Incompatibility of municipal officeholder with concurrent corporate administration: substantive non-activity negates statutory prohibition despite formal registry status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la data de 04 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă, prin care s-a reţinut că, începând cu data de 22 iunie 2012 (când a fost validat mandatul de primar) şi până în prezent, reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut concomitent funcţia de primar al comunei Secaş jud. Timiş şi calitatea de administrator la SC B. SRL, încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 155 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea ei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recurenta a îndeplinit funcţia de primar a comunei Secaş jud. Timiş începând cu anul 2012

Prin Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 s-a constatat de către Agenţia Naţionala de Integritate - Inspecţia de Integritate faptul ca începând cu data de 22 iunie 2012 recurenta s-a aflat în stare de incompatibilitate potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut concomitent în această perioadă atât funcţia de primar al com. Secaş, cât şi funcţia de administrator în cadrul SC B. SRL.

Recurenta a susţinut atât prin cererea iniţială, cât şi prin cea de recurs faptul că nu a mai deţinut calitatea de asociat şi administrator al SC B. SRL începând cu data de 19 octombrie 2009, data la care a cesionat toate părţile sociale pe care le-a deţinut către numitul C., de atunci nemaidesfăşurând nicio activitate în cadrul firmei, de natură a atrage incompatibilitatea în cadrul funcţiei de primar, funcţie pe care a dobândit-o 3 ani mai târziu, începând cu anul 2012.

Conform Raportului de evaluare întocmit de ANI nr. x şi a întâmpinării pe care ANI a formulat-o în fond perioada în care recurenta s-ar fi aflat în incompatibilitate este 22 iunie 2012 - 21 iunie 2013.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că "starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată". Aşadar, se poate reţine că starea de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003, se poate considera încetată de la momentul în privinţa căruia s-a dovedit existenţa unei manifestări unilaterale de voinţă în sensul renunţării la calitatea de administrator ori asociat al unei societăţi, actul care încorporează această manifestare de voinţă fiind înregistrat la organul competent să ia act de emiterea sa.

Alături de aceasta, ca urmare atât a modificării dispoziţiilor legale incidente din Legea nr. 161/2003, cât şi a desfăşurării în mod vădit de activităţi efective în cadrul societăţii faţă de susţinerile reclamantei şi de înscrisurile probante din faza judecăţii în fond, Înalta Curte reţine că activitatea SC B. SRL a fost suspendată la cerere în perioada 1 ianuarie 2009 - 1 noiembrie 2012, aceasta fiind perioada extinsă prevăzută de lege conform înscrisurilor oficiale provenind de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Din anul 2009 până în anul 2015, când la nr. 22392 din 7 aprilie 2015 se înscrie o declaraţie pe proprie răspundere, nu se efectuează nicio altă înscriere vizând societatea noul administrator al firmei solicitând printre altele reluarea activităţii, ce se dispune prin Rezoluţia nr. 7713 din 9 aprilie 2015 a ORC de pe lângă Tribunalul Timiş.

Rezultă că intervalul analizat de ANI cuprinde două perioade distincte.

- 26 iunie 2012 (data validării recurentei ca primar) - 1 noiembrie 2012, perioada în care activitatea firmei a fost suspendată la cerere conform menţiunilor din Registrul Comerţului.

- noiembrie 2012 - 21 iunie 2013 perioadă în care deşi suspendarea activităţii firmei nu este acoperită din punct de vedere juridic, nu s-a făcut dovada efectuării vreunui act de comerţ.

Este neîndoielnic faptul că problema cesiunii părţilor sociale în lipsa unei date certe pe înscrisul constatator nu poate fi acceptată pentru perioada pretinsă de recurentă, însă Raportul ANI nu face nicio referire la efectuarea de către A. de acte de comerţ. Mai mult, din înscrisurile emanând de la autorităţile fiscale nu rezultă acest fapt nici pentru recurentă nici pentru D., situaţie ce trebuie coroborată cu succesiunea declaraţiilor de avere întocmite de parte.

În aceste condiţii, nu se poate da prevalenţă formei (nesolicitarea în continuarea suspendării activităţii societăţii), faţă de fond în sensul că nu există dovezi că în perioada în analiză s-ar fi efectuat acte de comerţ.

De altfel, din înscrisurile emise de ORC rezultă reluarea activităţii firmei în data de 2 martie 2015.

Toate acestea vădesc că în perioada analizată SC B. SRL a avut activitatea suspendată, nerealizând acte de comerţ.

Faţă de analiza instanţei de fond, care s-a concentrat asupra calităţii oficiale de asociat şi administrator a reclamantei în respectiva societate, instanţa de recurs, analizând interdicţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu aspectele concrete ale desfăşurării de activităţi comerciale rezultând din faptul că activitatea firmei era suspendată expres sau din neefectuarea de operaţiuni comerciale dublate de reluarea formală a activităţii, apreciază că interpretarea dată textului analizat în cazul concret este excesivă.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de analiza de mai sus apare ca întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa recurată, va admite acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, va anula Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 155 din 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT