Competence for public procurement payment disputes: exclusive jurisdiction at the contracting authority's seat regardless of its legal personality

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. SA: - confirmarea lucrărilor executate şi obligarea pârâtei la recepţia lucrărilor; - obligarea pârâtei la plata sumei de 156.704,11 RON (126.374,28 RON fără T.V.A.), conform situaţiilor de lucrări şi facturilor nr. x/27.02.2015 în cuantum de 110.435,53 RON (89.060,91 RON fără T.V.A.), aferentă lucrărilor negociate şi efectuate şi factura nr. x/27.02.2015 în cuantum de 46.268,58 RON (37.313,37 RON fără T.V.A.), aferentă lucrărilor suplimentare efectuate, absolut necesare pentru finalizarea lucrărilor; - obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 6.318,71 RON conform art. 17 din contract de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, însă maxim 5% din valoarea lucrărilor; - obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, pentru raporturi între profesionişti, în cuantum de 28.727,58 RON, calculată de la data scadenţei facturilor menţionate până la data de 25.09.2017 şi în continuare până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa nr. 71 din data de 30 ianuarie 2018 Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SA, prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că litigiul vizează plata unor sume rezultate din executarea unui contract de achiziţie publică, iar acest obiect se circumscrie dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 8 şi art. 3 lit. m) din O.U.G. nr. 34/2006 s-a constatat că în cauza dedusă judecăţii singura persoană juridică ce poate fi asimilată noţiunii de autoritate contractantă este B. SA, cu sediul în Bucureşti, aceasta fiind şi persoana care apare ca şi autoritate contractantă în contractul de prestări servicii şi execuţie lucrări nr. x, în temeiul căruia sunt formulate pretenţii de către reclamantă în raportul juridic litigios, semnătura pe acest contract fiind cea a directorului general al SC B. SA.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

La Tribunalul Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 2125 din data de 3 aprilie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. SA, prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B. SA, în favoarea Tribunalului Olt, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţe regulatorul de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 101/2016, faptul că autoritatea contractantă chemată în judecată este D. a SC B. SA şi a apreciat că nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii contractante, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza anumite acte şi operaţiuni. Transpusă în dreptul procesual, capacitatea administrativă conferă calitate procesuală pasivă a autorităţii de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică, aspect ce intra sub incidenta prevederilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.. (fapt permis de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun şi norma de trimitere în materia contractelor administrative).

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta A. SA a solicitat obligarea pârâtei B. SA la plata unor sume aferente lucrărilor suplimentare efectuate potrivit contractului de prestări servicii şi execuţie lucrări nr. x şi actelor adiţionale semnate de părţi.

Contractul sus-menţionat este încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, act normativ care, în cuprinsul art. 286 alin. (1), statuează că "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante".

Chiar dacă în materia achiziţiilor publice legislaţia a suferit modificări, iar actul normativ menţionat este în prezent abrogat, conform dispoziţiilor art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, "contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora."

O dispoziţie similară atributivă de competenţă se regăseşte şi în cuprinsul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, toate aceste norme legale stabilind, aşadar, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la sediul autorităţii contractante.

Din examinarea contractului de prestări servicii nr. x/27.07.2009 depus în dosarul Tribunalului Olt începând cu fila x, Înalta Curte constată că autoritate contractantă este SC B. SA cu sediul în Bucureşti, iar D. nu a încheiat contractul în nume propriu, ci în calitate de mandatar şi beneficiar final al lucrărilor contractate.

Această interpretare este confirmată şi prin semnarea contractului de către reprezentanţii legali ai autorităţii contractante SC B. SA - directorul general şi directorul diviziei economice şi comerciale.

Pentru considerentele expuse, reţinând calitatea de parte şi de autoritate contractantă a SC B. SA, fără a prezenta relevanţă, sub aspectul analizat, sediul sau capacitatea administrativă a reprezentantului său, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SA, prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B. SA, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL