Clawback contribution liability for pharmaceutical distributors without Marketing Authorization under Article 3631 of Law No. 95/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Timiş şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a Sentinţei nr. 85 din 15.01.2014 prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Timiş, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Biroul de soluţionare contestaţii şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Structura de Administrare Fiscală:

- anularea Deciziei nr. x din 11.06.2013, emisă de ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Biroul soluţionare contestaţii - privind soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva Deciziei nr. x din 22.01.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii; anularea Deciziei nr. x din 22.01.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă de către A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Timiş;

- anularea Deciziei nr. x din 10.06.2013 emisă de către ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Biroul soluţionare contestaţii - privind soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29.03.2013;

- anularea Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29.03.2013;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.779.668,00 RON, achitată de reclamantă cu titlu de contribuţie claw-back;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 160 din 30 mai 2014, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Timiş, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Biroul de soluţionare contestaţii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Structura de administrare fiscală.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2015, recursul a fost admis în principiu şi a fost fixat termen la data de 28 ianuarie 2016 pentru judecarea în fond a recursului

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din noul C. proc. civ.

3.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.2. Aşa cum s-a arătat la pct. 1.1. al acestor considerente, recurenta-reclamantă, prin acţiunea formulată, a solicitat anularea actelor administrative fiscale atacate (Decizia nr. x/2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/2013, precum şi Decizia nr. x/2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/2013) şi obligarea autorităţii fiscale la restituirea sumei de 2.779.668,00 RON, cu titlu de contribuţie clawback achitată, dar nedatorată.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod eronat a depus la CNAS declaraţiile trimestriale pentru contribuţia clawback pentru perioada cuprinsă între trimestrul IV 2009 şi trimestrul III 2011 achitând în mod nedatorat, în total, suma de 2.779.668,00 RON cu titlu de taxă clawback.

Prin Sentinţa nr. 160 din 30.05.2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

În recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În criticile formulate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că:

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006;

- instanţa de fond a ignorat că recurenta-reclamantă nu este deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă (APP) pentru medicamente pentru care se datorează contribuţia clawback;

- instanţa de fond a ignorat că recurenta-reclamantă a achiziţionat medicamentele de la producătorii titulari de APP, cărora le-a plătit preţul de achiziţie;

- instanţa de fond trebuia să constate că preţul de achiziţie plătit producătorilor deţinători de APP, avea, potrivit art. 3631 din Legea nr. 295/2006, natura unor "încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective", ceea ce atrăgea în sarcina acestora obligaţia de plată a contribuţiei, potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006;

- recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să distribuie către farmacii şi spitale, medicamentele achiziţionate de la titularii de APP, iar instanţa de fond trebuia să reţină că obligaţia plăţii contribuţiei clawback era în sarcina acestora;

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 12 din C. fisc. , ajungând la concluzia eronată că producătorii de medicamente titulari de APP nu ar obţine venituri în România, ignorând că prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006 se referă la încasările provenite din comercializarea de medicamente pe piaţa din România.

În opinia instanţei de recurs, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, criticile recurentei fiind nefondate.

Astfel, în perioada de timp avută în vedere de litigiul de faţă (01.10.2009 - 30.09.2011), conţinutul prevederilor art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, era următorul:

"Art. 3631 - (1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respectiv participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasă stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14.

(2) În cazul în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializa direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a prin de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România".

În cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă, în perioada 01.10.2009 - 30.09.2011 a achiziţionat medicamente de la producători deţinători de APP (B. şi C. SA Grecia), pe care le-a comercializat/distribuit în spitale, farmacii, etc., în România.

Deci, pentru că deţinătorii de APP nu au realizat în mod direct acte de comercializare a medicamentelor în România, către spitale, farmacii, etc., nu sunt incidente prevederile art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aşa cum susţine recurenta-reclamantă.

Cu alte cuvinte, pentru ca această contribuţie (contribuţia clawback) să fie datorată de deţinătorii APP, era necesar ca aceştia să realizeze acte de comercializare directă a medicamentelor la spitale, farmacii, etc., în România.

Or, în cauză, este necontestat că actele de comercializare au fost efectuate în mod direct în România de către recurenta-reclamantă care a obţinut dreptul de comercializare direct de la deţinătorii de APP, ca urmare a furnizării/livrării medicamentelor respective, fiind incidente prevederile art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod judicios prevederile art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora contribuţia clawback a fost datorată şi achitată legal de către recurenta-reclamantă, actele administrative fiscale atacate fiind legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 12 din C. fisc. , instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate, instanţa de fond ajungând la concluzia criticată în recurs, prin raportarea acestora la dispoziţiile art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, deţinătorii de APP nerealizând încasări din comercializarea către spitale, farmacii, etc., din România.

Astfel fiind, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 160 din 30 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2016.

Procesat de ED