Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3431/2018 AI generated

Appeal against jurisdiction declination ruling declared inadmissible due to statutory bar on appeals in civil procedure

Case Number Decizia nr. 3431/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as inadmissible, thereby upholding the decision of the Court of Appeal Craiova to decline jurisdiction in favor of the Slatina Court. The dispute involved a claim against the County Public Finance Administration, wherein the Court of Appeal previously issued a judgment declining competence, which the plaintiff attempted to challenge on appeal. Relying on Article 132(3) of the Code of Civil Procedure (as amended by Law No. 202/2010), the court determined that judgments declaring lack of competence are not subject to any appeal remedy; consequently, the plaintiff did not have an available legal avenue to contest the declination of jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 132 alin. (3; Appeal against jurisdiction declination ruling declared inadmissible due to statutory bar on appeals in civil procedure: The dispute involved a claim against the County Public Finance Administration, wherein the Court of Appeal previously issued a judgment declining competence, which the plaintiff attempted to challenge on appeal. Relying on Article 132(3) of the Code of Civil Procedure (as amended by Law No. 202/2010), the court determined that judgments declaring lack of competence are not subject to any appeal remedy; consequently, the plaintiff did not have an available legal avenue to contest the declination of jurisdiction.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction statutory bar Civil Procedure Code administration of justice declaratory decision standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3)

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because judgments declining jurisdiction are not subject to any appeal.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in conjunction with Article 132(3) to support the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 252 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în favoarea Judecătoriei Slatina.

Împotriva Sentinţei nr. 252 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Înainte de a examina motivele de recurs formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nicio cale de atac.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, sentinţă care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (3), coroborat cu art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 252 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT