Appeal rejected: covert surveillance work confirms "Securitate worker" status under O.U.G. No. 24/2008.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 august 2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei de judecată să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 21 din 12 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 21/12.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea primei instanţe este criticată sub aspectul neclarităţii cadrului procesual şi a respingerii solicitării recurentului-pârât de formulare a unor precizări de către intimatul-reclamant. Astfel, se arată că între nota de constatare ce stă la baza acţiunii şi înscrisurile comunicate recurentului-pârât în copie există neconcordanţe, acestea referindu-se la alte persoane decât pârâtul, ceea ce a dus la o neînţelegere a cadrului procesual în raport de care au fost formulate apărările. Prima instanţă a reţinut că aceste neconcordanţe sunt simple erori materiale şi a respins nemotivat susţinerile recurentului-pârât.

Recurentul-pârât susţine că prima instanţă nu a examinat motivele şi argumentele expuse, în special cele privitoare la activităţile specifice prevenirii unor acte vizibil vătămătoare pentru societate. Prima instanţă nu a analizat dacă activitatea desfăşurată era necesară pentru protejarea securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, moralei şi prevenirii faptelor penale. Prin prisma activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât, se observă că acţiunea formulată de intimatul-reclamant prezintă aprecieri străine faţă de activităţile acestuia.

Prima instanţă a apreciat în mod greşit că acţiunea este neîntemeiată, în sensul că măsurile dispuse de pârât au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, deşi persoana urmărită era bolnavă psihic şi deosebit de periculoasă, fiind chiar condamnată şi internată într-un stabiliment pentru boli psihice.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat a fi nerelevant faptul că, în calitate de lucrător al fostei Securităţi, recurentul-pârât a respectat legile şi regulamentele care îi reglementau activitatea, reţinând, pe baza unei motivări sumare, că recurentul-pârât a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât apreciază că intimatul-reclamant a extins, în mod nepermis şi abuziv, verificările efectuate în cazul de faţă, fără a exista o cerere, justificată de un interes legitim, din partea petentei B.

Recurentul-pârât consideră că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cumulative instituite de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, activităţile desfăşurate de acesta respectând prevederile Statutului Corpului Ofiţerilor aprobat prin HCM nr. 924/1964, ale Constituţiei României din 1965, C. pen. din 1968, Legii nr. 24/1968 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului, Decretului nr. 121/1978 şi Instrucţiunilor D.S.S. nr. 00190/1987.

În niciunul din aceste acte normative, activitatea de culegere de informaţii şi de supraveghere informativă secretă nu este identificată cu susţinerea puterii totalitate comuniste, ci numai cu apărarea intereselor naţionale şi ale securităţii statului. Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât a avut un caracter de protejare a ordinii de drept, de prevenire a unor acţiuni îndreptate împotriva securităţii statului român, astfel încât nu s-a produs nicio încălcare a dreptului la viaţă privată.

Însuşirea de către instanţa de fond a tezei promovată de intimatul-reclamant C.N.S.A.S., în sensul nerelevanţei respectării acestor acte normative de către recurentul-pârât, conduce la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

De asemenea, instanţa de fond nu a ţinut cont de limitele legale şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute de Constituţia din 1965 (art. 29 - 30) şi de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 12, 18, 19, 21), limitări în interesul securităţii naţionale. În acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului consideră că activitatea informativă desfăşurată în cadru legal nu încalcă drepturile omului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 martie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 6 iunie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a dezvoltat critica privitoare la neclaritatea cadrului procesual şi respingerea, de către prima instanţă, a solicitării formulate de pârât, vizând necesitatea lămuririi unor neconcordanţe rezultate din actele existente la dosarul cauzei, cu privire la persoanele care au studiat dosarele C.N.S.A.S. şi cotele acestor dosare.

În acest sens, recurentul-pârât a susţinut că, în actele depuse de intimatul-reclamant, în afară de petentul C., figurează numele petentei B., persoană care ar fi studiat materialul documentar din dosarul I203495, care îl viza tot pe pârâtul A., şi că, în nota de constatare se face referire la un anume ZG - fond reţea R917 şi BI - fond I181982.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, având în vedere că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, cadrul procesual al cererilor judiciare vizând constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii este reprezentat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în calitate de reclamant şi persoana ce a făcut obiectul notei de constatare, în calitate de pârât. Identitatea persoanei care a formulat cererea de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii nu are relevanţă în ceea ce priveşte cadrul procesual activ ori pasiv, ci priveşte legalitatea verificărilor efectuate de reclamant, finalizate cu emiterea Notei de constatare.

Referitor la cererea de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii, prima instanţă a constatat, în mod just, că la dosarul cauzei se găseşte cererea depusă de C. sub nr. x/11.12.2014, în cuprinsul căreia, din eroare, solicitantul a indicat o altă cotă a dosarului (I38109, în loc de I181982). Această eroare nu a produs efecte asupra activităţii de verificare, în Nota de constatare fiind indicată cota corectă a dosarului, precum şi titularul, iar actele depuse în susţinerea acţiunii provin din dosarul cu cota I181982.

În ceea ce priveşte cererea de verificare a dosarului, formulată de petenta B. cu privire la dosarul I203495, Înalta Curte constată că o astfel de cerere nu se regăseşte la dosarul cauzei, singurul înscris de această natură administrat în cauză fiind cererea depusă de C. sub nr. x/11.12.2014.

Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că, în nota de constatare există neconcordanţe, sub forma unor referinţe la "ZG - fond reţea R917 şi BI - fond I181982", Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt neîntemeiate, nota de constatare emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 cuprinzând doar referiri la titularul C. şi cota de dosar I181982 .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că în cauză nu subzistă nicio încălcare a regulilor de procedură, de natură a atrage casarea hotărârii atacate.

II.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a apreciat, în esenţă, că prima instanţă nu a examinat argumentele expuse prin apărările formulate în cauză, în special cele privitoare la necesitatea activităţii desfăşurate de recurentul-pârât în scopul protejării securităţii naţionale şi a siguranţei publice.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

De altfel, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a analizat argumentul pârâtului referitor la conformitatea activităţilor acestuia cu legislaţia în vigoare la data desfăşurării lor, pe care l-a apreciat a fi neîntemeiat, expunând argumentele care au condus la această concluzie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.3. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., angajat al fostei Securităţi, având gradul de locotenent colonel (1975, 1976) în cadrul Inspectoratului Judeţean Vaslui, Serviciul 1, a participat activ la instrumentarea activităţii de urmărire informativă a numitului C., cu consecinţa încălcării grave a dreptului fundamental la viaţă privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondată.

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, nu a existat o dispută litigioasă tranşată de către instanţa de fond, ambele părţi fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securităţi, deţinând gradul de locotenent colonel în cadrul Inspectoratului Judeţean Vaslui, Serviciul 1. De altfel, acest aspect nu face nici obiectul criticii în recurs, astfel încât Înalta Curte nu îl va analiza.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând, în esenţă, că prima instanţă ar fi apreciat şi încadrat greşit activităţile şi operaţiunile pe care le-a derulat, acestea fiind menite să protejeze securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, ordinea şi morala publică, precum şi să asigure prevenirea faptelor penale şi nu să susţină puterea totalitar comunistă.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanţă indicând, în cuprinsul sentinţei, că, prin activitatea de supraveghere operativă a numitului C., a fost îngrădit dreptul la viaţă privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965 şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi libertatea corespondenţei, concluzii la care Înalta Curte achiesează, apreciind că sunt susţinute de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât a aprobat o serie de măsuri operative de urmărire informativă a numitului C., ca urmare a identificării acestuia drept autorul unei "scrisori anonime cu caracter duşmănos, ce a fost difuzată pe calea poştei".

Activităţile desfăşurate de recurentul-pârât au constat în aprobarea măsurilor de dirijare a informatorului "D.", acesta fiind îndrumat să culeagă informaţii şi să sesizeze aspecte referitoare la viaţa personală a celui urmărit, inclusiv cu privire la comportarea sa la domiciliu şi cu privire la "legăturile pe care le întreţine", respectiv cu privire la persoanele din anturajul său, precum şi atitudinea acestuia faţă de măsurile luate de organele de securitate. S-a dispus, totodată, aprobarea interceptării corespondenţei persoanei urmărite şi identificarea altor persoane, care cunosc faptele persoanei supuse supravegherii, în vederea audierii lor în cadrul procesului penal.

Motivele care au dus la iniţierea activităţilor de supraveghere informativă asupra numitului C. nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranţei naţionale, trimiterea unei scrisori anonime "cu caracter duşmănos" la adresa regimului politic neputând fi considerată o ameninţare credibilă şi iminentă la adresa ordinii statale. Activitatea de supraveghere informativă a vizat aspecte legate de viaţa privată a persoanei urmărite, cu referire la opiniile exprimate de aceasta, comentariile pe care le face, nemulţumirile exprimate cu privire la salariul/pensia primite, ceea ce denotă că scopul real al activităţilor de urmărire era acela de identificare a opozanţilor regimului politic comunist, şi nu de protejare a siguranţei naţionale, cum s-a susţinut de către recurentul-pârât.

Urmare a activităţilor de supraveghere informativă, numitul C. a fost condamnat pentru infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, conform Sentinţei penale nr. 48/10.03.1976, pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi, fiind obligat la tratament medical şi control periodic, ceea ce a avut drept consecinţă internarea acestuia în secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Vaslui.

Înalta Curte reţine că activităţile de supraveghere informativă nu au încetat nici după eliberarea numitului C. din secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Vaslui, prin Notele informative nr. 123/0011/3964/13.04.1976 şi nr. 3796/008/08.03.1976, sursa "D." fiind îndrumată să iniţieze discuţii cu C. pe tema pensiei pe care o primeşte şi a opiniei pe care o are faţă de măsurile luate de organele de securitate, iar sursa "E." fiind îndrumată să semnaleze intenţia lui C. de a se deplasa în alte localităţi, pentru a lua legătura cu persoane din conducerea superioară de partid şi de stat.

Recurentul-pârât a susţinut existenţa unor limite legale în exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute de Constituţia din 1965 şi de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, limitări generate de respectarea securităţii naţionale. Deşi, principial, această aserţiune este adevărată, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranţei naţionale, dar, prin informaţiile obţinute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

Nefondată este şi critica privind desfăşurarea activităţii pârâtului în conformitate cu cadrul legislativ în materie, ca urmare a unor ordine primite în calitate de ofiţer de Securitate, întrucât art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu conferă relevanţă împrejurării potrivit căreia limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale avea suport în actele normative sau regulamentele în vigoare la acel moment.

În consecinţă, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 21 din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV