Status of spousal follow-up period in diplomatic missions as work seniority under abrogated Decree-Law No. 51/1990

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat instanţei de contencios administrativ:

- obligarea pârâtului la recunoaşterea perioadei de 1 an, 4 luni şi 22 de zile ca vechime în muncă şi acordarea sporului lunar de 20%, corespunzător vechimii în muncă între 15 - 20 ani, începând cu 01 decembrie 2014;

- obligarea pârâtului la calcularea şi plata de daune materiale reprezentând diferenţa lunară, începând cu decembrie 2014, între drepturile salariale aşa cum au fost plătite şi drepturile salariale care ar fi trebuit plătite, prin recunoaşterea perioadei de 1 an, 4 luni şi 22 de zile drept vechime în muncă;

- cu cheltuieli de judecată reprezentând cuantumul taxelor judiciare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 657 din 01 martie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să recunoască reclamantei vechimea în muncă de un an, patru luni şi douăzeci şi două de zile.

A obligat pârâta la calcularea şi plata diferenţei salariale începând cu luna decembrie 2014 şi până la recunoaşterea efectivă a vechimii în muncă, potrivit normelor legale aplicabile.

A respins cererea privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 657 din 01 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care l-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-pârât a apreciat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material atunci când a constatat că perioada cât reclamanta şi-a urmat soţul trimis în misiune permanentă în străinătate constituie vechime în muncă şi se ia în considerare nu numai la stabilirea pensiei ci şi a altor drepturi ce se acordă în raport cu vechimea în muncă.

În motivarea recursului s-a arătat că prima perioadă de 1 an 4 luni şi 22 zile (09 iunie 1998 - 01 noiembrie 1999) se plasează sub imperiul prevederilor art. 1 din Decretul-lege nr. 51/1990, potrivit cărora:

"timpul cât soţia salariată lipseşte din ţară, pentru a-şi urma soţul trimis în misiune permanentă în străinătate, constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă în raport de vechimea în muncă", precum şi faptul că, Decretul-lege nr. 51/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000, publicată în M. Of. nr. 140/1.04.2000.

De altfel, şi aceasta a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. nr. 852/20.12.2010.

Mai mult, toate reglementările legale de după abrogarea Decretului-lege nr. 51/1990 şi până în prezent, inclusiv Legea nr. 269 din 17 iunie 2003, modificată, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, nu mai prevăd ca vechime în muncă, funcţie sau magistratură perioada concediului fără plată în care soţia îşi urmează soţul trimis în misiune permanent în străinătate, ci cel mult ca stagiu de cotizare util la stabilirea pensiei.

Faptul că solicitarea reclamantei nu are niciun suport legal şi ca urmare nu putea fi aprobată, stă şi în interpretarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 51/1990, dată printr-un act normativ, respectiv Ordinul nr. 15 din 13 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2003 pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat, publicat în M. Of. nr. 55/22.01.2004. Astfel, pct. 2 din anexa prevede:

"2. În înţelesul Legii nr. 544/2003, debitele generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi asigurărilor sociale, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. x, sunt cele cauzate de:

a) interpretarea diferită de sensul real, generând prin această aplicarea eronată a prevederilor H.G. nr. 565/1996 privind aplicarea măsurilor de protecţie socială a pensiilor de asigurări sociale de stat militare, stabilite şi recalculate după data de 1 august 1996, şi conducând la:

- stabilirea eronată a bazei de calcul a pensiei, prin considerarea ca activitate în cadrul ultimilor 10 ani prevăzuţi de art. 10 din Legea nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare, a unor perioade necontributive care constituie, prin excepţie, vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor, cum ar fi perioada cât soţia salariată şi-a urmat soţul în misiune permanentă în străinătate, conform Decretului-lege nr. 51/1990, ajutorul de şomaj, stagiul militar etc.;"

Analizând aceste texte normative instanţa de recurs apreciază că acestea nu au un conţinut care să contrazică analiza efectuată de către instanţa de fond.

În fapt, perioada 9 iunie 1998 - 1 noiembrie 1999 se află în intervalul în care au fost aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. 51/1991 în speţă ale art. 1 invocat de reclamanta-intimată motiv pentru care actul promovat sus-indicat şi-a produs efectele în favoarea acesteia, abrogarea sa ulterioară neavând niciun efect asupra drepturilor câştigate în perioada în care acest act normativ a fost în vigoare.

Cât priveşte referirea la Ordinul nr. 15 din 13 ianuarie 2004 acest act de valoare inferioară unic normativ precum Decretul-lege nr. 51/1990 a vizat aprobarea Normelor tehnice de aplicare a Legii nr. 554/2003. El nu face decât să stabilească limitele de aplicabilitate ale legii, nepropunându-şi să reglementeze dacă respectiva perioadă constituie sau nu vechime în muncă, perioadă contributivă asimilată sau ca perioadă luată în calcul pentru majorarea salarială.

Subiectul enumerării era dat de enumerarea situaţiilor interpretate diferit, stabilindu-se clar faptul că aceasta e o excepţie şi constituie vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiei.

De altfel faţă de emiterea Ordinului în anul 2004 acesta nu se putea aplica unei situaţii apărute şi consumate nu doar înainte de intrarea sa în vigoare, ci şi a legii în aplicarea căreia fuse emis, altfel încălcându-se principiul neretroactivităţii legii.

În concluzie, în raport de criticile invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei civile nr. 657 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT