Refusal to expand notary internship quotas: discretionary administrative act versus subjective right and non-discrimination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, au solicitat după cum urmează:

(i) anularea Deciziei nr. 170 din 11.10.2014 şi a Deciziei nr. 177 din 25.10.2014 a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Cluj, de propunere a validării concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014;

(ii) recunoaşterea dreptului reclamantelor prin obligarea pârâţilor de rând 1 la emiterea unei noi decizii cu propunerea de validare a concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014, cuprinzând şi numele reclamantelor ca admise;

(iii) anularea Hotărârii nr. 106 din 29.10.2014 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, de validare a concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014;

(iv) recunoaşterea dreptului reclamantelor, prin obligarea pârâţilor de rândul 2 la emiterea unei noi hotărâri de validare a concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014, organizat de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, care să cuprindă declararea ca admise a reclamantelor;

(v) obligarea pârâţilor de rândul 2 să transmită pârâţilor de rândul 1 noua hotărâre pentru ca aceştia din urma să emită certificatele de promovare a concursului de dobândire a calităţii de notar stagiar, pe numele reclamantelor, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 614 din 25.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 614 din 25.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs numai reclamanta B., care a invocat ca temei în drept al demersului său procesual dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare judecată astfel cum a fost formulată, în ceea ce-o priveşte.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării situaţiei de fapt şi de drept relevante, următoarele critici şi susţineri faţă de hotărârea primei instanţe au fost înfăţişate:

- instanţa de contencios administrativ este chemată a analiza şi a sancţiona excesul de putere în condiţiile în care puterea discreţionară a administraţiei poate fi cenzurată de instanţă dacă este exercitată abuziv sau vădit disproporţionat în raport cu scopul ei, caz în care nu se mai vorbeşte despre oportunitatea actului ci de legalitatea sa; se impunea ca instanţa de fond să constate că decizia în ceea ce priveşte suplimentarea numărului de locuri trebuia luată în funcţie de nişte criterii bine determinate şi cu o motivare adecvată care să permită persoanelor interesate şi afectate de această decizie să urmărească raţionamentul după care decizia este adoptată; Camera Notarilor Cluj, cu prilejul adoptării unei decizii în ceea ce priveşte suplimentarea sau nu a numărului de posturi vacante nu a adoptat niciun criteriu obiectiv propriu şi nici nu a aplicat criteriile propuse de către Consiliul Uniunii;

- Consiliul Director trebuia să-şi exercite dreptul de apreciere în sensul de a motiva de ce s-a impus decizia adoptată, de a nu da curs recomandării Consiliului Uniunii Notarilor Publici din România care, in abstracto, a apreciat că există o situaţie de natură a justifica o decizie de suplimentare a numărului posturilor vacante; cerinţa motivării în fapt şi în drept a actelor administraţiei este obligatorie şi necesară, astfel cum a statuat şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa;

- prima instanţă a primit fără o reală şi serioasă cercetare judecătorească susţinerile părţilor privitoare la numărul notarilor din judeţele Bucureşti şi Galaţi şi a înlăturat fără nici cea mai mică cercetare unul dintre motivele acţiunii care se bazează pe date statistice şi nu pe simple afirmaţii, în sensul că numărul notarilor publici din circumscripţiile arătate nu era de natură să justifice decizia Camerei Notarilor Publici Cluj;

- lipsa unor criterii obiective şi reţinerea unui drept arbitrar şi discreţionar în ceea ce priveşte numărul de locuri este incompatibil cu criteriul interesului colectiv şi general reţinut de către prima instanţă; în contextul cauzei, lipsa stabilirii unor proprii criterii şi neaplicarea criteriilor stabilite de către Consiliul Uniunii precum şi nemotivarea actului califică ca nejustificat şi ca excesiv refuzul atacat în cauză;

- nu toate actele juridice care îndeplinesc, în aparenţă, condiţiile de legalitate sunt şi legitime, iar în cazul recurentei, intimatele şi-au exprimat şi exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 16 din Constituţia României, de art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; încălcarea dreptului subiectiv şi al interesului legitim privat urmare a excesului de putere a început din momentul aplicării în mod neunitar dar fără ca diferenţa să o facă aplicarea unor criterii obiective, la nivelul ţării, a recomandării Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor din România din adresa nr. x din 22.10.2014 de suplimentare a numărului de locuri destinate dobândirii calităţii de notar stagiar, stagiunea septembrie 2014;

- prin refuzul Camerei Notarilor Publici Cluj de a suplimenta locurile destinate notarilor stagiari la concursul din septembrie 2014, fără însă a baza acest refuz pe un criteriu obiectiv, situaţia recurentei deşi identică cu cea a colegilor care au candidat la nivelul altor camere, de exemplu Bucureşti şi Galaţi, a fost tratată inegal şi inechitabil în comparaţie cu aceştia; în acest mod i-au fost ignorate în mod flagrant dreptul fundamental la egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice precum şi dreptul la egalitatea de şanse şi tratament.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâţii-intimaţi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, pe de o parte, precum şi Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pe de altă parte, au formulat întâmpinări în cauză, solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, pe considerentul că recursul cuprinde mai degrabă critici de netemeinicie decât de nelegalitate a sentinţei şi întrucât conţine motive noi de nelegalitate, neinvocate prin cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză, în baza dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 08 februarie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din Camera de Consiliu din data de 17 mai 2018, completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii pârâţi, şi, totodată a admis în principiu recursul, iar potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă, faţă de apărările intimaţilor pârâţi, dar raportat şi la probatoriul administrat, Înalta Curte, în urma propriei analize şi evaluări asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente la situaţia de fapt din cauză reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil examinării punctuale a motivelor de recurs înfăţişate de recurentă, Înalta Curte arată, raportat şi la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., că nu se impune reluarea situaţiei de fapt generatoare a litigiului de faţă, toate aceste aspecte fiind în mod evident cunoscute părţilor.

Recurenta reclamantă a indicat în cererea de recurs, ca prim temei al demersului său procesual, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esenţă, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă, cu referire la acest aspect, a susţinut că este evidentă nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, care a înlăturat fără argumente motivele şi susţinerile cu privire la numărul notarilor din Bucureşti şi Galaţi (date statistice depuse) ce sprijineau apărarea sa.

Nu sunt întemeiate aceste susţineri.

Instanţa de control judiciar apreciază, în acord şi cu cele înfăţişate de către intimaţii pârâţi, prin întâmpinarea la recurs, că aceste critici nu atrag incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind vorba despre o lipsa de motivare, în condiţiile în care, împrejurarea că în cuprinsul sentinţei nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamanţilor, învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu demonstrează, în opinia Înaltei Curţi, că, aspectele indicate de reclamanta-recurentă nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanţei.

În doctrina de specialitate, dar şi în jurisprudenţa dezvoltată în materie, în mod constant s-a stabilit în sensul că, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în concret şi în parte fiecăruia dintre argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestora chiar în mod implicit, judecătorul având aşadar şi posibilitatea de a grupa şi examina aspectele invocate, în raport cu relevanţa pe care o au în adoptarea soluţiei judiciare.

Independent de aceste consideraţiuni teoretico-jurisprudenţiale, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe supusă controlului judiciar este în mod coerent şi cuprinzător motivată, fiind pe deplin satisfăcute cerinţele art. 425 C. proc. civ.

În contextul analizării incidentei acestui motiv de casare Înalta Curte arată că este întemeiată susţinerea reprezentantului intimatei-pârâte Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România în sensul că, critica din recurs a recurentei reclamante vizând cerinţa motivării în fapt şi în drept a actelor administraţiei, obligatorie şi necesară, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, este în adevăr o cerere nouă în recurs, fiind astfel inadmisibilă.

Drept consecinţă instanţa de recurs nu va examina această critică, în mod distinct, ca motiv de recurs, ci doar în contextul celorlalte motive de nelegalitate, rezultând cu evidenţă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată că un atare pretins motiv de nelegalitate al actelor atacate nu a fost invocat.

Cu referire la susţinerile şi criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reţine că printr-un prim set de argumente, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greşit instanţa de fond ar fi reţinut că refuzul autorităţilor pârâtei ar fi fost unul justificat, întrucât refuzul de suplimentarea locurilor este în realitate un refuz nejustificat, caracterizat prin exces de putere, întrucât nu există o motivare adecvată şi nu au fost indicate criteriile obiective avute în vedere de autorităţile intimate. S-a concluzionat astfel că exercitarea dreptului de apreciere a fost făcut cu încălcarea art. 16 din Constituţia României, art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dreptul la egalitatea de tratament şi egalitatea de şanse.

Nu sunt întemeiate aceste susţineri şi nu pot fi primite, cu consecinţa reformării hotărârii instanţei de fond.

Instanţa de control judiciar, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului constată, raportat chiar la Recomandarea UNNPR concretizată în adresa nr. x din 22.10.2014, că nu a existat obligaţia de suplimentare a locurilor, în condiţiile în care nici Legea nr. 36/1995, nici Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici activităţii notariale, nici Regulamentul privind procedura de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului privind dobândirea calităţii de notar stagiar, nu impun Colegiilor Directoare suplimentarea numărului de locuri a candidaţilor.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, suplimentarea locurilor este doar o chestiune ce ţine strict de oportunitate, şi urma a se analiza în concret, de către fiecare cameră în parte, în măsura în care se impunea sau nu a fi efectuată o atare suplimentare.

Raportat la prevederile legale ce reglementează activitatea şi competenţele UNNPR, respectiv art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, art. 49 alin. (1) lit. a) şi f) şi, în fine, faţă de art. 7 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.333/2013 prin care a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, în forma aplicabilă examenului din sesiunea septembrie 2014, uniunea nu era îndreptăţită a emite acte cu putere obligatorie prin care să suplimenteze numărul de posturi de notari stagiari, nicio normă nepermiţându-i a se substitui în atribuţiunile exclusive ale camerelor regionale.

Aşa fiind, împrejurarea că alte camere regionale au dat curs recomandării din partea UNNPR nu este de natură, în niciun caz, a crea practic un drept pentru reclamantă, pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, în sensul menţionat în acţiunea de faţă, întrucât contrar celor susţinute şi prin cererea de recurs, nu a existat o necesitate comună de suplimentare a locurilor la nivel naţional, ci doar o recomandare de analiză a oportunităţii luării unei atare măsuri, lăsată la aprecierea fiecărei camere în parte.

Argumentaţia şi considerentele instanţei de fond în susţinerea oportunităţii dar şi a libertăţii depline de apreciere de care beneficiază Colegiul Director, în calitate de autoritate în măsură să decidă care este soluţia susceptibilă de a răspunde cel mai bine nevoilor colective şi interesului general dintre mai multe soluţii posibile, sunt împărtăşite şi de către instanţa de control judiciar.

Drept urmare, stabilind şi pe calea recursului de faţă în sensul inexistenţei unei obligaţii legale de suplimentare a locurilor de notar stagiar sesiunea septembrie 2014, ci doar a unei simple recomandări de suplimentare a locurilor, se retine că nu se impunea motivarea refuzului de suplimentare, astfel cum, fără temei, a susţinut recurenta.

În adevăr, o eventuală motivare ar fi fost necesară numai în măsura în care s-ar fi dispus suplimentarea numărului de locuri, întrucât o atare măsură s-ar fi impus a fi justificată având în vedere că legea nu o impunea.

Pentru considerente similare, sunt apreciate ca nefondate şi susţinerile recurentei vizând pretinsa lipsă a unor criterii proprii, obiective, care să justifice refuzul Camerei Notarilor Publici Cluj de a suplimenta locurile destinate notarilor stagiari la concursul din septembrie 2014, şi neaplicarea criteriilor stabilite de către Consiliul Uniunii.

Astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, Consiliul Uniunii nu a adoptat o hotărâre referitoare la suplimentarea numărului de posturi vacante destinate dobândirii calităţii de notar stagiar în sesiunea septembrie 2014, ci a formulat, prin adresa nr. x din 22.10.2014, numai o recomandare în acest sens, din cuprinsul căreia rezultă, fără echivoc, că pretinsele criterii indicate de reclamantă, cu titlu de exemplu, pentru ipoteza în care s-ar fi putut implementa măsura suplimentării numărului de locuri - cu condiţia, însă, ca aceasta să fi fost apreciată ca oportună - nu se refereau la decizia de a suplimenta sau nu numărul de locuri, pentru că un atare aspect intra în sfera oportunităţii fiecărei camere, ci la criteriile după care s-ar fi putut stabili numărul locurilor suplimentare.

Unul din aceste criterii, putea fi, astfel cum exemplificativ l-a indicat Consiliul Uniunii, media candidatului.

În fine, contrar celor susţinute de recurentă, criteriile nu erau prestabilite, lăsându-se la aprecierea fiecărei camere identificarea şi aplicarea unor criterii pe care aceasta le-ar fi apreciat ca fiind oportune.

Concluzionând, nu se poate invoca ca viciu de nelegalitate lipsa unor criterii obiective în luarea deciziei de suplimentare sau nu a numărului de locuri, câtă vreme instanţa de recurs a împărtăşit interpretarea legală şi corectă a instanţei de fond în sensul că, în cauză, nu se poate vorbi de un exces de putere, de un abuz din partea Colegiului Director şi a Camerei Notarilor Publici Cluj, atâta timp cât chestiunea in discuţie ţine, în mod evident, de oportunitate, fiind direct circumscrisă competenţelor şi dreptului de apreciere al administraţiei.

În fine, relevanţă prezintă în cauză şi împrejurarea că reclamanta recurentă nu a dovedit existenţa unui drept subiectiv sau a unui interes legitim vătămat, invocând un simplu interes, astfel cum corect au arătat şi autorităţile intimate, câtă vreme nu există vreun text legal care să impună, respectiv să oblige autorităţile intimate la suplimentarea numărului de locuri de notari stagiari.

În cauză nu există un drept subiectiv de suplimentare a locurilor de notari stagiari a cărui titulară, respectiv co-titulară să fie reclamanta-recurentă, reţinându-se că acţiunea iniţială de chemare judecată a fost formulată de două reclamante.

Nefondate sunt şi toate celelalte critici şi susţineri ale recurentei vizând tratamentul diferit şi discriminatoriu la care a fost supusă, în lipsa unor criterii obiective, din momentul aplicării în mod neunitar la nivelul ţării, a recomandării Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor din România din adresa nr. x din 22.10.2014 de suplimentare a numărului de locuri destinate dobândirii calităţii de notar stagiar, stagiunea septembrie 2014.

Împrejurarea că în alte camere notariale s-a dispus suplimentarea locurilor a fost corect analizată şi evaluată de către instanţa de fond, în sensul că, nu se poate reţinere că o atare stare de fapt conduce la stabilirea caracterului inechitabil şi/sau discriminatoriu al actelor atacate, antrenând încălcarea drepturilor prevăzute de art. 16 din Constituţia României, de art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a susţinut recurenta, raportat la toate elementele de fapt dar şi de drept în detaliu expuse şi analizate prin considerentele cuprinzătoare ale hotărârii atacate.

De altfel reclamanta s-a adresat şi Consiliului pentru Combaterea discriminării care analizăm petiţia a dispus, prin Hotărârea nr. 314 din 01.07.2015 respingerea acesteia, constatând că faptele sesizate nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În plus, se impune a fi menţionată şi împrejurarea că Înalta Curte a statuat deja în sensul celor arătate în prezenta hotărâre, într-o cauză similară, respectiv prin Decizia nr. 1.252 din 22 martie 2018.

Prin urmare, faţă de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al tuturor criticilor analizate, reconfirmând legalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinţei civile nr. 614 din 25.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED