Prosecutor's appeal against Superior Council of Magistracy dismissed; TV speculation on family assets and procedural irregularities held outside scope of professional reputation protection

Deliberând asupra prezentei contestaţii, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A., procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea contestaţiei a arătat că, prin hotărârea atacată, în mod greşit a fost respinsă cererea sa de apărare a reputaţiei profesionale în raport cu cele dezbătute în emisiunea postului de televiziune B. din data de 02 martie 2018, sub titlul "C.".

A precizat că în acea emisiune prezentată de jurnalista D. a fost invitată numita E., inculpat condamnat în primă instanţă în Dosarul penal nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, proces în cadrul căruia contestatoarea a participat în calitate de procuror de şedinţă.

În privinţa nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii contestate, a susţinut că Plenul nu a ţinut cont de verificările efectuate de Inspecţia Judiciară, concluziile de la pct. 4.3 al raportului acesteia nefiind menţionate şi nici analizate în hotărârea contestată.

De asemenea, nu au fost analizate aspectele referitoare la reputaţia sa profesională, sintetizate în cererea formulată.

Totodată, analiza proprie a Plenului privind realizarea corespunzătoare a actului de justiţie de către un judecător sau procuror protejat în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu are legătură cu aspectele referitoare la reputaţia profesională.

Contestatoarea a mai afirmat că intimatul nu a analizat speculaţiile făcute în emisiune pe marginea declaraţiilor de avere, exemplificând cu câteva citate din cuprinsul acesteia.

A doua critică adusă de contestatoare se referă la lipsa motivării hotărârii Plenului, susţinându-se absenţa unei argumentări efective în raport cu aspectele care ţineau de reputaţia profesională, ceea ce se constituie, în opinia sa, într-un refuz de exercitare a atribuţiei CSM de apărare a reputaţiei profesionale.

În drept, contestaţia fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29. alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, invocând, pe lângă dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 75 din Legea nr. 303/2004, şi prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României referitoare la libertatea de exprimare.

De asemenea, a precizat că hotărârea contestată este amplu motivată în fapt şi în drept, chiar dacă nu a fost analizată distinct fiecare afirmaţie dintre cele formulate în cadrul emisiunii (ceea ce ar fi fost în mod obiectiv imposibil de realizat).

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în contestaţie şi a apărărilor formulate de intimat, pe baza actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, cu majoritate, apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire statutul profesional al contestatoarei, se reţine că, prin Ordinul nr. 239 din 01 noiembrie 2011 al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceasta a fost numită procuror în cadrul D.N.A., iar începând cu data de 10 noiembrie 2017 a fost delegată în funcţia de procuror şef al Serviciului de reprezentare la alte instanţe din cadrul secţiei judiciare penale.

La data de 02 martie 2018, postul de televiziune B. a difuzat, sub titlul "C.", o emisiune în legătură cu care contestatoarea a înţeles să adreseze Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a reputaţiei profesionale, în temeiul art. 75 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu care "Judecătorii sau procurorii care consideră că independenţa şi imparţialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii."

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei", iar conform art. 30 alin. (1), acesta "are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor". Dispoziţiile sunt similare celor cuprinse în art. 75 din Legea nr. 303/2004.

În speţă, sesizat cu cererea de apărare a reputaţiei profesionale care a făcut, în prealabil, obiectul verificărilor finalizate prin Raportul nr. x/2018, Plenul CSM a constatat, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, că nu există elemente pe baza cărora să se poată conchide că a fost adusă atingere reputaţiei profesionale a magistratului contestator.

Critica formulată prin contestaţie referitoare la nemotivarea Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 de respingere a cererii este nefondată.

Din cuprinsul actului administrativ contestat reiese că intimatul a procedat la analizarea în concret a cazului, iar nu doar formal, fiind expuse argumentele care susţin respingerea cererii şi înlăturarea susţinerilor contestatoarei, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe magistratul în cauză.

Şi pe fondul său, hotărârea contestată apare ca fiind temeinică şi legală.

Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în jurisprudenţa sa, faptul că sistemul de justiţie este o instituţie esenţială într-o societate democratică, iar presa este unul din mijloacele prin care opinia publică poate verifica dacă magistraţii îşi exercită responsabilităţile în conformitate cu scopul încredinţat, fiind însă necesară protejarea magistraţilor împotriva unor atacuri neîntemeiate şi având în vedere că aceştia au obligaţia de rezervă, neputând ieşi public cu puncte de vedere proprii în orice condiţii.

Referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în Cauza Bradford vs. Danemarca, a mai decis că "interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora".

De asemenea, în Cauza Pager şi Oberschlick vs. Austria, a statuat că "activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept".

În această ordine de idei, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că reputaţia profesională este o consecinţă a integrităţii de care trebuie să dea dovadă fiecare judecător sau procuror în exercitarea profesiei sale, fiind în strânsă legătură cu principiile independenţei, imparţialităţii şi integrităţii, care guvernează această activitate profesională.

Reputaţia profesională semnifică, practic, părerea publică referitoare la modul în care judecătorul sau procurorul îşi exercită profesia, noţiunea fiind una distinctă de aceea de reputaţie a persoanei fizice în sensul dreptului comun.

Din acest motiv, apărarea reputaţiei de către Consiliul Superior al Magistraturii se impune a fi dispusă atunci când o împrejurare sau acţiune bine determinată a avut drept urmare formarea unei păreri publice nefavorabile cu privire la activitatea profesională a judecătorului sau procurorului, fiind deci şi de natură să aducă atingere reputaţiei profesionale a magistratului în cauză, iar nu în orice situaţie cu potenţial de afectare a reputaţiei judecătorului sau procurorului ca persoană fizică.

Or, din probele administrate în cauză Înalta Curte constată că în emisiunea în discuţie nu s-au făcut aprecieri negative şi injuste cu privire la activitatea profesională desfăşurată de către contestatoare.

Discuţiile au purtat asupra unor aspecte ce ţineau cel mult de viaţa privată a acesteia şi a membrilor săi de familie (soţ, afin), chiar dacă moderatoarea emisiunii şi unii dintre invitaţi (inclusiv de numita E., care ar fi avut calitatea de inculpat într-un dosar penal în care contestatoarea a participat în calitate de procuror de şedinţă) au încercat să insinueze că respectivii membrii de familie s-ar fi bucurat de un tratament preferenţial, nefiind urmăriţi penal, în considerarea calităţii de procuror a contestatoarei, pe care au invocat-o în mai multe rânduri.

În speţă, aceste afirmaţii, care induc ideea că nu s-au respectat procedurile judiciare şi că instrumentarea cauzelor poate fi influenţată de abordări personale, au fost apte să influenţeze negativ opinia publică cu privire la modul în care procurorii de caz, iar nu contestatoarea, şi-au exercitat atribuţiile profesionale.

Insinuările în sensul că unii membrii de familie ai contestatoarei ar fi obţinut în mod nelegal reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri sau suspiciunile ridicate cu privire la sumele de bani obţinute din vânzările subsecvente acestei reconstituiri ar putea fi de natură să aducă atingere onoarei şi reputaţiei contestatoarei ca persoană fizică.

Or, această situaţie excedează domeniului de aplicare al prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 30 din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 75 din Legea nr. 303/2004, contestatoarea având la îndemână acţiunea în justiţie întemeiată pe dreptul comun, în care instanţa de judecată este chemată să verifice dacă libertatea de exprimare a fost exercitată cu respectarea prevederilor art. 6 şi art. 30 alin. (1) din Constituţia României şi art. 10 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, putând fi acordate şi eventuale daune.

4. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei şi temeiul de drept al acesteia

Faţă de aceste împrejurări de fapt şi de drept, constatând că intimatul a ajuns în mod temeinic şi legal la concluzia că în speţă nu a fost afectată reputaţia profesională a magistratului, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte, cu majoritate de opinii, va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 434 din 19 aprilie 2018 pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT