Negative jurisdictional conflict resolved: Bucharest Court of Appeal holds jurisdiction over data protection complaint challenge.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat, în principal:

- anularea răspunsului pârâtei (primit la data de 27.10.2017) şi obligarea acesteia la soluţionarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condiţiilor şi termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. e) coroborat cu alin. (5) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1349 - 1350 C. civ., la plata unor daune de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluţionată, (data de 29.10.2017) până la data la care ANSPDCP, va soluţiona efectiv plângerea;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

În subsidiar, a solicitat:

• introducerea în cauză a operatorului de date cu caracter personal reclamat;

• sesizarea Curţii Europene de Justiţie cu privire la compatibilitatea prevederilor art. 25 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 677/2001 cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE;

• sesizarea Curţii Europene de Justiţie cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 25 alin. (9) din Legea nr. 677/2001, în raport cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE;

• sesizarea Curţii Europene de Justiţie cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, în raport cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE.

În drept, au fost invocate prevederile Directivei 95/46/CE, Legea nr. 677/2001, Legea nr. 554/2004, art. 71 - 77, 1349, 1350 din Noul C. civ. art. 16, 21, 26, 28, 51, 52, 57 şi 148 din Constituţia României, art. 7 şi 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin Sentinţa civilă nr. 1889 din data de 20.04.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că după analizarea cererii reclamantului A., înregistrate sub nr. x/29.09.2017, Autoritatea naţională de supraveghere a decis faptul că au fost îndeplinite cerinţele legale pentru admisibilitatea acesteia, comunicându-i-se petentului, cu adresa nr. x/27.10.2017, următoarele:

"În urma analizării temeinice a tuturor aspectelor de fond invocate în petiţie, prin care semnalaţi o posibilă încălcare a Legii nr. 677/2001 şi a Deciziei nr. 52/2012 de către B. S.R.L., cât şi a documentelor anexate, s-a constatat că această societate v-a trimis un răspuns în termenul legal la solicitările dumneavoastră. Cu toate acestea, vă informăm că instituţia noastră va efectua o investigaţie în acest caz, cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte prelucrarea datelor prin mijloace de supraveghere video de către B. SRL".

Art. 26 din Legea nr. 677/2001, ce are ca obiect contestarea deciziilor autorităţii de supraveghere, stabileşte la alin. (1) că "împotriva oricărei decizii emise de Autoritatea naţională de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, Autoritatea naţională de supraveghere monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa acestei legi. În acest scop Autoritatea naţională de supraveghere exercită atribuţiile specifice, printre care:

- "poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie" [art. 21 alin. (3) lit. d)];

- "primeşte şi soluţionează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice şi comunică soluţia dată ori, după caz, diligenţele depuse" [art. 21 alin. (3) lit. f)];

- "efectuează investigaţii din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări" [art. 21 alin. (3) lit. g)].

Totodată, art. 25 din Legea nr. 677/2001 reglementează procedura de soluţionare a plângerilor adresate Autorităţii Naţionale de Supraveghere în temeiul acestei legi, stabilind la alin. (5) următoarele:

"Dacă plângerea este găsită întemeiată, Autoritatea naţională de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri".

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speţă, legea specială, respectiv Legea nr. 677/2001, nu reglementează o excepţie de la normele de drept comun de competenţă materială, decât în ceea ce priveşte plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare [art. 35 alin. (3) din lege] şi, respectiv, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de Autoritatea de supraveghere pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate [art. 25 alin. (8)].

Or, în prezenta cauză nu s-a emis un proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, iar titular al acţiunii în contencios administrativ este o persoană fizică, şi nu Autoritatea de supraveghere, care are calitate de pârât.

Prin urmare, instanţa a reţinut faptul că pârâta este o autoritate publică centrală, astfel că revine curţii de apel competenţa materială de a judeca în primă instanţă cauza.

Din punct de vedere funcţional, competenţa revine unei secţii sau unui complet specializat în materia contenciosului administrativ, astfel cum prevede art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, şi nu instanţei civile.

Ca regulă, pentru raţiuni de simetrie juridică, acţiunea împotriva refuzului autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) se supune normelor de competenţă prevăzute de lege pentru situaţia în care pârâta ar fi emis un act tipic, finalitate urmărită de solicitant.

Indiferent dacă adresa nr. x/27.10.2017 este echivalentă unei "decizii", în sens formal, sau dacă este considerată a materializa un act administrativ asimilat (pretinsul refuz nejustificat de a soluţiona plângerea petentului în termen legal), produce efecte norma specială de competenţă teritorială reglementată în art. 18 din Legea nr. 677/2001 (având denumire marginală "Dreptul de a se adresa justiţiei"):

"(1) Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.

(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.

(3) Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru".

Faţă de dispoziţiile legale de mai sus, se poate observa faptul că remediile legale la dispoziţia persoanei care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, pretins efectuată ilegal, sunt alternative, însă din interpretarea sistematică a celor trei alineate, rezultă că norma de competenţă teritorială vizează ambele forme de apărare a drepturilor garantate de lege, inclusiv situaţia în care persoana interesată s-a adresat cu plângere autorităţii de supraveghere, caz în care norma vizează situaţia reglementată subsecvent de art. 26 din aceeaşi lege, a contestaţiei împotriva deciziei emise.

Nu este determinantă în stabilirea competenţei împrejurarea că, urmare a situaţiei semnalate de reclamant, potrivit atribuţiilor de investigare stabilite de art. 27 din Legea nr. 677/2001, s-a procedat la demararea unei investigaţii faţă de operatorul reclamat.

Autoritatea naţională de supraveghere nu a decis emiterea unei "decizii", ci a unei adrese de răspuns, nr. x/27.10.2017, întrucât aspectele reclamate de reclamant sunt în curs de investigare, însă lipsa unui act administrativ tipic, în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, nu determină stabilirea altei competenţe materiale sau teritoriale decât cea care ar fi fost reţinută şi în cazul în care cererea reclamantului ar fi fost soluţionată, conform finalităţii urmărite de acesta, printr-o decizie propriu-zisă.

Având în vedere aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind întemeiată excepţia invocată, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căreia are domiciliul legal reclamantul.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 202 din data de 25.07.2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa teritorială de soluţionare a cererii promovate de reclamantul A., împotriva pârâtei Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin cererea promovată, reclamantul a invocat nesoluţionarea de către pârâtă, în termenul legal, a plângerii adresate acesteia, înregistrate sub nr. x/29.09.2017.

În concordanţă cu considerentele hotărârii de dezînvestire emisă de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că faptul de a nu răspunse solicitantului în termenul legal este asimilat prin art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unui act administrativ atipic, susceptibil să facă obiect al unei acţiuni în anulare în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege.

În acord cu considerentele expuse de Curtea de Apel Bucureşti şi această instanţă a constatat că, pentru raţiuni de simetrie juridică, acţiunea împotriva refuzului autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) se supune normelor de competenţă prevăzute de lege pentru situaţia în care pârâta ar fi emis un act tipic.

Astfel fiind, trebuie considerat că pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la procedura de contestare a actelor emise de pârâtă, respectiv prevederile art. 26 din Legea nr. 677/2001, iar nicidecum cele din art. 18 ale aceluiaşi act normativ.

Într-adevăr, se poate observa că potrivit art. V din Legea nr. 129/2018, "la data de 25 mai 2018 se abrogă Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare", însă în art. VII din aceeaşi lege se precizează că "procesele aflate în curs de judecată la data de 25 mai 2018 rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora". Rezultă astfel că dispoziţiile din Legea nr. 677/2001 rămân aplicabile cauzei de faţă, în considerarea faptului că reclamantul a înregistrat contestaţia ce face obiect al acesteia anterior datei la care a fost abrogat acest act normativ, respectiv, la data de 30.10.2017.

De asemenea, s-a reţinut că în vederea apărării drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa Legii nr. 677/2001 sunt reglementate în acest act normativ două proceduri distincte care asigură ambele accesul la instanţele judecătoreşti.

O primă posibilitate recunoscută persoanelor, în vederea protejării drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, este instituită prin art. 18 din Legea nr. 677/2001, precizându-se că "fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate. Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia. Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul".

Se poate observa că în această procedură protecţia drepturilor de natura amintită se asigură prin accesul direct la instanţe, situaţie în care legiuitorul stabileşte competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

A doua variantă reglementată este cuprinsă în art. 25 din Legea nr. 677/2001, precizându-se că "în vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele. Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior". Această procedură implică aşadar într-o primă fază sesizarea pârâtei, ca autoritate specializată pentru protecţia drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, accesul la instanţă fiind asigurat prin reglementarea plângerii îndreptate împotriva actelor emise de aceasta.

Precizarea făcută în ultima teză a normei citate indică faptul că cele două proceduri instituite pentru protecţia drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal sunt alternative, dar se exclud reciproc. Astfel fiind, trebuie considerat că dispoziţiile referitoare la una sau alta dintre cele două proceduri nu pot fi aplicate extensiv ori prin analogie în alte situaţii de fapt decât cele strict indicate în cuprinsul normelor corespunzătoare.

În alţi termeni, regulile referitoare la competenţa instanţelor, incluse în una sau alta dintre cele două proceduri nu pot fi aplicate decât în cadrul procedurii cu privire la care sunt instituite, iar nicidecum cu privire la cealaltă.

Plecând de la această premisă, instanţa a reţinut că, în cazul în care persoana care se consideră lezată în drepturile sale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal a sesizat iniţial autoritatea de supraveghere, pentru protecţia acestor drepturi, ipoteză ce se regăseşte în speţă, în art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, se arată că aceasta este îndreptăţită să atace cu contestaţie actul emis de autoritatea astfel sesizată "la instanţa de contencios administrativ competentă". Astfel cum s-a arătat deja, această normă se aplică indiferent dacă obiect al contestaţiei îl constituie un act tipic sau asimilat al autorităţii pârâte.

Se reţine că nu se specifică în această ipoteză care este instanţa de contencios administrativ competentă teritorial să soluţioneze acţiunile îndreptate împotriva actelor (tipice ori asimilate) emise de pârâtă, putându-se deduce astfel că sunt incidente prevederile de drept comun din Legea nr. 554/2004 referitoare la competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Or, art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ permite reclamantului să se adreseze fie instanţei de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul (sediul) pârâtului, precizând că "dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În speţă, reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul pârâtei, introducând acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti, rezultând astfel că aceasta din urmă nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, astfel cum a procedat. Raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trebuie considerat, totodată, că reclamantul s-a adresat unei instanţe competente teritorial, nefiind reglementată o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia invocată din oficiu, cu consecinţa aplicării prevederilor art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A. a solicitat, în principal, anularea răspunsului pârâtei Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (primit la data de 27.10.2017) şi obligarea acesteia la soluţionarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condiţiilor şi termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 25 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare reglementează procedura de soluţionare a plângerilor adresate autorităţii de supraveghere după cum urmează:

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezata poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele.

(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

Înalta Curte constată că, Legea nr. 677/2001 are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 2 ale acestui act normativ stipulează în mod expres că: (1) prezenta lege se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenta sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

Chiar dacă actul normativ a fost adoptat pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, legiuitorul nu a stabilit instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată de persoana fizică în situaţia în care aceasta este nemulţumită de răspunsul primit.

Întrucât Legea nr. 677/2001 nu cuprinde prevederi cu privire la competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona litigiile referitoare la plângerile formulate de persoane fizice împotriva Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, urmează a-şi găsi aplicabilitatea dispoziţiile cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care reglementează o astfel de competenţă.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispoziţiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanţa de contencios administrativ este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Cu privire la instanţa competentă, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 menţionează următoarele:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligaţia corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Întrucât pretenţiile reclamantului se referă la anularea răspunsului pârâtei Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (primit la data de 27.10.2017) şi obligarea acesteia la soluţionarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condiţiilor şi termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se da prevalentă criteriului rangului autorităţii emitente.

În raport de această situaţie se constată că, pârâta este o autoritate publică centrală, astfel că revine curţii de apel competenţa materială de a judeca în primă instanţă cauza dedusă judecăţii.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

4. Soluţia Înaltei Curţi

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV