Validity of ministerial suspension of protected unit authorization and sufficiency of postal receipt to prove notification of administrative measures under Law 448/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, anularea în tot a Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Cabinet Ministru, transmis prin email la data de 03.07.2015 (fără comunicarea şi a motivelor legale aşa cum atestă Anexa nr. 2), dar şi a tuturor actelor premergătoare, precum şi suspendarea Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice până la soluţionarea în fond a cererii de anulare a acestui ordin.

Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi împotriva acestei încheieri se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, formând obiectul dosarului nr. x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 28 din 3.02.2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, având ca obiect anulare acte administrative, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 28 din 3.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL

În motivarea recursului se arată că există principiul proporţionalităţii, mai puţin respectat de către instanţa de fond, principiu care impune ca regulile valabile pentru una dintre părţi, să fie aplicate şi celeilalte părţi, mai ales când există mii de abuzuri ale pârâtelor, abuzuri demonstrate în fiecare an în instanţele de judecată din România.

Deşi pârâtele nu au putut prezenta o confirmare de primire semnată şi ştampilată de către vreun reprezentant al reclamantei, instanţa a reţinut, în mod eronat, faptul că "reclamanta a cunoscut conţinutul notei care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015 "fiind transmisă reclamantei, prin mandat poştal, cu recomandare, conform borderoului înregistrat la oficiul poştal".

Este evident că un borderou nu face dovada primirii, acesta poate face dovada unei trimiteri, iar, atâta timp cât nu este şi primită, conţinutul nu este opozabil.

Recurenta precizează că există o procedură de comunicare care trebuie respectată şi în acest caz invocă cauza "Anghel împotriva României", (Cererea nr. 28183/03) unde Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat faptul că "nu este exagerat să se considere că din cauza inechităţii procedurii în cauză" reclamantul să fi suferit un prejudiciu moral cert, ce nu poate fi remediat prin simpla sa constatare.

Deci, instanţa de fond nu putea considera că îndeplinirea unor proceduri legale de comunicare pot fi probate printr-un simplu borderou, atâta timp cât reclamantei i s-au solicitat confirmări de primire semnate de către pârâte.

Recurentul consideră că instanţa de fond nu face altceva decât sa legalizeze abuzul, excesul de putere, puterea discreţionară a unui minister care comite anual mii de abuzuri.

Recurenta mai arată că judecata a avut loc într-o sală care îngrădeşte accesul unei persoane cu dizabilităţi, aşa cum este cazul reprezentantului său, care este asimilat gradului I, deplasându-se într-un fotoliu rulant.

De asemenea, instanţa de judecată se contrazice singură întrucât, invocă depunerea unei raportări anuale prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. e) din procedura prevăzută în Ordinul nr. 1.372/2010 cu precizarea clară a "transmiterii în copie, cu ştampila şi semnătura în original a angajatorului, contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap încadrate şi salarizate ...". Deci, acestea să fie semnate de către angajator, în temeiul Ordinului nr. 1.372/2010.

În opinia recurentei instanţa de fond în mod eronat a reţinut faptul că nu ar fi dorit să se conformeze aşa ziselor deficienţe, atâta timp cât au fost prezentate şi în instanţa de judecată înscrisurile solicitate, iar contractele depuse în instanţă aveau semnăturile atât ale angajaţilor, cât şi ale angajatorilor, cu ştampila necesară şi cu menţiunea "conform cu originalul".

Exces de putere este şi atunci când, deşi ţi se prezintă înscrisurile solicitate, o instituţie publică, menită a proteja o unitate protejată conform Legii nr. 448/2006, unitate în care lucrează doar persoane cu dizabilităţi, continuă să solicite suspendarea unei autorizaţii care a fost obţinută tot în instanţa de judecată, în alt dosar, din cauza refuzului pârâtelor de a respecta legea.

Recurenta mai precizează faptul că ordinul emis în data de 30.06.2015, în care se impune ca termen 30 de zile pentru remedierea unor aşa-zise deficienţe, fără ca acestea să fie precizate, este transmis prin poştă, aşa cum susţin pârâtele, abia în data de 30.07.2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 12.06.2018 s-a solicitat amânarea judecăţii şi acordarea unui nou termen având în vedere decesul administratorului societăţii, B., şi necesitatea transcrierii/finalizării succesiunii şi în statutul societăţii şi la Oficiul Registrului Comerţului, iar noul administrator să aibă posibilitatea să poată reprezenta interesele societăţii, conform Legii nr. 31/1990, să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a-şi organiza apărarea, de a prezenta susţinerile în scris şi, eventual, oral, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, fiind invocate în drept dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta a solicitat anularea Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015 emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ca fiind nelegal şi emis prin exces de putere din cauza faptului că acest ordin încalcă atât Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, dar chiar şi Ordinul invocat nr. 1.372 din 2010 şi Constituţia României art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 15, art. 50 (cu privire la protecţia persoanelor cu handicap), dar şi art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Recurenta a susţinut că nu i s-a comunicat nota cu nr. x/ANPD din 11.06.2015 care ar fi stat la baza emiterii Ordinului cu nr. 1.374 din 30.06.2015, astfel încât a fost pusă în imposibilitatea de a răspunde aşa ziselor "deficienţe", ci i s-a comunicat doar o singură pagină cu conţinutul ordinului, deşi din cuprinsul acestuia rezultă că ar trebui să emită un aşa zis raport cu privire la "remedierea deficientelor constatate".

În concret, recurenta acceptă faptul că a luat cunoştinţă de conţinutul respectivei note, însă consideră că borderoul face doar dovada trimiterii, dar nu face dovada primirii de către destinatar a respectivei corespondenţe, fiind de părere că nu a fost îndeplinită procedura de comunicare.

Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că recurenta a luat cunoştinţă de conţinutul notei care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, aceasta fiind trimisă prin mandat poştal cu recomandare, iar prin corespondenţa din data de 07.08.2015 aceasta a fost din nou notificată.

Totodată, instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova a formulat propunerea motivată de suspendare a autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată a recurentei, deoarece aceasta nu a fost identificată la adresa la care şi-a înregistrat sediul, nici la sediul secundar cu care este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului şi din cauza faptului că, în evidenţa REVISAL, situaţia contractelor de muncă era alta decât cea reală.

Instanţa de fond a constatat, că autorizarea recurentei ca unitate protejată s-a efectuat în temeiul art. 81 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.374 din 30.06.2015 privind procedura de autorizare a unităţilor protejate, iar autorizaţia de funcţionare ca unitate protejată are nr. x din 25.05.2011.

Conform art. 4 din Procedura de autorizare a unităţilor protejate aprobată prin Ordinul nr. 1.372/2010 condiţiile cumulative de autorizare a unităţii protejate sunt acelea de a avea gestiune proprie, cel puţin 30% din numărul total de angajaţi să fie persoane cu handicap, produsele sau serviciile să fie realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate, cu excepţia celor oferite de unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap, iar documentele depuse să fie în termen de valabilitate.

Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, "autorizaţia îşi păstrează valabilitatea pe perioada în care sunt îndeplinite dispoziţiile legale referitoare la funcţionarea unităţilor protejate, prevăzute la art. 4".

În conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. e) din Procedură, unitatea protejată autorizată are obligaţia ca până la data de 31 ianuarie a anului în curs, să prezinte MMFPSPV, respectiv ANPD, raportul de activitate pentru anul anterior, iar pentru luna decembrie, unitatea trebuie să transmită în copie, cu ştampila şi semnătura în original a angajatorului, contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap încadrate şi salarizate, documentele care atestă încadrarea în grad de handicap/invaliditate gradul III, în termen de valabilitate, şi fişele de post ale acestora.

Suspendarea autorizaţiei, potrivit art. 9 alin. (2) din Procedură, se face prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în baza unei note întocmite de către ANPD, sau la propunerea organelor competente să verifice respectarea condiţiilor de autorizare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că atâta vreme cât legislaţia incidenţă permite remedierea neregulilor constatate, astfel cum i s-a adus la cunoştinţă recurentei, nimic nu o împiedică pe aceasta să se conformeze pentru a intra în legalitate, întocmind un raport cu privire la remedierea deficienţelor constatate de către organele competente să verifice respectarea condiţiilor de autorizare, conform art. 9 alin. (4) din procedură.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinţei nr. 28 din 03.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED