Jurisdiction over salary-equalization claims by prosecutors assigned to Mureș Tribunal, not Bucharest Court of Appeal.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia I civilă la data de 27 septembrie 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi chematul în garanţie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare, iar a pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie şi vechime în funcţie, cumulat:

- drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna februarie 2014 până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare, după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu luna februarie 2014 până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 468 din 8 iunie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Mureş, secţia civilă a reţinut că prezenta cauză poartă între reclamanţi, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respectiv personal de specialitate de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi ordonatorii de credite cu atribuţii în stabilirea şi plata drepturilor salariale.

În raport de prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine de salarizare emise în prealabil de ordonatorul de credite, iar în cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, care, în privinţa familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" prevede o competenţă specială, aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 3743 din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Mureş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 248/2010, întrucât reclamanţii nu contestă un act prin care li s-au stabilit drepturile salariale, ci îşi manifestă nemulţumirea privind cuantumul drepturilor băneşti, apreciind că sunt discriminaţi în raport cu alte persoane aflate în situaţii similare.

În concluzie, litigiul intră în competenţa de soluţionare a instanţei de drept comun în materia litigiilor de muncă, respectiv Tribunalul Mureş.

3. Soluţia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cel două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia civilă, complet specializat în litigii de muncă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că reclamanţii sunt încadraţi în funcţia de procuror, respectiv personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au sesizat modalitatea de calcul discriminatorie a drepturilor lor salariale în raport cu alte persoane încadrate pe funcţii similare, acestea din urmă beneficiind de un alt cuantum al drepturilor salariale, ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost recunoscute indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Problema care a generat conflictul de competenţa între cele două instanţe priveşte atât stabilirea competenţei materiale, cât şi a celei funcţionale, din perspectiva naturii juridice a litigiului, respectiv contencios administrativ ori litigii de muncă, Tribunalul Mureş făcând aplicarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel Bucureşti reţinând natura litigiului de conflict de muncă.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (...)."

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, întrucât cererea reclamanţilor nu are drept obiect plângerea formulată împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva ordinelor de salarizare.

Dispoziţiile normative precitate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.

Prin pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză, reclamanţii urmăresc să obţină obligarea pârâţilor la plata diferenţelor rezultate din calcularea drepturilor salariale în raport de dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în cazuri similare în favoarea personalului care ocupă aceleaşi funcţii, nefiind, aşadar, contestat un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau o hotărâre emisă în soluţionarea contestaţiilor salariale.

În raport de aceste considerente şi în acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială, teritorială şi funcţională a instanţei fiind stabilită în raport de prevederile art. 269 din Codul muncii şi art. 208 - 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul",

Astfel, raportat la locul de muncă al reclamanţilor, situat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Mureş şi la natura litigiului de conflict de muncă, competenţa materială, teritorială şi funcţională revine Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet specializat în litigii de muncă.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Mureş, secţia civilă, complet specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea De Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi pe chematul în garanţie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet specializat în litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL