Incompatibility of a local mayor with shareholder representative mandates in municipal companies and concurrent employment in a local state enterprise
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision that confirmed the National Integrity Agency’s evaluation report; the applicant lost the case. The dispute concerned a challenge to an integrity report alleging that a local mayor violated statutory incompatibility rules by simultaneously holding his elected office and serving as a representative of the municipal unit in the general assemblies of two local interest companies, as well as concurrently working as a forest engineer for a local state enterprise. The court held that the mayor did not qualify for a suspension of his labor contract due to the signing of an additional agreement maintaining his employment with a partial work schedule, and that his designation by the local council as a shareholder representative constituted a specific mandate that violated the prohibition against a mayor representing the local unit in commercial companies. The decisive legal basis included Article 87(1) letters d) and f) of Law No. 161/2003 on incompatibility regimes, Articles 37 and 61-62 of Law No. 215/2001 on local public administration, and Article 50 of the Labor Code, alongside the rejection of a preliminary reference to the Court of Justice of the European Union for interpreting non-EU Council of Europe recommendations.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ; Incompatibility of a local mayor with shareholder representative mandates in municipal companies and concurrent employment in a local state enterprise: The dispute concerned a challenge to an integrity report alleging that a local mayor violated statutory incompatibility rules by simultaneously holding his elected office and serving as a representative of the municipal unit in the general assemblies of two local interest companies, as well as concurrently working as a forest engineer for a local state enterprise. The court held that the mayor did not qualify for a suspension of his labor contract due to the signing of an additional agreement maintaining his employment with a partial work schedule, and that his designation by the local council as a shareholder representative constituted a specific mandate that violated the prohibition against a mayor representing the local unit in commercial companies. The decisive legal basis included Article 87(1) letters d) and f) of Law No. 161/2003 on incompatibility regimes, Articles 37 and 61-62 of Law No. 215/2001 on local public administration, and Article 50 of the Labor Code, alongside the rejection of a preliminary reference to the Court of Justice of the European Union for interpreting non-EU Council of Europe recommendations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the appellate court's decision to dismiss the appeal and affirm the lower court's ruling.
Procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a contestat Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că nu se află în stare de incompatibilitate şi să se dispună anularea raportului de evaluare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 15 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.
Recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond şi-a însuşit interpretarea intimatei-pârâte prin care se extinde, în mod nejustificat, sensul noţiunii de reprezentant în adunarea generală a unei societăţi, caz de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Astfel, societăţile B. SRL şi C. SRL au fost înfiinţate de Consiliul Local Remetea, una dintre acestea având ca obiect de activitate executarea unor lucrări de interes local, iar cealaltă societate pentru administrarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a comunei Remetea, ambele societăţi având ca asociat, respectiv asociat unic, unitatea administrativ-teritorială comuna Remetea.
Recurentul-reclamant susţine că nu a avut calitatea de reprezentant al UAT Remetea în adunarea generală din cadrul celor două societăţi, aspect confirmat prin adresele emise de aceste societăţi. Precizează că a semnat actele constitutive ale celor două societăţi, precum şi actele modificatoare ulterioare, însă calitatea de reprezentant în AGA presupune exercitarea, cu caracter de continuitate, pe o anumită perioadă, a drepturilor ce revin UAT în calitate de acţionar/asociat, atribuţii care nu i-au fost delegate de către Consiliul Local Remetea, neparticipând la adunările generale din cadrul celor două societăţi.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul-reclamant apreciază că nu este vorba de un mandat convenţional, ci de exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de primar, concretizate în semnarea actelor juridice la care comuna Remetea este parte.
Referitor la cazul de incompatibilitate reglementat de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant consideră că există o confuzie între dispoziţiile art. 50 din C. muncii şi respectiv, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, care prevăd suspendarea de drept a contractului individual de muncă, şi actul adiţional la contractul de muncă, prin care a fost menţinut în activitate cu un program parţial de 2 ore/zi.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 06 iunie 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.
6. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
La termenul de judecată din 24 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare în legătură cu interpretarea noţiunii de incompatibilitate/conflict de interese, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre al Consiliului Europei.
În motivare, recurentul a arătat că s-a făcut o interpretare greşită a dreptului comunitar de către autoritatea naţională în domeniu, ce a fost favorizată de lipsa unei interpretări unitare a normelor legale în materie.
În opinia recurentului-reclamant, cadrul legal european în materie se fundamentează pe Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, care la art. 13 include o definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici, recurentul apreciind că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de aceste dispoziţii.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Examinând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:
a) interpretarea tratatelor;
b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.
Prin urmare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.
Tot în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a stabilit că instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii.
Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că întrebarea preliminară propusă de recurentul-reclamant nu vizează o normă comunitară, solicitându-se opinia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea prevederilor cuprinse în Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre al Consiliului Europei, Recomandare care, aşa cum se observă, nu constituie o normă adoptată de Comunitatea Europeană.
Or, după cum rezultă din dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, enunţate anterior, Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene, precum şi cu privire la validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, astfel că, demersul recurentului-reclamant nu poate fi circumscris competenţei Curţii de Justiţie.
Mai mult, nu există legătură între motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului, şi conţinutul întrebării preliminare, Înalta Curte constatând că art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, dispoziţii ce se solicită a fi interpretate, reglementează conflictul de interese pentru funcţionarii publici, iar în speţă, chestiunea litigioasă priveşte o situaţie de incompatibilitate generată de deţinerea simultană a unor funcţii, cu funcţia de ales local.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-reclamant A.
II. 2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Prin Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, şi contestat în speţă, s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât:
- în perioada 01.07.2012 - 30.09.2013, a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Remetea, judeţul Bihor cât şi funcţia de inginer silvic în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", contrar dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003;
- începând cu data de 04.01.2013 - prezent, deţine simultan atât funcţia de primar al comunei Remetea, cât şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Remetea în cadrul A.G.A. a societăţii B. SRL, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003;
- începând cu data de 23.08.2013 - prezent, deţine simultan atât funcţia de primar al comunei Remetea, cât şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Remetea în cadrul A.G.A. a societăţii C. SRL, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Cu privire la reţinerea de către instanţa de fond a situaţiei de incompatibilitate instituite de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate.
Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă în ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii legale prevăzute pentru existenţa acestui caz de incompatibilitate, constatând că societăţile B. SRL şi C. SRL, sunt persoane juridice române, având forma de societate cu răspundere limitată, societăţi care sunt înfiinţate prin hotărâri ale Consiliului Local Remetea, fiind aplicabile prevederile art. 1 lit. g) pct. 2 din Legea nr. 215/2001.
Sub aspectul celei de-a doua condiţii legale, instanţa de control judiciar reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 215/2001, dobândirea calităţii de reprezentant al unităţii administrativ - teritoriale în adunarea generală a acţionarilor, pentru a exercita în numele ei drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute de aceasta la societăţi comerciale, implică un mandat special pentru adunarea respectivă, concretizat într-o hotărâre a consiliului local.
În speţă, se constată că aceste dispoziţii legale s-au concretizat în hotărârile consiliului local prin care recurentul-reclamant a fost desemnat ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Remetea în cadrul adunării generale a acţionarilor la societăţile de interes local B. SRL şi C. SRL.
În condiţiile arătate, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că au intervenit atât un mandat legal conferit consiliului local de către unitatea administrativ-teritorială, cât şi un mandat convenţional acordat de către consiliul local recurentului-reclamant, fără ca reprezentarea unităţii administrativ-teritoriale să constituie o obligaţie de serviciu a primarului, fiind întrunită ipoteza interzisă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, de a fi reprezentat acţionarul (unitatea administrativ-teritorială) de către primarul comunei.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant şi raportat la situaţia de incompatibilitate ce face obiectul prezentei analize, nu prezintă relevanţă participarea şi votul exprimat de către reclamant în adunările generale ale celor două societăţi şi nici faptul că acesta nu a fost remunerat pentru activitatea respectivă.
În mod similar, afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la obligaţia primarului de a pune în executare hotărârile consiliului local şi de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi, cu persoanele juridice şi în justiţie, potrivit art. 61 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nu justifică încălcarea prevederilor exprese ale art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În mod judicios prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale şi pentru existenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data suspendării contractului de muncă încheiat de recurentul-reclamant cu Regia Autonomă de interes local Ocolul Silvic "D.", reclamantul a semnat actul adiţional nr. x/01.07.2012 la contractul individual de muncă, act adiţional prin care a fost încadrat pe funcţia de inginer silvic în cadrul Districtului Cermei, judeţul Arad, cu normă de 2 ore/zi.
Astfel, recurentul-reclamant a avut cunoştinţă despre semnarea actului adiţional, care l-a menţinut în calitate de angajat în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.". Mai mult, în fişa de pontaj aferentă lunii iulie 2012, reclamantul este menţionat la poziţia nr. 1, rezultând că şi-a continuat activitatea în cadrul regiei autonome de interes local.
În aceste condiţii, în perioada 01.07.2012 (data modificării contractului individual de muncă) - 30.09.2013 (data încetării contractului individual de muncă), recurentul-reclamant a deţinut concomitent cu funcţia de primar şi funcţia de inginer silvic în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", cumul interzis de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Prevederile art. 50 lit. d) din C. muncii şi respectiv, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, invocate de către recurentul-reclamant în susţinerea suspendării de drept a contractului individual de muncă, nu sunt incidente în speţă, în contextul în care, aşa cum s-a reţinut anterior, prin semnarea actului adiţional la contractul de muncă, reclamantul şi-a continuat activitatea în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", cu normă de 2 ore/zi.
Prin urmare, nu a operat suspendarea contractului individual de muncă, întrucât raportul de muncă a continuat să existe şi în perioada 01.07.2012 - 30.09.2013, generând, în continuare, deţinerea simultană a celor două funcţii incompatibile.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 15 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.
Procesat de GGC - GV