Revision admissibility for contradictory final judgments requiring triple identity of parties, object, and cause

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanţă sub nr. x/2017, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Prefectul Municipiului Bucureşti, Primarul Municipiului Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea Sentinţei civile nr. 3322/19.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a Deciziei civile nr. 4117/19.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2013*, în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ.

Totodată, s-a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată.

2. Motivele cererii de revizuire

În susţinerea cererii, revizuenta au arătat că hotărârile atacate pe calea revizuirii încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 4663/05.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a Deciziei civile nr. 5172/06.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2011, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti. Găsind cererea întemeiată, Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin Dispoziţia nr. 5178/23.01.2006, a dispus acordarea măsurilor reparatorii şi, în acelaşi timp, comunicarea dispoziţiei (împreună cu întregul dosar) către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ca urmare a faptului că după cinci ani de la data comunicării actului administrativ această din urmă entitate nu emisese decizia - titlu de despăgubire, a fost nevoită să solicite instanţei, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea actului administrativ menţionat. Prin Sentinţa civilă nr. 4663/05.07.2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea în parte, obligând pârâta să emită decizia. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând recursul declarat de pârâtă, a modificat sentinţa doar în sensul că emiterea deciziei - titlu de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

În acest fel, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia - titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013 a dobândit autoritate de lucru judecat, fiind menţionată în dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Comisia Centrală, în loc să se conformeze hotărârii, executându-şi obligaţia cu bună-credinţă, a apelat la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, pentru a obţine, printr-o exercitarea abuzivă a dreptului procesual, ceea ce nu obţinuse în cadrul acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 5178/23.01.2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti. Prin Sentinţa civilă nr. 3322/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis cererea Prefectului Municipiului Bucureşti şi s-a dispus anularea dispoziţiei atacate. Prin respingerea recursurilor declarate în cauză, hotărârea a devenit definitivă. În mod evident, această hotărâre contravine Sentinţei civile nr. 4663/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 5172/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încălcând în mod grav autoritatea de lucru judecat a acesteia, făcând imposibilă exercitarea dreptului de creanţă (emiterea titlului de despăgubire) pe care aceasta i l-a conferit în mod definitiv.

Pentru a se invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii.

a) să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice.

În speţă, această condiţie este în mod cert îndeplinită: atât Sentinţa civilă nr. 4663/2011, cât şi Sentinţa civilă nr. 3322/2016 sunt definitive.

În cauza de faţă avem de-a face cu hotărâri potrivnice inclusiv la nivelul dispozitivelor chiar dacă ele nu sunt identice, prima hotărâre soluţionând o acţiune ce a avut drept obiect o obligaţie de a face, iar a doua, o acţiune în nulitate. În realitate, prima hotărâre, care consacră în patrimoniul reclamantei (revizuentei) în mod definitiv un drept de creanţă nu mai poate fi pusă în executare, dispozitivul acesteia fiind contrazis de cea de-a doua hotărâre care desfiinţează actul ce a constituit singurul temei al pronunţării celei dintâi. Este inadmisibil ca o hotărâre judecătorească să fie lipsită de orice efecte în condiţiile în care ea nu a fost desfiinţată prin intermediul căilor de atac.

b) hotărârile să fi fost pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect, aceeaşi cauză.

În ceea ce priveşte identitatea de părţi, aceasta este îndeplinită chiar dacă părţile şi-au schimbat poziţia procesuală în sensul că reclamantul din primul proces a devenit pârât în cel de-al doilea sau invers.

În situaţia analizată, atât în primul proces cât şi în cel de-al doilea a figurat ca parte A., întâi ca reclamantă, apoi ca pârâtă. În ceea ce priveşte partea adversă, aparent avea de-a face cu părţi diferite: în prima cauză figurează ca pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cea de-a doua, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, ca reclamantă. În realitate, în ambele cauze, care se înscriu în procedura de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, între anii 1945 - 1989, apare ca parte Statul român reprezentat însă în mod diferit, întâi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apoi de Prefectul Municipiului Bucureşti.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, s-a considerat că în sfera acestei noţiuni se include nu numai obiectul material - pretenţia concretă, ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material (de exemplu, dreptul de proprietate, dreptul de creanţă, a se vedea G. Boroi, M. Stancu, Drept Procesual Civil, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, 2015, p.578).

În cazul de faţă, obiectul îl reprezintă, în ambele cauze, dreptul fostului proprietar (sau al moştenitorilor) de a i se restitui în natură imobilul preluat de stat sau de a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent. Concret, revizuentei i se consacrase un drept de creanţă, acela de a obţine măsuri reparatorii prin prima hotărâre, drept care i-a fost aneantizat prin cea de-a doua. Prin urmare, nu interesează faptul că pretenţiile concrete din cele două acţiuni sunt diferite (obligarea statului, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la o anumită prestaţie, respectiv, anularea dispoziţiei primarului la cererea statului, reprezentat de prefect); câtă vreme dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului material al cererilor de chemare în judecată este acelaşi, identitate de obiect este îndeplinită.

c) hotărârile să fi fost pronunţate în dosare diferite. Nu există niciun dubiu în privinţa acestei condiţii, aşa încât nu va fi dezvoltată.

d) să nu se fi invocat în al doilea proces autoritatea de lucru judecat. O simplă lecturare a celei de-a doua hotărâri demonstrează că nu s-a pus în discuţie autoritatea de lucru judecat.

În final, revizuenta a subliniat că cererea sa de a se dispune anularea ambelor hotărâri pronunţate în al doilea proces, atât a celei de fond, cât şi a celei pronunţate în recurs, se întemeiază pe jurisprudenţa instanţei supreme care a decis că trebuie avut în vedere şi faptul că, atunci când cauza a fost judecată şi în recurs, ceea ce trece în autoritatea de lucru judecat este însăşi decizia instanţei de recurs, indiferent de soluţia pronunţată (admiterea recursului sau respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Pentru argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea ambelor hotărâri pronunţate în al doilea proces.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, susţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât între cele două cauze nu există identitate de părţi, de obiect şi de cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra admisibilităţii cererii de revizuire

Obiectul cererii de revizuire este reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3322/19.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia civilă nr. 4117/19.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013*.

Motivul de revizuire invocat în cauză este reglementat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la contrarietatea de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie vorba de hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;

b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate: părţi, obiect şi cauză;

c) hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;

d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţi de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu se fi discutat.

Relativ la procedura de judecată a revizuirii, art. 513 alin. (3) C. proc. civ. precizează că, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

În opinia revizuentei, hotărârile pretins contradictorii sunt reprezentate, pe de o parte, de Sentinţa civilă nr. 4663/05.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi Decizia civilă nr. 5172/06.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2011, iar pe de altă parte, de Sentinţa civilă nr. 3322/19.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi Decizia civilă nr. 4117/19.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2013*.

Una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impune ca hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, adică să fi existat tripla identitate de obiect, de cauză şi de părţi.

Condiţia enunţată este fundamentală, ţinând seama de finalitatea revizuirii, aceea de remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.

Referitor la identitatea de obiect, susţinerile revizuentei sunt neîntemeiate, prin raportare atât la modul în care obiectul este formulat în cele două acţiuni, cât şi la scopul final urmărit prin promovarea acestora.

Astfel, prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi la transmiterea deciziei către Fondul Proprietatea pentru a fi convertită în acţiuni.

În schimb, prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013*, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de Prefectul Municipiului Bucureşti pentru a se dispune anularea Dispoziţiei nr. 5178/23.01.2016 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001.

Se observă astfel, că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect, atât timp cât în primul litigiu controlul de legalitate a vizat refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar în al doilea litigiu, instanţa a fost sesizată cu analiza legalităţii dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001, respectiv a calităţii de persoană îndreptăţită pentru A.

Al doilea element esenţial al autorităţii de lucru judecat vizează identitatea de cauză.

Regula generală este că identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapte şi de reguli de drept aplicabile acestora.

Această identitate nu se regăseşte în speţa de faţă, întrucât cele două acţiuni au fost soluţionate pe temeiuri de drept diferite.

Astfel, acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. g), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a fost iniţiată de reclamanta A., ca urmare a refuzului pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emitere decizia reprezentând titlul de despăgubire în temeiul prevăzut de lege.

În schimb, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013* a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 3 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile H.G. nr. 250/2007 şi H.G. nr. 1095/2005. Această acţiune a fost promovată de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti şi a vizat legalitatea dispoziţiei emise de Primarul general al municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001, pe numele pârâtei A., pe considerentul că aceasta nu ar fi făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.

Or, este unanim admis în doctrină şi în jurisprudenţă faptul că nu există autoritate de lucru judecat ori de câte ori temeiul juridic al celor două acţiuni este diferit.

Referitor la cerinţa identităţii de părţi, se observă că susţinerile revizuentei sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât în Dosarul nr. x/2011 au avut calitatea de părţi: A., Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primăria municipiului Bucureşti prin Primar general, iar în Dosarul nr. x/2013* au fost părţi: Prefectul municipiului Bucureşti, Primarul general al municipiului Bucureşti şi A.

Prin urmare, în speţă, nu este îndeplinită condiţia esenţială de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, aceea ca hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, respectiv să fi existat tripla identitate de obiect, de cauză şi de părţi.

Această constatare face inutilă orice analiză referitoare la celelalte condiţii de admisibilitate a revizuirii, atât timp cât legea impune îndeplinirea lor cumulativă pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3322/19.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a Deciziei civile nr. 4117/19.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013*, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV