Integrity report upheld; annulment bid rejected as material-error claim meritless.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4021 din 13.12.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 985 din 03 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a avut în vedere faptul că instanţa de fond a reţinut că "reclamantul, în calitate de consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi la cele trei societăţi comerciale, avea rolul de a asigura elaborarea şi implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecţie, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare şi relaţii de muncă), care să asigure acestor societăţi personalul necesar corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ".

Referitor la atribuţiile funcţiei publice de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, instanţa de fond a reţinut că "potrivit fişei postului, scopul principal al postului este controlul pentru verificarea respectării legalităţii actelor normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar la capitolul "atribuţii" sunt menţionate atribuţii de control, urmărirea controalelor efectuate, întocmirea graficului raport şi de control, răspuns la sesizări, participarea la acţiuni comune de control, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi urmărirea achitării amenzilor, etc.".

Or, printre atribuţiile prevăzute în fişele postului nr. x din data de 03.01.2013 şi, respectiv nr. y din 15.10.2013, aprobate de Inspectorul Şef al ITM Bucureşti, cu referire la funcţia publică de execuţie - inspector de muncă, se regăsesc menţionate şi alte atribuţii, pe care instanţa de fond nu le-a analizat, şi care sunt în legătură directă şi indirectă cu atribuţiile desfăşurate ca şi consultant în domeniul forţei de muncă la SC B. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL, după cum urmează:

- cercetează sub aspectul împrejurărilor, cauzelor şi răspunderilor accidentele de muncă colective, mortale şi cele cu invaliditate, întocmind dosarul de cercetare conform metodologiei comune stabilite de MMFES - Inspecţia Muncii;

- cercetează în cadrul agenţilor economici repartizaţi evenimentele deosebite, avariile şi accidentele tehnice care puteau să se soldeze cu victime omeneşti, informând conducerea inspectoratului şi IM asupra concluziilor cercetării;

- înaintează la IM în termenele stabilite de lege pentru avizare dosarele de cercetare ale accidentelor mortale şi colective;

- realizează evidenţa computerizată a unităţilor, controalelor, măsurilor stabilite la unităţi;

- verifică şi avizează dosarele de cercetare întocmite de angajatori în cazul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă/accidente uşoare/accidente în afara muncii;

În fişele postului întocmite de SC C. SRL, SC B. SRL şi SC D. SRL d-lui A., pentru ocuparea postului de consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi sunt prevăzute următoarele atribuţii, care sunt atât în legătură directă cât şi în legătură indirectă cu atribuţiile prevăzute în fişele postului nr. x din data de 03.01.2013 şi, respectiv nr. y din 15.10.2013, aprobate de Inspectorul Şef al ITM Bucureşti, după cum urmează:

- reprezintă compania în relaţia cu autorităţile publice pentru probleme de personal;

- are obligaţia să dea relaţii la solicitarea organelor de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii, numai după anunţarea conducerii societăţii;

Cele trei fişe ale postului la cei trei angajatori privaţi sunt identice conducând la ipoteza că angajatul şi nu angajatorul este cel care l-a întocmit.

În postul de "consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi" deşi se precizează că "activitatea se desfăşoară în compartimentul special de măsuri active" şi contribuie la creşterea posibilităţilor de reintegrare în muncă a persoanelor aflate în şomaj indemnizat sau care au depăşit perioada de şomaj indemnizat, petentul deşi negociază contractele de angajat, doar "asigură legătura cu departamentul resurse umane din cadrul firmei-mame".

În opinia instanţei de recurs, alte atribuţii au fost considerate mai importante între cele menţionate în cererea de recurs şi care se pot constitui în reala motivaţie a exercitării funcţiilor în paralel.

Astfel, fişele postului menţionează, în cap. IV "Autoritatea postului", faptul că reclamantul "reprezintă compania în relaţia cu autorităţile publice pentru probleme de personal". Or, autoritatea publică responsabilă cu problemele de personal este chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă, în speţă locul de muncă al reclamantului, fiind Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, în a cărui rază de competenţă intrau şi SC D. SRL, SC C. SRL şi SC B. SRL, toate cu sediul în Municipiul Bucureşti.

Rezultă, pentru cazul analizat, că reprezentarea firmelor la autoritatea publică se circumscrie legăturii indirecte cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, prohibite de dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, în fişele postului la societăţile comerciale particulare, la capitolul "Responsabilităţi de securitate sănătate în muncă", este menţionat că "are obligaţia să dea relaţii la solicitarea organelor de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii numai după anunţarea conducerii unităţii".

Şi în acest caz organele de control în domeniul protecţiei muncii aparţin Inspectoratului Teritorial de Muncă, mai mult, conform fişei postului nr. y, atribuţiile reclamantului fiind chiar în acest domeniu.

Din aceeaşi fişă a postului rezultă, în Capitolul VI Detalii privind condiţiile specifice de muncă, faptul că "se deplasează la sediul social al persoanei juridice sau fizice de pe raza Municipiului Bucureşti pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu".

Astfel fiind, rezultă incidenţa ipotezei referitoare la legătura directă între funcţiile din domeniul privat cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, prevăzută în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Împotriva Deciziei nr. 4021 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A. a formulat contestaţie în anulare.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin motivele formulate se arată că, în cauză, s-a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/04.12.2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 985/03.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus anularea acestui raport ca nelegal şi netemeinic.

Pentru a pronunţa această soluţie, realizând o analiză concretă şi temeinică a situaţiei de fapt, cu luarea în considerare a fişelor de post şi a atribuţiilor aferente funcţiei de inspector de muncă şi a celei de consultant de forţă de muncă în transporturi deţinute în perioada 15.03.2011 - 13.05.2014, în mod legal, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că "reclamantul, în calitate de consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi la cele trei societăţi comerciale, avea rolul de a asigura elaborarea şi implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecţie, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare şi relaţii de muncă), care să asigure acestor societăţi personalul necesar corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ."

Contestatorul mai arată că în mod judicios instanţa de fond a reţinut că "este evident că reclamantul desfăşoară activităţi diferite la cele trei societăţi comerciale cu capital privat, într-un domeniu special al transporturilor rutiere, faţă de cea de funcţionar public, care nu sunt în legătura directă sau indirectă, chiar dacă se referă la consultanţă în domeniul politicilor de personal ale societăţilor, atâta vreme cât atribuţiile nu se suprapun, reclamantul putând să desfăşoare activităţi suplimentare în afara programului de lucru, în domeniul în care este pregătit profesional, cu respectarea interdicţiilor de incompatibilitate".

Activitatea desfăşurată în calitate de consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi, potrivit contractelor individuale de muncă încheiate cu cele trei societăţi în domeniul privat nu se află în legătura, nici directă şi nici indirectă, cu atribuţiile corespunzătoare postului de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă.

Starea de incompatibilitate avută în vedere de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 presupune exercitarea de "funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului".

Pentru a se putea stabili dacă între activităţile desfăşurate în calitate de consultant de muncă în transporturi, respectiv de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă, era necesară compararea atribuţiilor corespunzătoare celor două fişe de post, lucru care nu a fost realizat de A.N.I. anterior emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.12.2014.

În ceea ce priveşte funcţia de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă, instanţa de fond a observat că aceasta presupune o activitate de control, desfăşurata atât în mod individual, cât şi în cadrul acţiunilor comune de control.

Dintre activităţile desfăşurate de Inspectorul de muncă din cadrul Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă s-au putut observa:

- controlarea aplicării unitare a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- constatarea şi sancţionarea contravenţiilor;

- controlarea modului în care se respectă cerinţele de securitate şi sănătate în muncă, în unitate, la sediul şi la punctele de lucru ale angajatorilor;

- controlarea modului în care se utilizează echipamentul individual de protecţie;

- cercetarea accidentelor de muncă colective, mortale, precum şi a celor cu invaliditate, sub aspectul împrejurărilor, al cauzelor şi al răspunderilor;

- verificarea modului în care prestatorii de servicii din domeniul protecţiei muncii respectă condiţiile de acreditare etc.

Spre deosebire de atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice de Inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate şi Sănătate în Muncă, care au în vedere o activitate de control, consultantul de forţă de muncă în transporturi, aşa cum se arată în fişa postului, are "rolul de a asigura elaborarea şi implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecţie, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare şi relaţii de muncă) ".

Potrivit actelor de la dosar, consultantul de forţă de muncă în transporturi desfăşoară următoarele activităţi:

- întocmirea de studii privind piaţa forţei de muncă din perspectiva măsurilor active ce se impun (activitate de bază);

- consultanţă în vederea asigurării respectării dispoziţiilor legale;

- identificarea şi centralizarea necesarului de personal din societate;

- activităţi de recrutare internă şi externă;

- negocierea contractelor de angajare;

- furnizarea serviciilor de pre-concediere;

- întocmirea programelor de măsuri active;

- organizarea achiziţiilor de servicii pentru măsurile active cerute de beneficiari etc.

Analizând şi comparând cele de mai sus, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod temeinic şi legal că între atribuţiile prevăzute de fişa postului de inspector de muncă - Serviciul Control Securitate şi Sănătate în Muncă şi cele din fişa postului de consultant de forţă de muncă în transporturi nu există suprapunere de obiect.

Decizia civilă nr. 4021/13.12.2017 se impune a fi anulată, întrucât este rezultatul unor erori materiale.

În primul rând, urmează a se reţine că s-a considerat în mod eronat de către instanţa de recurs că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere şi alte atribuţii din fişele de post aprobate de ITM Bucureşti, cu referire la funcţia publică de execuţie-inspector de muncă, pe care instanţa de recurs le-a considerat în legătură directă şi indirectă cu atribuţiile desfăşurate de contestator în calitate de consultant în domeniul forţei de muncă la SC B. SRL, SC C. SRL şi SC D. SRL.

Niciuna dintre atribuţiile enumerate de către instanţa de recurs în Decizia civilă nr. 4021/13.12.2017 nu se află în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile specifice funcţiei publice de execuţie, fiind o apreciere eronată a instanţei de recurs.

În al doilea rând, prin decizia pronunţată Înalta Curte realizează o susţinere tendenţioasă şi neargumentată în sensul că cele trei fişe de post la cei trei angajatori privaţi sunt identice, conducând la ipoteza că angajatul ci nu angajatorul este cel care le-a întocmit.

Luând în atenţie aceste aspecte nerelevante, instanţa de recurs a omis faptul că inspectorul de integritate (faţă de temeiul de drept invocat în raportul de evaluare) nu a solicitat fişele de post ale contestatorului de la ITM Bucureşti când a întocmit raportul de evaluare şi nu a arătat nici prin întâmpinările depuse la fond şi în recurs de unde a obţinut informaţii din fişele de post ale contestatorului pentru funcţia de inspector de muncă.

În al treilea rând, au fost reţinute în mod eronat de către instanţa de recurs o serie de pretinse atribuţii care ar fi trebuit îndeplinite de către contestator în favoarea celor trei societăţi comerciale, în condiţiile în care niciuna dintre acestea nu sunt înscrise la capitolul "atribuţii" din fişele de post, ci la "autoritatea postului".

De asemenea, instanţa de recurs a confundat o atribuţie din fişa de post cu funcţia de reprezentare a societăţilor comerciale în relaţiile cu autorităţile publice. Această pretinsă atribuţie este o funcţie de reprezentare ci nu o atribuţie din fisa de post.

Nu se poate reţine o legătură directă sau indirectă între atribuţiile specifice funcţiei publice de execuţie şi a funcţiei de consultat în domeniul forţei de muncă în transporturi care ar stabili o incompatibilitate, luând în considerare mai ales faptul că pregătirea profesională a contestatorului este de inginer electronist, iar funcţia pe care o exercita în sectorul privat era de consultant în domeniul forţei de muncă.

În mod vădit eronat s-a reţinut de către instanţa de recurs şi faptul că "în fişele postului la societăţile comerciale particulare apare la capitolul "Responsabilităţi de securitate şi sănătate în muncă" aceea că "are obligaţia să dea relaţii la solicitarea organelor de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii, numai după anunţarea conducerii".

Şi de această dată instanţa de recurs a confundat o atribuţie din fişa postului cu o obligaţie prevăzută de lege. Această prevedere constituie o obligaţie prevăzută şi de art. 23 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă şi este în sarcina lucrătorilor din toate domeniile de activitate, regăsindu-se în toate fişele de post, la Capitolul "Obligaţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă". La art. 3 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 se prevede că "prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate atât publice, cât şi private."

Ipoteza reţinută de către instanţa de recurs este inoportună, deoarece în cazul în care un inspector de muncă a controlat din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă spitalele de urgenţă de pe raza Municipiului Bucureşti în cazul unei urgenţe medicale, inspectorul de muncă nu va putea apela la serviciile spitalelor de urgenţă de pe raza Municipiului Bucureşti pentru că ar fi incompatibil sau în conflict de interese.

În mod constant Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că motivarea unei hotărâri trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea acestora.

Din studierea fişelor de post ale contestatorului în calitate de inspector de muncă în cadrul ITM Bucureşti, cât şi în cazul Fişelor de post de la cele trei societăţi comerciale din sectorul privat se constată ca nicio atribuţie nu este comună şi nu există legături directe sau indirecte între atribuţiile exercitate în calitate de funcţionar public şi cele desfăşurate în domeniul privat.

În cauză, Preşedintele Sindicatului "Columna" I.T.M. a formulat o adresă către A.N.I., prin care a solicitat să i se transmită un punct de vedere oficial asupra incompatibilităţilor funcţiei publice, în contextul legislativ în vigoare. A.N.I. a comunicat un extras din prevederile Legii nr. 161/2003 şi a menţionat că nu a fost elaborat un nomenclator al activităţilor care să se încadreze în prevederile invocate.

În contra dispoziţiilor legale şi după cum s-a arătat intimatei şi prin Adresa nr. x/29.01.2018, fără o reacţie firească din partea A.N.I. de a anula raportul de evaluare, nu i s-au comunicat şi nici nu a avut cunoştinţă de adresele nr. x/26.05.2014 şi nr. x. O dovadă în acest sens o constituie şi lipsa de la dosar a unei confirmări de primire, care să ateste comunicarea.

De asemenea, în faţa instanţei de fond intimata A.N.I. a susţinut că reclamantul a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor în lucrarea nr. 21069/A/II/19.05.2014. însă, aceasta nu se referă la contestator. ci aparţine altei persoane evaluate, întrucât A.N.I. a fost sesizată în lucrarea nr. 21986/S/II/23.05.2014. Aşadar, nu putea fi declanşată o procedură de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor anterior sesizării A.N.I. de către o persoană.

Întrucât A.N.I. a înregistrat sesizarea primită de la ITM Bucureşti vineri, 23.05.2014, iar zilele de 24.05.2014 şi 25.05.2014 au fost zile nelucrătoare, pe data de 26.05.2014 lucrarea a fost repartizată aleatoriu inspectorului de integritate, care în aceeaşi zi a trimis adresa de informare persoanei supusă evaluării.

Inspectorul de integritate a solicitat informaţii care nu sunt publice, respectiv documente din dosarul profesional, ITM Bucureşti, prin adresa nr. x/06.06.2014. SC B. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014, SC C. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014 şi SC D. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014, înainte de a parcurge procedura prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Contestatorul a fost informat de către intimată prin adresa nr. x/24.07.2014 cu privire la existenţa unei stări de incompatibilitate prin exercitarea simultană a funcţiei publice de Inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi a celei de angajat în cadrul următoarelor societăţi comerciale: SC C. SRL, SC D. SRL şi SC B. SRL. De asemenea, i s-a învederat să prezinte date şi informaţii, ori să transmită un punct de vedere scris cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Contestatorul a prezentat în scris un punct de vedere, înregistrat la A.N.I. cu nr. x, despre care aceasta nu face referire nici în raportul de evaluare emis la data de 04.12.2014, nici în întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

La data de 23.09.2014, contestatorul a fost informat că "a rezultat existenţa unei stări de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece în perioada 15.03.2011-13.05.2014, aţi ocupat calitatea de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi aţi avut calitatea de angajat în cadrul următoarelor societăţi comerciale: SC C. SRL, SC D. SRL şi SC B. SRL".

Aşadar, intimata a schimbat temeiul de drept, din art. 94 alin. (2) lit. c) în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, dar a reţinut aceleaşi elemente de fapt ca şi în adresele emise anterior. Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (1), "Funcţionarii publici pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului". De asemenea, A.N.I. nu a solicitat fişele de post de la ITM Bucureşti şi nu s-a informat în legătură cu atribuţiile inspectorilor de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine aşadar că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza).

Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa unor erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speţă nu se poate susţine că ne aflam în prezenţa vreunei omisiuni a instanţei.

Contestatorul doar indică generic, în susţinerea contestaţiei în anulare, textul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Noul C. proc. civ., înţelegând să îşi fundamenteze contestaţia în anulare pe aceleaşi argumente invocate şi în întâmpinarea formulată la recursul intimatei, argumente ce au fost analizate de instanţă cu ocazia judecării recursului, recurs ce a fost admis.

Aşa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 4021/13.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, a analizat motivul de casare invocat de Agenţia Naţională de Integritate prin cererea de recurs, precum şi apărările invocate de intimatul-reclamant A.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., sens în care a reţinut următoarele:

Argumentele invocate de contestator în susţinerea contestaţie în anulare potrivit cărora " au fost reţinute eronat de către instanţa de recurs o serie de pretinse atribuţii instanţa de recurs a confundat o atribuţie din fişa de post cu funcţia de reprezentare a societăţilor comerciale (...) se impune anularea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4021/13.12.2017 (...)" sunt nefondate, fiind rezultatul unei greşite interpretări de către contestator a celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4021/13.12.2017, evocând, în fapt. pretinse şi ipotetice greşeli de judecată ale instanţei de recurs, şi nicidecum erori materiale care să se circumscrie dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Noul C. proc. civ., scopul contestatorului fiind acela de a obţine rejudecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate, prin reaprecierea probelor şi reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

Or, în speţă, instanţa de recurs, verificând temeinicia susţinerilor părţilor, materialul probator administrat în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente în mod corect a reţinut că cele trei fişe ale postului la cei trei angajatori privaţi aparţinând reclamantului sunt identice, conducând la ipoteza că angajatul şi nu angajatorul este cel care le-a întocmit.

Instanţa de recurs a mai reţinut că, în postul de "consultant în domeniul forţei de muncă în transporturi" al reclamantului, deşi se precizează că "activitatea sa se desfăşoară în compartimentul special de măsuri active (!)" şi care contribuie la creşterea posibilităţilor de reintegrare în muncă a persoanelor aflate în şomaj indemnizat sau care au depăşit perioada de şomaj indemnizat, deşi negociază contractele de angajat, doar asigură legătura cu departamentul resurse umane din cadrul firmei - mame.

Instanţa de recurs corect a reţinut că autoritatea publică responsabilă cu problemele de personal este chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar locul de muncă al reclamantului este Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti (în a cărui rază de competenţă intrau şi SC D. SRL, SC C. SRL şi SC B. SRL toate cu sediul în Municipiul Bucureşti), concluzionând astfel că reprezentarea firmelor la autoritatea publică se circumscrie legăturii indirecte cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, prohibite de dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare

Instanţa de recurs corect şi legal a statuat prin Decizia nr. 4021/13.12.2017 faptul că, în cauza dedusă judecăţii, rezultă cu evidenţă incidenţa normei referitoare la legătura directă între funcţiile din domeniul privat cu atribuţiile exercitate ca şi funcţionar public, prevăzută de legiuitor la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibil repunerea în discuţie a unor cererii de probatori sau probleme de drept şi de fapt care au fost soluţionate de instanţa de recurs.

În cauză, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatorul tinde să obţină o reapreciere a probelor şi o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4021 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV