Jurisdiction of tribunals over service relationship disputes of special status public officials under Law 188/1999 vs. Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 13.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, printre altele, anularea în parte a Ordinului MAI nr. II/1190/2017 din 15.02.2017, anularea Dispoziţiei Inspectorului General al IGI nr. 221783/13.03.2017, obligarea pârâţilor la emiterea unor noi acte administrative de încadrare a reclamantei cu acordarea gradului profesional superior, cu respectarea pregătirii şi vechimii în specialitate, inclusiv cu acordarea drepturilor băneşti aferente funcţiei şi gradului profesional.

Prin Sentinţa civilă nr. 964/PI/2018 din 5 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 226 din 20 septembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului MAI nr. II/1190/2017 din 15.02.2017, anularea Dispoziţiei Inspectorului General al IGI nr. 221783/13.03.2017, obligarea pârâţilor la emiterea unor noi acte administrative de încadrare a reclamantei cu acordarea gradului profesional superior, cu respectarea pregătirii şi vechimii în specialitate, inclusiv cu acordarea drepturilor băneşti aferente funcţiei şi gradului profesional.

Înalta Curte reţine, astfel, că obiectul litigiului, constând în examinarea legalităţii unor acte ce privesc raportul de serviciu derulat între autoritatea publică angajatoare şi funcţionarul public, este strict legat de raporturile de serviciu ale reclamantei, care este funcţionar public cu statut special.

Rezultă cu evidenţă că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, se circumscrie noţiunii de raport de serviciu şi, astfel, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Aşadar, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamantul este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice pârâte.

Această interpretare este conformă Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe".

Astfel, având în vedere că acţiunea vizează raportul de serviciu al unui funcţionar public, revine tribunalului competenţa materială de soluţionare a cauzei, conform art. IV din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului nu se prevede o altă instanţă competentă în soluţionarea acestei categorii de litigii.

Prin urmare, reţinând incidenţa art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este tribunalul.

În concluzie, indiferent de rangul autorităţii sau instituţiei publice pârâte, în materia privind funcţionarii publici competenţa de soluţionare a litigiilor aparţine tribunalului.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General pentru Imigrări în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN