Conflict of jurisdiction in administrative litigation: territorial competence of court of plaintiff union's seat versus defendant's domicile
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal (Administrative and Fiscal Section), effectively upholding the plaintiff’s choice of venue and reversing the Prahova Court’s attempt to return the case based on exclusive labor jurisdiction rules. The dispute involved a local police officer, represented by a national police union, challenging the validity and requesting the annulment of a municipal administrative order (disposition). The core legal issue was determining territorial jurisdiction when a union brings a lawsuit on behalf of a member against a local public authority; the court ruled that although the subject matter falls under administrative litigation for public servants, the union possesses active procedural standing under social dialogue legislation. Consequently, the court applied the general alternative jurisdiction rules for administrative cases, which allow the plaintiff to sue at the defendant’s domicile or their own domicile, and held that since the union elected to sue at its own registered seat in Bucharest, the exception of lack of territorial jurisdiction raised by the Prahova Court was unfounded, establishing that the venue follows the seat of the claiming union in such representative actions.
Legislator headnote
AI generatedart. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 111 C. proc. civ, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, art. 117 din Legea nr. 188/1999; Conflict of jurisdiction in administrative litigation: territorial competence of court of plaintiff union's seat versus defendant's domicile: The dispute involved a local police officer, represented by a national police union, challenging the validity and requesting the annulment of a municipal administrative order (disposition). The core legal issue was determining territorial jurisdiction when a union brings a lawsuit on behalf of a member against a local public authority; the court ruled that although the subject matter falls under administrative litigation for public servants, the union possesses active procedural standing under social dialogue legislation. Consequently, the court applied the general alternative jurisdiction rules for administrative cases, which allow the plaintiff to sue at the defendant’s domicile or their own domicile, and held that since the union elected to sue at its own registered seat in Bucharest, the exception of lack of territorial jurisdiction raised by the Prahova Court was unfounded, establishing that the venue follows the seat of the claiming union in such representative actions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ, sub nr. x/2018, reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B. a chemat în judecată pârâţii Comuna Iordăcheanu prin primar şi Primarul Comunei Iordăcheanu, solicită instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să se constate pe cale de excepţie tardivitatea dispoziţiei nr. 483/12.12.2017,
- iar pe fond - anularea dispoziţiei nr. 483/12.12.2017, precum şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2665 din 25 aprilie 2018 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social: "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".
Prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în numele reclamantului poliţist local. În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În acelaşi sens, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
În materia contenciosului administrativ însă, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului, în speţă Comuna Iordăcheanu şi Primarul Comunei Iordăcheanu cu sediul în Comuna Iordăcheanu, jud. Prahova. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca şi mandatar în numele reclamantul are domiciliul în oraşul Urlaţi, jud. Prahova aşa cum rezulta din dosarului.
Prin domiciliul reclamantului se înţelege adresa la care aceasta locuieşte în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde partea doreşte să îi fie comunicate actele de procedură. În speţă reclamanţii au împuternicit Sindicatul să introducă acţiunea, însa aceasta nu înseamnă că mandatarul are alegerea între domiciliul său sau al reclamanţilor sau al pârâtului. C. proc. civ. şi Legea nr. 554/2004 face referire la domiciliul reclamantului şi nu al mandatarului.
Mandatarul reclamantului a indicat în acţiune un domiciliu ales în Bucureşti, însă competenţa teritorială a unei instanţe nu este determinată de domiciliul ales al justiţiabilului, ci de cel efectiv. A admite contrariul echivalează cu a da posibilitatea părţilor să înfrângă dispoziţiile imperative privind competenţa prin simpla indicare a unui domiciliu ales.
Faţă de dispoziţiile arătate mai sus, văzând că atât domiciliile reclamantului cât şi al pârâţilor sunt în comuna Iordăcheanu, în baza art. 129, 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. A doua instanţă investită, după declinare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi nr. x/3/2018.
La primul termen de judecată din data de 19.06.2018, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Prahova.
Analizând excepţia invocată, s-a constatat că este întemeiată pentru considerentele expuse mai jos:
Prezenta acţiune este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Lege sindicatelor nr. 54/2003, care prevede că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Prin aceste text de lege i se recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că reclamant în cauză este însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi în numele cărora a formulat acţiunea.
În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât acţiunea formulată nu este o acţiune în contencios administrativ propriu zisă, ci un litigiu privind funcţionarii publici, fiind asimilat raportului de muncă, astfel că în ceea ce priveşte competenţa urmează a fi aplicate prevederile din C. muncii.
Prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 este stabilită doar instanţa competentă din punct de vedere material.
La art. 117 din Legea nr. 188/1999 se prevede în mod expres că dispoziţiile aceste legi, se completează cu prevederile legislaţiei muncii (...), în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflictele de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Competenţa stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor reclamanţilor.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B. a acţionat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului şi nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acţiunea.
Sindicatul reclamant are sediul în Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1/21.01.2013 privind recursul în interesul legii, publicat în M.Of. nr. 118/1.03.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a disp. art. 269 alin. (2) din C. muncii, instanţa competentă teritorială în soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul reclamantului.
În considerarea disp. art. 521 alin. (3) din Noul C. proc. civ., dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data de 11.03.2013.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2) din C. muncii, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi băneşti, acţiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B. în numele membrului de sindicat, funcţionar public.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:
"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcţionar public cu statut special, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:
"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în numele membrului de sindicat A., în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.
Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2), fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în şedinţa din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că, acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrului său, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte constată că în cazul de faţă, calitatea procesuală activă o are Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul acestuia.
4. Soluţia Înaltei Curţi
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor B. în contradictoriu pârâţii Comuna Iordăcheanu prin Primar şi Primarul Comunei Iordăcheanu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2018.
Procesat de GGC - GV