Scope of voting rights suspension for unmet tender offer obligation and authority to refuse shareholder meeting request under capital market law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 iunie 2014, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat anularea Deciziei nr. A/292/15.04.2014, a Deciziei nr. A/293/15.04.2014 şi a Deciziei nr. A/294/15.04.2014, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2586 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2586/14.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., criticând-o ca nelegală, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, arată că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine de natura pricinii, aceasta luând în considerare doar legalitatea cererii D. de convocare a adunării generale a acţionarilor, fără a analiza conduita subiectivă a recurenţilor-reclamanţi, care au acţionat numai în interesul societăţii E. SA. Astfel, recurenţi-reclamanţi, în calitate de membrii ai Consiliului de administraţie al E. SA, la vremea respectivă, au avut motive întemeiate (arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) pentru a nu da curs solicitării D. Instanţa nu a analizat situaţia în care s-au aflat reclamanţii şi care i-a îndreptăţit să pună la îndoială pretenţiile D. SA, având în considerare şi faptul că nu au studiile juridice necesare pentru a analiza, din punct de vedere legal, cererea D., acţionând numai pentru bunul mers al societăţii E. SA.

Instanţa de fond în mod greşit a luat în considerare şi a motivat hotărârea sa prin raportare la Decizia nr. 1074/20.11.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2014, ce a avut ca obiect cererea de convocare a adunării generale a acţionarilor. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă analiza legalităţii deciziilor intimatei-pârâte de sancţionare a recurenţilor-reclamanţi, astfel încât prima instanţă trebuia să se raporteze la îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii acestora, respectiv existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Prin deciziile contestate, ASF s-a limitat a afirma că, prin conduita lor, reclamanţii au adus prejudicii asociatului D. SA, însă nu a arătat, în concret, care sunt aceste prejudicii. Astfel de prejudicii nu există şi, pe cale de consecinţă, nu există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Instanţa de fond nu a ţinut cont, în analiza conduitei subiective a recurenţilor-reclamanţi, de existenţa dosarului penal nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în care acţionarul D. SA figura drept parte responsabilă civilmente pentru infracţiunea de spălare de bani, abuz în serviciu în formă calificată şi delapidare săvârşită de reprezentanţii D. SA. Prin urmare, cererea D. SA, de convocare a unei adunări generale a acţionarilor, a fost formulată în scop fraudulos, pentru a obţine numirea unui nou Consiliu de administraţie, care să retragă de pe rolul instanţelor de judecată toate cererile îndreptate de societatea E. SA împotriva D. SA

În acest context, recurenţii-reclamanţi, sesizând existenţa unui conflict de interese între acţionar şi societate, au acţionat cu bună-credinţă, protejând interesele statului şi ale societăţii E. SA.

Dovadă a caracterului fraudulos al demersului D. SA şi a faptului că reclamanţii au avut motive întemeiate să nu dea curs cererii acestui acţionar este şi împrejurarea că D. SA a reuşit convocarea AGA şi a schimbat membrii Consiliului de administraţie al Societăţii E. SA, iar în noua componenţă, Consiliul de administraţie a decis retragerea de pe rolul instanţelor a tuturor acţiunilor şi căilor de atac îndreptate de societate împotriva D. SA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 martie 2016, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentinţa cuprinde, într-o expunere coerentă, argumentele pentru care a fost respinsă acţiunea reclamanţilor.

În fundamentarea actelor administrative individuale atacate s-au reţinut mai multe fapte care reprezintă încălcări ale legislaţiei pieţei de capital, iar temeiurile de drept ale aplicării sancţiunii contravenţionale sunt reprezentate de prevederile art. 210 alin. (1), art. 243 alin. (11), art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) şi art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

ASF a analizat sesizarea formulată de D. şi conduita Consiliului de administraţie al E. SA din trei perspective:

- incidenţa în speţă a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 şi suspendarea drepturilor de vot aferente deţinerii D.;

- incidenţa prevederilor ar. 203 din lege prin raportare la dispoziţiile art. 205; cu privire la acest aspect, având în vedere actul juridic prin care D. a dovedit că a trecut de 70% din capitalul social al emitentului, s-a concluzionat că este incidentă excepţia de la obligativitatea derulării ofertei publice de preluare, în baza art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004;

- obligaţia privind convocarea Adunării generale ordinare a acţionarilor E. SA, ca urmare a solicitării formulate de acţionarul D..

Sancţiunea a fost aplicată recurenţilor-reclamanţi în considerarea conduitei acestora, concretizată în aplicarea în mod necorespunzător a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, coroborate cu cele ale art. 70 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, în ceea ce priveşte suspendarea dreptului de vot al acţionarului D. SA, care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.

De asemenea, prin neconvocarea AGOA la solicitările acţionarului D., având pe ordinea de zi punctele solicitate spre a fi dezbătute în vederea adoptării unor hotărâri de către adunare, au fost încălcate prevederile art. 210 şi art. 243 alin. (11) din legea menţionată. De altfel, în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamantei D. SA (acţionar majoritar la E. SA) şi a autorizat-o să convoace AGOA. Această soluţie vine să confirme aplicarea necorespunzătoare a dispoziţiilor legale de către recurenţi.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 06 iunie 2018, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul C., iar în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantele B. şi A., constatând că îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, cu încadrarea motivelor de recurs în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de reclamantul C., din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei nulităţii, pronunţată prin încheierea din 06.06.2018, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele următoare:

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a constatat că recursul formulat de reclamantul C. a fost motivat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, având în vedere data comunicării hotărârii - 22.01.2016 şi data formulării cereri de recurs - 9.02.2016. De asemenea, s-a constatat că trebuie completată taxa de timbru datorată pentru judecarea recursului, de fiecare dintre recurenţi, cu câte 80 de RON.

Prin încheierea din 6 iunie 2018 a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul C. în considerarea insuficientei timbrări a cererii de recurs, fine de neprimire prioritar faţă de cauza de nulitate referitoare la nemotivarea în termen a recursului.

În considerarea caracterului interlocutoriu al încheierii anterior menţionate pronunţată în procedura de filtru în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prin care a fost admisă excepţia dirimantă a nulităţii recursului, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul C.

II.2. Cu privire la recursul declarat de reclamantele B. şi A., analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare reţinut, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivele invocate prin recursul declarat de către aceste recurente, deşi formal au fost încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au fost calificate, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în cauză, ca subsumându-se cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, în esenţă, recurentele invocă o greşită aplicare a normelor de drept material incidente. Astfel, criticile recurentelor se referă la: neîndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii contravenţionale, neconsiderarea de către instanţa de fond a unor aspecte apreciate de titularele recursului ca fiind relevante în aplicarea normelor de drept material incidente şi, respectiv, luarea în considerare a altor aspecte, apreciate de recurente ca nerelevante în raport cu obiectul pricinii.

Recurentele susţin că, în analiza legalităţi aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale de către ASF, instanţa de fond trebuia să cerceteze dacă sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii reclamantelor, constând în existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a existenţei vinovăţiei reclamantelor, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

Aceste consideraţii sunt nefondate. În cazul răspunderii contravenţionale, faptele încadrate drept contravenţii sunt prevăzute expres de lege. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, "constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege (...)".

Controlul pe care îl exercită instanţa de contencios administrativ poartă asupra întrunirii elementelor constitutive ale faptei contravenţionale, răspunderea contravenţională a unei persoane putând fi atrasă numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată în mod expres de un act normativ. Acesta stabileşte exact modalităţile de realizare a faptelor ilicite.

În cauză, prin deciziile de sancţionare contravenţională, s-a constatat săvârşirea de către recurentele-reclamante a două fapte aflate în strânsă legătură, calificate drept contravenţie de acelaşi text normativ, şi anume, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 . Prima a constat în decizia reclamantelor, în calitate de membre ale Consiliului de administraţie al E. SA, de a suspenda drepturile de vot aferente întregii deţineri a acţionarului D. SA, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 70 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, faptă care a produs în mod direct rezultatul vătămător constând în lezarea drepturilor acestui acţionar conferite de deţinerile de acţiuni E. SA.

Instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantelor potrivit cărora ar fi procedat legal la suspendarea drepturilor de vot ale D., luând în considerare că, potrivit art. 203 din Legea nr. 297/2004, sancţiunea aplicabilă persoanei care deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi şi care nu lansează o ofertă publică în termen de cel mult 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri este suspendarea drepturilor aferente valorilor mobiliare depăşind pragul de 33% din drepturile de vot şi nicidecum suspendarea drepturilor aferente tuturor valorilor mobiliare deţinute, inclusiv a dreptului de vot în adunarea generală, aşa cum au decis reclamantele în cadrul Consiliului de administraţie al E. SA.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 constituie contravenţie încălcarea obligaţiei de respectare a conduitei prevăzute de art. 210 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 210 alin. (1), este interzisă folosirea în mod abuziv a calităţii de administrator prin recurgerea la fapte neloiale, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.

Suspendarea drepturilor aferente valorilor mobiliare, cu aplicarea greşită a prevederilor care au fost invocate drept temei al deciziei Consiliului de administraţie, reprezintă o faptă care produce în mod direct lezarea drepturilor privind valorile mobiliare. În aceste condiţii, nu este necesar să se dovedească un prejudiciu produs acţionarului.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat, printr-o corectă interpretare şi aplicare a legii, că sancţionarea contravenţională a reclamantelor pentru încălcarea interdicţiei menţionate respectă dispoziţiile de drept material care reglementează contravenţia.

A doua faptă reţinută în sarcina reclamantelor a constat în împrejurarea de a nu fi dat curs solicitărilor acţionarului D. SA, care deţinea un procent mai mare de 5% din capitalul social al societăţii E. SA, de convocare a AGOA, care să aibă pe ordinea de zi punctele solicitate spre a fi dezbătute în vederea adoptării unor hotărâri de către adunare.

Recurentele-reclamante au contestat în fond săvârşirea faptei, de asemenea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 cu trimitere la art. 243 alin. (11) din Legea nr. 297/2004, invocând, între altele, tocmai suspendarea drepturilor de vot ale acţionarului. Or, suspendarea dreptului de vot s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, care a constituit temeiul deciziei administratorilor.

Motivele pe care recurentele-reclamante le susţin în calea de atac ţin de circumstanţierea elementului subiectiv al faptei, arătând că D. SA urmărea numirea unui alt Consiliu de administraţie, demers pe care recurentele l-au apreciat a fi fost în detrimentul E. SA.

Cu o corectă aplicare a legii, instanţa de fond a reţinut că, şi dacă s-ar admite existenţa unui conflict de interese între societate şi acţionarul său, nu există prevederi legale care să permită administratorilor să nu dea curs solicitării acţionarului de convocare a adunării generale într-un asemenea caz.

Prin urmare, invocata bună-credinţă a recurentelor-reclamante, care arată că ar fi urmărit protejarea intereselor societăţii E. SA, nu are relevanţă în analiza întrunirii elementelor constitutive ale faptei contravenţionale. Vinovăţia recurentelor-reclamante în săvârşirea faptei este dovedită şi rezultă din modul în care au înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile în cadrul Consiliului de administraţie, care a avut drept efect direct o afectare a drepturilor acţionarului.

În ultimul rând, Înalta Curte constată că recurentele apreciază greşit că prima instanţă nu ar fi trebuit să se raporteze la hotărârea pronunţată în litigiul în care D. a solicitat, în contradictoriu cu societatea E. SA şi cu membrii Consiliului de administraţie (printre care s-au numărat recurentele-reclamante), autorizarea convocării Adunării generale a acţionarilor, câtă vreme cererea a fost determinată tocmai de refuzul Consiliului de administraţie de a da curs solicitării acţionarului.

Hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti este relevantă în cauză întrucât în respectivul litigiu s-a confirmat dreptul D. de a solicita convocarea Adunării generale a acţionarilor şi refuzul nejustificat al membrilor Consiliului de administraţie de a da curs acestei solicitări, refuz care a îmbrăcat forma unei fapte contravenţionale sancţionate de prevederile Legii nr. 297/2004, anterior menţionate.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul C. împotriva Sentinţei civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV