CNCD appeal dismissed; annulment of decision on higher-education salary bonus discrimination upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din M.A.I.- Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa, prin preşedinte A. în numele şi pentru membrii de sindicat a chemat în judecată pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 402 din 09.09.2015 emisă de pârât, să fie obligat pârâtul să soluţioneze cererea formulată, în sensul de a constata dacă există sau nu discriminarea învederată şi să se constate faptul că reprezintă un act de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modalitatea de acordare a sporului de studii superioare pentru agenţii de poliţie de către Ministerul Afacerilor Interne - M.A.I.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 39 din 17.02.2016 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din MAI - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 402 din 9.09.2015 şi l-a obligat pe acesta să soluţioneze petiţia reclamantului din 8.06.2015, în sensul de a constata dacă există sau nu discriminarea învederată. Totodată, a respins ultimul capăt de cerere, prin care se solicită să se constate că reprezintă un act de discriminare modalitatea de acordare a sporului de studii superioare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin Hotărârea nr. 402 din 09.09.2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţa materială, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 07.10.2008 în ceea ce priveşte soluţionarea aspectelor sesizate prin petiţia din 08.06.2015.

În aceeaşi hotărâre a fost introdus un punct de vedere de specialitate asupra aspectelor sesizate prin petiţie, prin care Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că fapta sesizată de petentul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa constituie o faptă de discriminare conform celor expuse de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, arătând că "practica prezentată în petiţie reprezintă o discriminare, similară cu acordarea sporului de doctorat pentru cei care au beneficiat anterior de acest spor, însă nu şi cei care ulterior şi-au obţinut doctoratul".

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în vederea constatării unei situaţii discriminatorii creată de prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin neacordarea sporului bănesc aferent absolvirii studiilor superioare în cuantum de 25%, în baza prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi nu în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În opinia recurentului, pentru a se reţine incidenţa unui fapt de discriminare, C.N.C.D. ar fi trebuit să se substituie instanţei judecătoreşti pentru a analiza justificarea aplicabilităţii prevederilor legale invocate în prezenta speţă, ca temei legal. De altfel, situaţia invocată în cauză pune în discuţie drepturile subiective ale petentului în strânsă legătură cu interpretarea unor noţiuni care sunt reglementate de legiuitor prin acte normative speciale precum şi modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor aferente titlului de doctor în drept.

Recurentul precizează că nu are competenţe raţiune materiae de a se pronunţa cu privire la existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unui text de lege.

În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la dala la care putea să ia la cunoştinţă de săvârşirea ei" respectiv Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)"

De asemenea, potrivit art. 79 din Ordinul Preşedintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 pentru aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor (Titlul IV, Cap. I - "Hotărârile de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poale dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării".

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus, poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că atât excepţia lipsei de interes, cât şi recursul sunt nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes

Înalta Curte constată că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte interesul recurentului CNCD în soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia este justificată, deoarece în cauza de faţă, a emis actul administrativ a cărui anulare se solicită.

În raport de obiectul acţiunii şi de motivarea în fapt şi în drept a acesteia, recurentul are interes în cauză, astfel că Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes.

În ceea ce priveşte recursul

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin petiţia din 08.06.2015 - dosar nr. x/2015 Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa, în numele şi pentru membrii de sindicat s-a adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sesizând faptul că prin aplicarea unui tratament diferenţiat de către M.A.I. ca urmare a acordării sporului de studii superioare agenţilor de poliţie (funcţionari publici cu statut special) conform Ordinului MAI nr. 318/2004 a fost creată o situaţie discriminatorie fiind încălcate dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Prin Hotărârea nr. 402 din 09.09.2015, CNCD a apreciat că nu are competenţă materială de a se pronunţa asupra obiectului petiţiei care este o normă juridică cu caracter de lege invocând Decizia nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale.

În cuprinsul Hotărârii contestate se face precizarea că, în virtutea legislaţiei actuale, se acordă sporul de 25% pentru studii superioare agenţilor care au beneficiat de acest spor înainte de data de 31.12.2009, dar nu se acordă pentru persoanele care au absolvit ulterior studii superioare.

În ceea ce priveşte această soluţie, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, raportat la obiectul cererii cu care fusese investit şi la soluţia dispusă, CNCD nu s-a pronunţat, practic, asupra solicitărilor reclamantului, aşa cum acestea au fost prezentate.

Instanţa constituţională, prin Decizia nr. 997/2008, a avut în vedere ipoteza în care, cu ocazia exercitării atribuţiilor sale, ar anula total sau parţial acte normative sau le-ar substitui cu dispoziţiile cuprinse în alte acte normative.

Soluţia pronunţată de CNCD nu poate fi primită nici sub aspectul faptului că prin aceasta pârâtul, practic, s-a declarat necompetent să examineze o situaţie de potenţială discriminare ce îşi are originea în anumite dispoziţii legale şi nici faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000, astfel că nu se poate considera că CNCD nu ar fi competent să examineze existenţa sau inexistenţa discriminării.

Practic CNCD a refuzat să îşi exercite competenţele legale, făcând o eronată interpretare a Deciziei nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul Deciziei nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale nu rezultă că ar fi fost înlăturate atribuţiile de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente în vedere modificării textelor în discuţie.

Dimpotrivă, este atributul legal al CNCD să se pronunţe asupra cazurilor de discriminare fiind autoritatea în domeniu, garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, raportat la obiectul sesizării reclamantului cu care a investit CNCD, întrucât prin aceasta pârâtul a refuzat să îşi exercite competenţele legale (el fiind singurul organism cu astfel de atribuţii, în materie de discriminare), respectiv să soluţioneze cererea cu care fusese investit, făcând o eronată interpretare a Deciziei nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale.

Astfel fiind, se constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepţia lipsei de interes cât şi recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Executiv Teritorial Dâmboviţa.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei civile nr. 39 din 17 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED