Negative jurisdictional conflict resolved: Bucharest Court of Appeal retains jurisdiction over tax precautionary measures dispute.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 7324 din 5 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, în cauza formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifrudă Fiscală 4 Târgu Jiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1250 din 16 martie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că actul administrativ dedus judecăţii este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidenţiat pe bază de estimare obligaţii de plată, însumând un total obligaţii estimate de plată la bugetul general consolidat.

În cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.12.2016 se prevede faptul că au fost constatate în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în cuantum de 10.740.343 RON dintre care 2.952.421 RON TVA şi 7.787.922 RON impozit pe profit, fiind stabilite măsuri asigurătorii, ce au fost ulterior prelungite prin decizia atacată în prezenta cauză cu nr. x/29.06.2017.

Potrivit alin. (13) al art. 213 din C. proc. fisc. , "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă".

Aşadar, dispoziţiile noului cod de procedură fiscală fac trimitere, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente, la dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii şi cea de prelungire a termenelor de instituire a măsurilor asigurătorii priveşte taxe şi impozite, presupus a fi datorate de societate, în valoare de 10.740.343 RON motiv pentru care aplicarea criteriului valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este imperativă.

Având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL şi pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL