Jurisdictional conflict over challenge to real estate compensation title: civil vs. administrative competence under Law No. 165/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la data de 13 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestaţie împotriva titlului de despăgubire nr. 767 din 15 decembrie 2016, solicitând:

- să se constate dreptul reclamantei la actualizarea sumei de 1.745.487.000 ROL, stabilită prin Dispoziţia nr. 8796 din 10 mai 2015, emisă de Primarul Municipiului Craiova, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (9) şi art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001;

- obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită reclamantei titlul de despăgubire aferent diferenţei cuvenite în urma actualizării sumei de 1.745.487.000 ROL, stabilită prin Dispoziţia nr. 8796 din 10 mai 2015, emisă de Primarul Municipiului Craiova;

- obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să modifice titlul de despăgubire din 15 decembrie 2016, prin înlăturarea deducerii (scăderii) valorii actualizate a despăgubirilor încasate la momentul exproprierii, pentru perioada 1984 - 10 mai 2005;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 319 din 15 mai 2017, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 12 iunie 2017, sub nr. x/2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 417 din 6 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, tribunalul a reţinut că, în cauză, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, procedura de emitere a titlului de despăgubire de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează procedura de lucru aplicabilă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar conform Legii nr. 247/2005, contestaţia îndreptată împotriva titlului de despăgubire se soluţionează potrivit Legii nr. 554/2004.

Având în vedere că pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este autoritate publică centrală, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul se află în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 2769 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte procedurile specifice de lucru ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu şi în privinţa procedurii de contestare a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Titlurile de despăgubire se atacă în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare revenind secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii emitente (în speţă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), respectiv Tribunalul Bucureşti.

3. Soluţia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva titlului de despăgubire din 15 decembrie 2016, emis de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, susţinând o serie de critici cu privire la modul de calcul al valorii despăgubirii. A apreciat reclamanta că valoarea despăgubirilor calculate de pârâtă nu respectă dispoziţiile Deciziei nr. 600/A din 16 septembrie 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe priveşte aplicarea, din punct de vedere al procedurii judiciare de contestare a titlului de despăgubire, a prevederilor Legii nr. 247/2005, care atribuie competenţa de soluţionare a acestui tip de cauze în favoarea instanţei de contencios administrativ determinată conform Legii nr. 554/2004, ori cele ale Legii nr. 165/2013, care, potrivit art. 35, atribuie competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a tribunalului în circumscripţia teritorială a căruia se află sediul unităţii emitente.

Potrivit art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.(...)

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (...)"

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor reprezintă o autoritate constituită în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, având ca obiectiv finalizarea procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, iar potrivit art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege, această comisie preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte consideră, în acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, că dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât, chiar dacă pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi respectă procedurile de lucru specifice acesteia, procedura de contestare a titlului de despăgubire emis de pârâtă urmează reglementarea din cuprinsul Legii nr. 165/2013, şi nu dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

Astfel, dacă sub imperiul Legii nr. 247/2005, legiuitorul a atribuit competenţa de soluţionare a contestaţiilor privind actele emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea instanţei de contencios administrativ, prin dispoziţiile art. 35 alin. (1) Legii nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a revenit secţiei civile a tribunalului în circumscripţia teritorială a căruia se află sediul unităţii emitente.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în lipsa unei trimiteri exprese, în cuprinsul Legii nr. 165/2013, la prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cauză vor fi aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată.

De asemenea, chiar dacă textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se referă la atacarea "deciziilor" emise de pârâtă, acest text este aplicabil, pentru identitate de raţiune, şi în cazul contestării titlurilor de despăgubire. Întrucât atât deciziile, cât şi titlurile de despăgubire sunt emise de pârâtă în exercitarea atribuţiilor conferite de lege cu privire la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de autorităţile comuniste, este firesc ca ambele categorii de acte să urmeze aceeaşi procedură de contestare, desfăşurată în faţa unor instanţe de judecată cu competenţă materială şi funcţională identică.

În susţinerea acestui argument, Înalta Curte reţine că, ulterior pronunţării celor două hotărâri judecătoreşti care au generat conflictul de competenţă, prin Legea nr. 212/02.08.2018 au fost completate dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, fiind adăugat alin. (11), cu următorul cuprins:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.".

Aşadar, în prezent, prin voinţa expresă a legiuitorului, toate litigiile izvorâte din aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013, indiferent de actul atacat în speţă, sunt atribuite în competenţa de soluţionare a secţiilor civile ale tribunalelor.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL