fost stabilite în condiţiile art. 1 din Legea nr. 571/2003 şi ale art. 6 din O.G. nr. 92/2003, prin reconsiderarea caracterului economic al unor tranzacţii, iar organul fiscal nu justifică implicit acest demers, nu aduce probe suficiente pentru a dovedi caracterul fictiv al operaţiunilor, putând fi în prezenţa încălcării Directivei 112/2006/CE.

Activitatea organului fiscal de reconsiderare a bazei de impunere s-a fundamentat pe dreptul conferit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, respectiv că: "La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii."

Fără a intra în fondul legalităţii actului administrativ, instanţa de fond a constatat că s-a adus atingere dreptului comunitar, aşa cum el a fost impus statelor membre prin a şasea directivă şi aşa cum el a fost interpretat prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C 277/14.

În ceea ce priveşte cea de a două condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare, instanţa de fond a apreciat că este dovedită prezenţa unei pagube iminente, concretizată de faptul că prejudiciul este viitor şi previzibil, reverberându-se în timp asupra vieţii economice a societăţii şi, nu în cele din urmă, asupra capacităţii sale de a angaja forţa de muncă.

Indisponibilizarea sumei de 1.113.441 RON, înainte de a se verifica legalitatea stabilirii ei ca şi obligaţie bugetară, în condiţiile în care societatea este implicată în mai multe lucrări de execuţie, iar susţinerea din bani proprii a acestor lucrări a fost asumată de societate prin contractele încheiate, a fost apreciată de instanţa de fond că va duce societatea reclamantă în situaţia imposibilităţii executării obligaţiilor asumate, cu consecinţa depăşirii termenelor de execuţie şi, implicit, cu atragerea de daune interese în sarcina noastră, toate cu finalitatea evidentă a intrării societăţii în incapacitate de plată, atât faţă de obligaţiile sale comerciale, cât şi faţă de obligaţiile sale fiscale.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, soluţia dispusă de instanţa de fond, de admitere a cererii de suspendare, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite, şi în opinia instanţei de recurs, condiţiile cumulative prevăzute de textele de lege mai sus indicate.

Admiterea cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că s-a făcut dovada existenţei condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume a existenţei unui caz bine justificat şi a necesităţii evitării unei pagube iminente, cu trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din această lege.

Înalta Curte reţine că instanţa care este chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la pretinsa nelegalitate a actului administrativ.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a conturat ideea potrivit căreia actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşii titlu executoriu.

Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, că respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil că atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului temeinic justificat, trebuie să se facă dovada existenţei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Faţă de motivul de recurs invocat de către recurentă, Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa civilă nr. 21/1.03.2017, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea, în parte, a deciziei de impunere emise de pârâtă.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut de către instanţa fondului că "simpla existenţă a unor nereguli cu privire la activitatea furnizorului cocontractantului persoanei care solicită deducerea TVA precum şi lipsa unor alte documente în contabilitatea cocontractantului decât facturile fiscale înregistrate în contabilitatea ambilor parteneri nu pot justifica concluzia organelor fiscale în sensul limitării dreptului la deducerea cheltuielilor efectuate de către reclamantă în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene menţionate anterior.

(...) În aceste condiţii, nu se poate reţine dincolo de un dubiu rezonabil fictivitatea operaţiunii economice dintre reclamantă şi S.C. C. S.R.L., astfel că se impune anularea actelor administrative fiscale în ceea ce priveşte constatările cu privire la această operaţiune economică."

Jurisprudenţa comunitară şi naţională au statuat că, în aprecierea realităţii fiscale a operaţiunii economice a contribuabilului, conţinutul formal al documentelor nu trebuie absolutizat iar informaţiile care trebuie cuprinse în acestea trebuie să fie suficiente pentru a determina persoana impozabilă şi realitatea operaţiunii economice iar proba caracterului fictiv trebuie realizată de către organele de control fiscal.

În speţă, la o analiză a aparenţei de legalitate a actului administrativ fiscal, se constată că a fost dovedit cazul bine justificat pentru luarea măsurii suspendării.

Înalta Curte reţine de asemenea că, în ce priveşte paguba iminentă, în cauză, motivele invocate de către reclamantă, reţinute judicios de instanţa de fond, se încadrează în cadrul condiţiei legale, astfel cum este definită conform art. 2 alin. (1) lit. "ş" din Legea nr. 554/2004 respectiv, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

În cauza Janosevici c. Suediei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut prin Hotărârea din 23.07.2002 încălcarea dreptului de acces la instanţă în situaţia în care autorităţile fiscale au impus reclamantului plata de taxe şi accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanţă competentă să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ. Astfel, prezervarea status-quo-ului factual este justificată şi de necesitatea ca o instanţă de judecată să decidă în prealabil asupra legalităţii actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare.

Reclamanta a susţinut iminenţa prejudiciului prin raportare la cuantumul ridicat al creanţei care a fost constatată prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se cere precum şi prin faptul că este integrată într-un circuit economic iar punerea în executare a actelor administrative a căror suspendare se cere ar fi de natură să producă efecte nu doar asupra patrimoniului reclamantei ci şi asupra unor terţi cu care aceasta se află în relaţii contractuale, motive apreciate ca suficiente pentru a reţine îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 august 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016/a1, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 august 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016/a1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN