Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3455/2018 AI generated

Interpretation of "same level" salary clause in public service reclassification to eliminate intra-institutional pay discrimination

Case Number Decizia nr. 3455/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the defendant Ministry, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment in favor of the plaintiff judge, which remains in force to mandate the issuance of a new salary order and payment of salary differences. The dispute concerned the validity of an administrative salary order that failed to apply a special legal provision granting maximum salary levels to public employees who held the same positions, qualifications, and seniority as their higher-paid colleagues within the same institution. The decisive legal basis was the interpretation of Article 1, paragraph 51, of Emergency Government Ordinance No. 83/2014, approved by Law No. 71/2015, which the court determined establishes a "same level" salary criterion within the same authority to eliminate discrimination, rejecting the Ministry’s argument that the provision exclusively applied to parliamentary staff or other specific institutions.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2015, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014; Interpretation of "same level" salary clause in public service reclassification to eliminate intra-institutional pay discrimination: The dispute concerned the validity of an administrative salary order that failed to apply a special legal provision granting maximum salary levels to public employees who held the same positions, qualifications, and seniority as their higher-paid colleagues within the same institution. The decisive legal basis was the interpretation of Article 1, paragraph 51, of Emergency Government Ordinance No. 83/2014, approved by Law No. 71/2015, which the court determined establishes a "same level" salary criterion within the same authority to eliminate discrimination, rejecting the Ministry’s argument that the provision exclusively applied to parliamentary staff or other specific institutions.

Keywords

AI generated
parliamentary law equal pay interpretation of a judgment seniority public-law institution public service

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2015
2569 din 10 august 2015, a obligat pârâtul să emită un ordin de încadrare salarială a reclamantei, cu respectarea art. 1 alin.
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014
2569 din 10 august 2015, a obligat pârâtul să emită un ordin de încadrare salarială a reclamantei, cu respectarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014
(51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr.
art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004
83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural ground cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural ground cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea Ordinului de salarizare nr. 2569 din 17 august 2015 emis de pârât şi emiterea unui nou ordin de salarizare în sensul acordării drepturilor salariale la nivelul maxim, corespunzătoare clasei de salarizare 100 şi gradaţiei 4, începând cu data de 1 august 2015, data trecerii în clasa de salarizare 100, obligarea pârâtului la acordarea, începând cu 9 aprilie 2015 până la data de 1 august 2015 a diferenţei salariale corespunzătoare clasei de salarizare 99 şi gradaţiei 4, rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/funcţie, anterior datei de 1 ianuarie 2011, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 765 din 8 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2569 din 10 august 2015, a obligat pârâtul să emită un ordin de încadrare salarială a reclamantei, cu respectarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi plata diferenţelor salariale dintre sumele primite în perioada 9 aprilie 2015 - data emiterii Ordinului, şi cele cuvenite conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 765 din 8 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În opinia recurentului, prima instanţă a interpretat greşit că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

Or, instanţa are atribuţii în ceea ce priveşte aplicarea legii iar nu completarea acesteia prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ce priveşte înlăturarea discriminării.

Totodată, a susţinut că în mod greşit s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate; raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu angajatorul tribunal sau curte de apel, astfel că drepturile lor salariale sunt calculate şi plătite direct de instanţă, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus la dosar cerere precizatoare a cererii introductive, prin care a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare în temeiul Legii nr. 71/2015, la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, pe baza căreia se stabileşte indemnizaţia de încadrare maximă aflată în plată în cadrul acestui ordonator principal de credite. Arată că precizarea nu reprezintă o modificare a acţiunii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 1 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Totodată s-a mai solicitat obligarea aceluiaşi pârât la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 9 aprilie 2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 august 2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În ceea ce priveşte cererea precizatoare formulată de către reclamantă, în sensul obligării recurentei pârâte Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare în temeiul Legii nr. 71/2015, la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, pe baza căreia se stabileşte indemnizaţia de încadrare maximă aflată în plată în cadrul acestui ordonator I principal de credite, ea nu poate fi analizată în acest cadru procesual, ţinând mai degrabă de de faza executării hotărârii şi nu de explicitarea ei, în calea de atac.

6.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 765 din 8 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL