Revision for contradictory judgments rejected: lack of identity of cause and object between prior procedural dismissal and merits-based upholding of financial correction

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 390 din 6 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinţei nr. 347 din 23 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC "A." SA, a casat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, a respins acţiunea cu privire la Nota nr. x/3.07.2012, ca nefondată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu privire la Nota nr. x/28.05.2013.

Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că într-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a analizat apărările formulate de autoritatea pârâtă, ci exclusiv motivele invocate de către reclamantă în formularea contestaţiei, omiţând să aibă în vedere întâmpinarea formulată de către Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu.

Întrucât recurenta a invocat şi art. 425 din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că acest motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neinvocate expres de recurentă, dar aplicabile faţă de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că acest motiv de casare este parţial fondat, cu privire la Nota nr. x/28.05.2013, deoarece prima instanţă a anulat integral Decizia nr. 129989 din 5.12.2014 emisă de pârât, dar a motivat exclusiv aspectele legate de nota nr. x/03.07.2012 aferentă contractului de servicii nr. x/15.11.2010.

Astfel, s-a apreciat că este corectă susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că, deşi prin Decizia nr. 129989/05.12.2014 se face referire atât la Contractul de servicii nr. x/15.11.2010, cât şi la Contractul de servicii nr. x/07.12.2010, iar intimata-reclamantă din prezenta cauză a criticat ambele componente ale deciziei, instanţa de fond a înţeles să se pronunţe numai cu privire la una dintre acestea.

Din lipsa de motivare cu privire la cea de a doua Notă de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/28.05.2013, prin care a fost aplicată reclamantei o corecţie financiară în cuantum de 5% din valoarea contractului de servicii nr. x/07.12.2010, se ajunge la concluzia necercetării fondului pe acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte restul criticilor formulate de recurentul-pârât, cu privire la Nota nr. x/3.07.2012, încadrabile în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ca urmare a aplicării art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat, de asemenea, caracterul fondat al acestora.

Problema de drept ridicată de prezentul recurs este aceea dacă art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 impune ca şi condiţie de aplicabilitate pe aceea ca hotărârile judecătoreşti de menţinere a actului sancţionator să fi realizat o analiză pe fond a legalităţii şi temeiniciei acestuia. Menţinerea unui act administrativ ce a fost atacat în faţa instanţei se poate realiza printr-o multitudine de soluţii procedurale, ce erau cunoscute şi uzuale legiuitorului, dacă ar fi dorit să circumstanţieze în funcţie de acestea.

Înalta Curte a constatat justeţea argumentelor recurentei. Prevederile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 nu fac distincţie între situaţiile în care cauzele au fost soluţionate pe fond sau nu, iar conform regulilor de interpretare ale normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distingă.

Per a contrario, ar însemna ca atunci când notele de constatare şi de aplicare a corecţiilor financiare sunt anulate de instanţe, să se verifice dacă anularea a avut în vedere raţiuni care ţineau de fondul corecţiei, iar nu raţiuni procedurale, ceea ce ar depăşi, de asemeni, scopul avut în vedere de legiuitor. Astfel, legiuitorul a avut în vedere ca acele corecţii financiare menţinute prin hotărârile instanţei judecătoreşti, indiferent de soluţia care a dus la această menţinere, să nu mai fie suportate de la bugetul de stat.

Prin urmare, atâta vreme cât cu privire la Nota nr. x/03.07.2012 a fost pronunţată o hotărâre definitivă de respingere a acţiunii în anulare, este fără echivoc faptul că prezenta situaţie de fapt se încadrează în excepţia prevăzută la art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 şi că refuzul de suportare a cuantumului corecţiei de la bugetul de stat era justificat.

Împotriva Deciziei nr. 390 din 06 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, SC "A." SA Bistriţa a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că, în urma controlului efectuat în legătură cu Contractul de servicii nr. x/15.11.2010 "Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului", s-a întocmit Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.07.2012 prin care i-a fost aplicată o corecţie financiară de 25% în valoare de 2.203.378.74 RON.

Împotriva Notei de constatare nr. x/03.07.2012, revizuenta a formulat contestaţie la organul emitent, respectiv AM POS Mediu, care nu a soluţionat contestaţia formulată, în termen legal.

Raportat la faptul că această contestaţie nu a fost soluţionată în termenul legal revizuenta a formulat o acţiune în instanţă împotriva Notei de constatare nr. x/03.07.2012 la Curtea de Apel Cluj (Dosar nr. x/2012).

Curtea de Apel Cluj a soluţionat acţiunea formulată prin Decizia civilă nr. 989/13.12.2012, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă reţinând faptul că este inadmisibilă atacarea Notei de constatare, în lipsa Deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Decizia pronunţată în Dosarul nr. x/2012 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs menţionând în totalitate considerentele care au stat la baza pronunţării deciziei recurate.

Prin respingerea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 989/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014 a validat argumentele juridice avute în vedere de instanţa de fond, astfel considerentele primei hotărâri dobândind autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea inadmisibilităţii acţiunii, fără a soluţiona pe fond criticile formulate.

În opinia revizuentei Decizia nr. 989/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este contrară Deciziei nr. 390/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Revizuenta precizează că în cazul primei Hotărâri (Decizia civilă nr. 989/13.12.2012 menţinută în calea de atac prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014) instanţa statuează definitiv faptul că nota de constatare nr. x/03.07.2012 nu a făcut obiectul unei cenzuri în privinţa legalităţii şi temeiniciei, acţiunea fiind respinsă ca inadmisibilă, iar prin a două Hotărâre (Decizia civilă nr. 390/2018) instanţa reţine că prevederile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 nu fac distincţie între situaţiile în care cauzele au fost soluţionate pe fond sau nu, iar din moment ce în Dosarul nr. x/2012 acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă (pe cale de excepţie) apreciază că respectivele corecţii au fost menţinute în sarcina subscrisei, chiar în lipsa unei analize asupra fondului actului.

Prin prima Hotărâre se reţine că Nota de Constatare nu este un act administrativ care poate fi contestat individual, iar în cea de a doua Hotărâre se reţine faptul că indiferent care este motivul respingerii acţiunii există o Hotărâre definitivă şi irevocabilă pronunţată în legătură cu această Nota de constatare nr. x/03.07.2012.

Conform prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul cât şi considerentele pe care se sprijină hotărârea, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În opinia revizuentei sunt întrunite toate condiţiile pentru existenţa hotărârilor potrivnice, date cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, deoarece ambele hotărâri sunt definitive, sunt date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite.

Raportat la Nota de constatare nr. x/03.07.2012, Decizia civilă nr. 390/2018 din Dosar nr. x/2015 este pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 989/2012 din Dosar nr. x/2012;

Astfel, prin acţiunea înregistrată în Dosarul nr. x/2012, s-a solicitat anularea Notei de constatare nr. x/03.07.2012. Cererea a fost respinsă pe cale de excepţie ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 989/2012 pe considerentul că nu se poate solicita anularea unei note de constatare ci doar a deciziei de soluţionare a contestaţiei. Prin aceeaşi hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta "dacă considera că este depăşit termenul în care contestaţia trebuia soluţionată, putea introduce o acţiune în contencios administrativ de obligare a autorităţii la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale".

Cu toate acestea, prin Decizia civilă nr. 390/2018 din Dosarul nr. x/2015 instanţa susţine că din moment ce acţiunea din dosarul iniţial a fost respinsă, se consideră că respectiva corecţie a fost menţinută în sensul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013.

O astfel de soluţie nu poate fi temeinică şi susţinută deoarece în Dosarul nr. x/2012, acţiunea a fost respinsă pe cale de excepţie, fără a se stabili dacă acea corecţie este legală şi temeinică, astfel corecţia nu a rămas definitivă prin menţinerea ei, ci prin neatacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei (la acel moment nu a fost comunicată decizia de la autoritatea competentă cu soluţionarea acesteia).

Prin urmare, cu titlu de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit faptul că nu este posibilă atacarea în faţa instanţei de contencios administrativ a titlului de creanţă, ci doar a deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva actului de stabilire a corecţiei.

Practic, în cel de-al doilea dosar, instanţa reia judecata cu privire la nota de constatare şi contrazice hotărârea irevocabilă din primul dosar prin susţinerea potrivit căreia în mod corect s-a contestat nota de constatare cu toate că prin hotărârea din primul dosar s-a dispus contrariul.

Revizuenta precizează că rezultă cu puterea evidenţei faptul că în cazul de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 390/2018 contrazice soluţia dată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2012, chiar dacă acest ultim dosar a fost soluţionat pe cale de excepţie.

Revizuenta mai arată că excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost invocată în cel de-al doilea dosar.

De asemenea, în susţinere invocă practică judiciară.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forţei lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeaşi "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiţie nu este îndeplinită.

Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.

Din aceste considerente rezultă că nu este îndeplinită condiţia identităţii cauzei şi obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care este diferit în cele două litigii.

C. proc. civ., în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Dosarul nr. x/2015 în care a fost pronunţată Decizia nr. 390 din 6 februarie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a avut ca obiect contestaţia formulată de reclamanta SC A. SA Bistriţa împotriva Deciziei nr. 129989 din 05.12.2014 emisă de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Direcţia Generală AM POS Mediu Bucureşti solicitând anularea ei şi, pe cale de consecinţă, să se constate că prima corecţie aplicată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.07.2012 nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013, iar celeilalte prin Nota de constatare nr. 127.993/28.05.2013 îi sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 15/2013.

Prin Decizia nr. 989 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 3 iulie 2012 prin care i s-a aplicat reclamantei o corecţie financiară de 25% din valoarea fără TVA (8.813.514,96 RON) a contractului nr. x din 15 noiembrie 2011 în valoare nominală de 2.203.378,24 RON.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 989/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2012 a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă, deci a fost soluţionată în temeiul unei excepţii procesuale, iar prin Decizia nr. 390/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a fost soluţionată acţiunea în fond, respectiv a fost examinată temeinicia cererilor cuprinse în acţiunea de chemare în judecată.

Prin urmare, nu se poate considera că aceste hotărâri judecătoreşti sunt potrivnice.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC "A." SA Bistriţa împotriva Deciziei nr. 390 din 06 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV