Judges' salary recalculation claim remanded to labor jurisdiction after improper inadmissibility ruling quashed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 24 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. şi OO. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea pronunţată să se dispună următoarele:

1. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească în favoarea reclamanţilor sumele reprezentând diferenţele dintre indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente cuvenite unui judecător având aceeaşi vechime în muncă şi vechime în funcţie anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi cele efectiv încasate de fiecare dintre reclamanţi, începând cu data trecerii în aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi/sau vechime în funcţie de 10 - 15 ani/15 - 20 ani/peste 20 de ani, de către fiecare dintre reclamanţi, până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; pentru reclamanta OO. începând cu data de 9 decembrie 2014 - data transferului la Curtea de Apel Cluj;

2. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, sporurile ramase în afara indemnizaţiei de bază (sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi sporul de 15% pentru condiţii de muncă (grele, vătămătoare ori periculoase) prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 1, începând cu data trecerii în tranşa superioară de vechime în muncă şi vechime în funcţie de 10-15 ani/15-20 ani/peste 20 de ani, până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

3. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunarei de 10%, datorată în temeiul O.U.G. nr. 35/2015, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2015, prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 1, începând cu data de 1 decembrie 2015 până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

4. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, sporurile ramase în afara indemnizaţiei de bază (sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase) prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 3, începând cu data de 1 decembrie 2015 până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

5. Obligarea pârâţilor la plata, în favoarea fiecăruia dintre reclamanţi, a dobânzii legale aferentă sumelor determinate potrivit petitelor 1 - 5, începând cu data scadenţei fiecărui drept de natură salarială şi până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 1286 din 18 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2883 din 5 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată, şi a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamanţi ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Cluj, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea recursului arată, în esenţă, că deşi au înţeles să formuleze o acţiune ce intră în competenţa jurisdicţiei de litigii de muncă, vizând raporturile de serviciu ale reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâţii angajatori, asimilate raporturilor de muncă, deoarece se referă la neplata unor drepturi salariale, Tribunalul Cluj a admis în mod nelegal excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei şi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Mai arată că, deşi prin notele de şedinţă din data de 20 septembrie 2016 au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, aceasta a fost respinsă, instanţa admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neurmarea procedurii prealabile specifice jurisdicţiei de contencios administrativ.

Recurenţii-reclamanţi arată că nu au înţeles să formuleze o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 30 alin. (4) raportat la art. 7 alin. (2), Cap. VII al Anexei nr. VI din Legea nr. 284/2010, îndreptată împotriva ordinelor de încadrare emise de Ministerul Justiţiei, acţiune ce ar fi fost de competenţa instanţelor de drept administrativ, ci o acţiune de drept comun având ca obiect calcularea şi plata unor drepturi de natură salarială, supusă jurisdicţiei de dreptul muncii, în speţă, Tribunalul Cluj, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

De asemenea, apreciază că motivele reţinute de instanţă, în sensul că ar fi trebuit să conteste ordinele de încadrare emise de Ministerul Justiţiei, reprezintă aspecte ce ţin de temeinicia acţiunii, astfel că instanţa nu putea ab initio, pe calea excepţiei, să constate de fapt că pretenţiile reclamanţilor nu sunt întemeiate, iar impunerea unei proceduri prealabile administrative, care potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie are un caracter facultativ, are semnificaţia îngrădirii dreptului fundamental de acces la o instanţă.

4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Justiţiei

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că întrucât recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor să calculeze diferenţele dintre indemnizaţia de încadrare stabilită într-un anumit cuantum prin Ordin al Ministrului Justiţiei şi indemnizaţia altor colegi, instanţa de fond a reţinut în mod corect că obligaţia de recalculare a drepturilor salariale şi a eventualelor diferenţe nu se poate realiza decât prin emiterea unui alt act administrativ de către Ministrul Justiţiei, ceea ce face ca o asemenea solicitare să intre în competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Ca urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 1286 din 18 aprilie 2016 de către Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că demersul judiciar vizează, în esenţă, constatarea nelegalităţii ordinelor de încadrare prin care s-a stabilit indemnizaţia de bază brută, fiind incidente disp. art. 7 cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, la data de 20 septembrie 2016, reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, afirmând că nu au formulat o contestaţie specială întemeiată pe art. 30, alin. (4) raportat la art. 7, alin. (2), cap. VIII al anexei nr. VI din Legea nr. 284/2010 îndreptată împotriva ordinelor de încadrare emise de Ministerul Justiţiei, acţiune ce ar fi fost de competenţa instanţelor de contencios administrativ, ci o acţiune de drept comun ce are ca obiect calcularea şi plata unor drepturi de natură salarială, acţiune ce este de competenţa instanţelor de litigii de muncă, în speţă a Tribunalului Cluj, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Referitor la această excepţie, instanţa de fond a reţinut că acţiunea introductivă cuprinde, în esenţă, două capete de cerere, unul vizând obligarea pârâţilor la calcularea unor diferenţe salariale şi altul vizând obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate.

Cum capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere privind calcularea diferenţelor, judecarea acestuia va fi, potrivit art. 123 noul C. proc. civ., de competenţa instanţei competente să judece capătul principal privind calcularea diferenţelor.

În ceea ce priveşte calcularea drepturilor salariale (sau a diferenţelor de drepturi salariale), reclamanţii nu au indicat modalitatea concretă în care doresc să se realizeze această operaţiune.

Ca atare, cererea trebuie interpretată ca vizând calcularea potrivit dispoziţiilor legale.

Or, această operaţiune se realizează, potrivit Legii nr. 284/2010, anexa nr. VI, cap. VIII, art. 8, alin. (2), de către ministrul justiţiei.

Din prevederile Legii nr. 284/2010, anexa nr. VI, cap. VIII, art. 7, alin. (1) rezultă că ministrul justiţiei stabileşte drepturile salariale printr-un act administrativ.

Rezultă deci, că obligaţia de calculare a drepturilor salariale (sau a diferenţelor de drepturi salariale) nu poate fi adusă la îndeplinire de către ministrul justiţiei decât prin emiterea unui act administrativ.

Ca atare, capătul principal de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la calcularea diferenţelor salariale trebuie calificat ca având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui act administrativ de stabilire a diferenţelor salariale pretinse de reclamanţi (sau a drepturilor salariale corecte, urmând ca diferenţele să rezulte de la sine).

Or, o astfel de solicitare este, potrivit Legii nr. 284/2010, anexa nr. VI, cap. VIII, art. 7, alin. (2), de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

În consecinţă, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale.

Înalta Curte reţine că în mod greşit a fost respinsă această excepţie, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, obiectul cererii de chemare în judecată constă în:

1. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească în favoarea reclamanţilor sumele reprezentând diferenţele dintre indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente cuvenite unui judecător având aceeaşi vechime în muncă şi vechime în funcţie anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi cele efectiv încasate de fiecare dintre reclamanţi, începând cu data trecerii în aceeaşi tranşă de vechime în munca şi/sau vechime în funcţie de 10 - 15 ani/15 - 20 ani/peste 20 de ani, de către fiecare dintre reclamanţi, până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; pentru reclamanta OO. începând cu data de 9 decembrie 2014 - data transferului la Curtea de Apel Cluj;

2. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, sporurile ramase în afara indemnizaţiei de bază (sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi sporul de 15% pentru condiţii de muncă (grele, vătămătoare ori periculoase) prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 1, începând cu data trecerii în tranşa superioară de vechime în muncă şi vechime în funcţie de 10 - 15 ani/15 - 20 ani/peste 20 de ani, până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

3. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunarei de 10%, datorată în temeiul O.U.G. nr. 35/2015, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2015, prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 1, începând cu data de 1 decembrie 2015 până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

4. Obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească, pentru fiecare dintre reclamanţi, sporurile ramase în afara indemnizaţiei de bază (sporul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase) prin raportare la indemnizaţia de încadrare determinată potrivit petitului nr. 3, începând cu data de 01.12.2015 până la zi şi în continuare, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

5. Obligarea pârâţilor la plata, în favoarea fiecăruia dintre reclamanţi, a dobânzii legale aferentă sumelor determinate potrivit petitelor 1 - 5, începând cu data scadenţei fiecărui drept de natură salarială şi până la data plăţii efective.

Se constată că reclamanţii au precizat în mod expres în motivarea excepţiei de necompetenţă materială că nu au formulat o contestaţie specială întemeiată pe art. 30, alin. (4) raportat la art. 7, alin. (2), cap. VIII al anexei nr. VI din Legea nr. 284/2010 îndreptată împotriva ordinelor de încadrare emise de Ministerul Justiţiei, ci o acţiune de drept comun ce are ca obiect calcularea şi plata unor drepturi de natură salarială.

Potrivit art. 22 C. proc. civ., intitulat "Rolul judecătorului în aflarea adevărului", (...) (4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. (...).

Rezultă din aceste prevederi legale că, spre deosebire de obiectul acţiunii, care nu poate fi schimbat şi nici depăşit, temeiul ei juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta efectiv părţilor în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.

Conform art. 152 C. proc. civ., intitulat "Cererea greşit denumită", cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.

Aceasta înseamnă că judecătorul dă calificarea exactă cererii, în raport de conţinutul ei, şi nu după denumirea dată de parte.

Se constată însă că în prezenta cauză, soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale nu s-a întemeiat pe calificarea juridică exactă a acţiunii, alta decât cea dată prin cererea de chemare în judecată, ci a avut în vedere o schimbare a obiectului acţiunii, ceea ce legea nu permite, întrucât judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

De altfel, acest fapt rezultă cu claritate din considerentele sentinţei recurate conform cărora capătul principal de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la calcularea diferenţelor salariale trebuie calificat ca având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui act administrativ de stabilire a diferenţelor salariale pretinse de reclamanţi (sau a drepturilor salariale corecte, urmând ca diferenţele să rezulte de la sine).

În condiţiile în care competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de obiectul litigiului, astfel cum a fost menţionat de reclamant în cererea de chemare în judecată, nu se poate considera că aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei, din moment ce nu are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui act administrativ de stabilire a diferenţelor salariale pretinse de reclamanţi (sau a drepturilor salariale corecte, urmând ca diferenţele să rezulte de la sine), cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond.

Obiectul acţiunii vizează plata unor drepturi salariale şi se circumscrie sferei litigiilor de dreptul muncii, astfel că soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale nu este legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 2883 din 5 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. şi OO., toţi prin mandatar A. şi de PP. (moştenitor al lui H.) - prin reprezentant legal, împotriva Sentinţei civile nr. 2883 din 5 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL