Eligibility for police rent compensation contingent on lease registration with tax authorities; validation of administrative debt recovery despite statute of limitations arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ulterior declinată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, anularea Hotărârii nr. x din 01.04.2014 emise de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, anularea Hotărârii nr. x din 17.01.2014 emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPR precum şi anularea Deciziei de imputare nr. x din 28.11.2013 emise de MAI IGPR - serviciul financiar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 677 din 1 martie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată pe larg situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul consideră că se impune a se stabili în mod corect raportul juridic contestat, respectiv dacă a existat un raport juridic de închiriere pentru care a beneficiat de sumele alocate pentru plata chiriei.

În opinia recurentului, instanţa de fond reţine în mod greşit că s-au schimbat condiţiile în baza cărora a fost acordată compensaţia de chirie, invocând dispoziţiile art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 284/2005.

Legea distinge situaţiile în care ai obligaţia să anunţi schimbări ale condiţiilor de acordare a compensaţiei de chirie, însă în cauză nu se aplică niciuna, iar instanţa de fond se contrazice: o dată susţine schimbarea proprietarului, altă dată susţine schimbarea locatorului.

În concret, în cauză, aceste modificări nu există, deoarece cuantumul chiriei, locuinţa, termenul de contractare iniţial, proprietarul şi chiriaşul nu s-au schimbat.

Recurentul consideră că instanţa de fond, greşit face aplicarea art. 2 lit. e) din H.G. nr. 284/2005, dat fiind că în cauză Contractul de închiriere nr. 1 şi Contractul de închiriere nr. 2 încheiate cu Proprietara B. au fost înregistrate la Administraţia financiară.

Deci, la momentul acordării compensaţiei pentru chirie aceste contracte au fost înregistrate la administraţia financiară, condiţia fiind îndeplinită la momentul acordării.

Ceea ce nu a fost înregistrat, iniţial, la administraţia financiară, sunt Contractele de închiriere încheiate cu fiul d-nei B., C., respectiv Contracte încheiate în temeiul art. 4 alin. (3) teza 2 din H.G. 284/2005.

Însă aceste contracte, sunt ulterioare momentului acordării compensaţiei chiriei pentru un an şi se supun regulii/sau nu a Raportului scris.

Se mai arată că pentru aceste contracte au fost plătite impozite sens în care, sub aspect probator, au fost ataşate chitanţele care fac dovada plaţii obligaţiilor fiscale.

În ipoteza dedusă judecăţii, înregistrarea la Administraţia Fiscală se face pentru a fi luată în evidenţa fiscală persoana care realizează venituri şi sursa veniturilor. Persoana care a realizat venituri ca urmare a locaţiunii este Locatorul/comodantul C. sursa veniturilor fiind compensaţia pentru chirie.

În această ipoteză, înregistrarea fiscală se putea realiza numai prin acţiunea acestuia (dlui. C.).

Însă şi această ipoteză nu este îndeplinită dat fiind că d-l C. s-a înregistrat şi a plătit impozitul pentru venitul realizat aferent chiriei încasate, plătită cu titlu de compensaţie de către intimaţi, în acest sens stau dovada înscrisurile care atestă efectuarea plăţii pentru obligaţiile fiscale rezultate din veniturile din cedarea folosinţei (chirie). Aceste înscrisuri au fost analizate în procesul penal ele nefiind desfiinţate, în latura civilă, producându-şi astfel efecte juridice.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond, potrivit căreia Ordonanţa procurorului din 25.10.2013, dată în dosarul penal nr. x/P/2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu este în favoarea reclamantului, întrucât i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, trebuie privită din perspectiva respingerii excepţiei invocate, şi reprezintă temei de reţinere ca aplicabilă în speţă a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) C. proc. civ.

Dat fiind că pretinsa plată fără drept a fost constată la data de 21.11.2013, prin încheierea procesului-verbal nr. x de către comisia de cercetare a I.G.P.R, cu mult peste termenul de un an, rezultă că obligarea la restituirea sumelor de bani pretins a fi încasate fără drept, este prescrisă.

Chiar şi în ipoteza în care se reţin cele precizate în Decizia de impunere şi mai apoi prin sentinţa recurată, privind suspendarea termenului de prescripţie, în temeiul art. 24 alin. (2) teza 1 a intervenit prescripţia pentru perioada 22.04.2010 - 01.03.2011 şi pentru perioada 20.04.2011 - 05.12.2012.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentului i s-a imputat prin decizia de imputare nr. x din 28.11.2013 emisă de MAI - IGPR suma de 15.452 RON pentru încasarea în mod necuvenit a compensaţiilor lunare de chirie pentru perioada 22.04.2010 - 01.03.2011 şi pentru perioada 20.04.2011 - 01.03.2012, deoarece nu avea pentru această perioadă contract de închiriere înregistrat la organele fiscale.

Contestaţia a fost respinsă prin hotărârea nr. x din 01.04.2014 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, şi Hotărârea nr. x din 17.01.2014 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPR.

La data de 01.03.2010 recurentul a încheiat un contract de închiriere înregistrat la organele fiscale cu B. Contractul a fost reziliat la data de 22.04.2010, recurentul invocând faptul că proprietara intenţiona să vândă imobilul.

În baza acestui contract încheiat pe o perioadă de un an de zile recurentul a beneficiat de compensaţii pe toată perioada de valabilitate iniţială a contractului deşi acesta a fost reziliat.

Ulterior rezilierii a fost încheiat un nou contract cu fiul locatorului iniţial, C., pentru acelaşi imobil, dar acest contract nu a fost înregistrat la organele fiscale şi nici nu a fost adus la cunoştinţa instituţiei publice care făcea plata compensaţiilor în temeiul contractului reziliat.

La împlinirea termenului de un an s-a încheiat un nou contract de închiriere pentru acelaşi imobil, pentru o perioadă de un an, cu B., contract care a fost înregistrat la organele fiscale şi a fost depus la instituţia publică angajatoare pentru acordarea compensaţiilor.

Şi acest contract a fost reziliat înainte de termen la administraţia financiară, respectiv la data de 20.04.2011 când s-a încheiat, din nou, un contract cu C., contract care nu a fost înregistrat la organele fiscale.

Angajatorul a continuat să achite compensaţiile în temeiul contractului reziliat, în condiţiile în care nu i s-a adus la cunoştinţă faptul rezilierii şi încheierii unui nou contract.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurentul a beneficiat de compensaţie de chirie în mod nelegal în cele două intervale menţionate întrucât nu dispunea de contracte de închirieri înregistrate la organele fiscale.

Prevederile art. 2 lit. e) din H.G. nr. 284/2005 stabilesc faptul că: "poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul, beneficiază de compensaţie lunară de chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia are un contract de închiriere, altul decât cel prevăzut la lit. d), încheiat şi înregistrat la administraţia financiară în condiţiile legii."

Prevederile art. 4 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc faptul că "în cazul în care poliţiştii beneficiari ai compensaţiei lunare pentru chirie încheie un nou contract de închiriere, pentru aceeaşi locuinţă, cu acelaşi proprietar, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat precedentul ori ca urmarea modificării, prin acordul de voinţă al părţilor, a cuantumului chiriei sau în cazul schimbării proprietarului, aceştia au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile calendaristice, schimbările intervenite, prin raport scris adresat şefului unităţii de poliţie în care sunt încadraţi, la care vor anexa noile documente justificative, urmând ca plata compensaţiei lunare pentru chirie, stabilită în noile condiţii, să se realizeze cu data înscrisă pe noul contract de închiriere."

Raportat la prevederile legale menţionate, instanţa de fond a constatat în mod corect că, în speţă pentru a putea beneficia în mod legal de compensaţia de chirie reclamantul ar fi trebuit ca la momentul rezilierii contractului iniţial şi al încheierii unui nou contract cu fiul locatorului iniţial să aducă la cunoştinţa instituţiei această schimbare şi să prezinte un contract înregistrat la administraţia financiară.

Chiar dacă recurentul a susţinut că nu avea obligaţia să înregistreze contractul la administraţia financiară şi că răspunderea nu poate fi decât pentru fapta proprie, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în prezenta speţă, este relevant faptul că recurentul nu era îndreptăţit la compensaţie în lipsa unui astfel de contrat de închiriere, înregistrat la administraţia financiară.

De asemenea, instanţa de fond a analizat în concret situaţia de fapt şi a reţinut că în cazul în care locatorul a refuzat înregistrarea contractului, recurentul nu putea beneficia de compensaţie, fiind obligat fie să suporte din surse proprii chiria, fără a beneficia de compensaţii, fie să încheie un contract de închiriere cu un alt locator, care să fie înregistrat la organele fiscale, fie să solicite obligarea contractantului la îndeplinirea obligaţiilor legale pe care le avea potrivit normelor fiscale.

Astfel fiind, în mod legal s-a constatat că recurentul nici un caz nu putea beneficia de compensaţii, cât timp avea un contract de chirie care nu figura înregistrat la organele fiscale.

Instanţa de fond a arătat şi faptul că în speţă nu este vorba de o răspundere pentru fapta altuia deoarece recurentul nu răspunde pentru fapta locatorului de a nu înregistra la organele fiscale contractul de închiriere, ci pentru fapta sa de a încasa compensaţiile deşi nu îndeplinea condiţiile legale, nedispunând de un contract pe care locatorul să îl fi înregistrat la organele fiscale.

Susţinerile recurentului referitoare la plata chiriei şi încheierea unui nou contract pentru acelaşi imobil nu sunt nerelevante, dreptul la acordarea compensaţiei de chirie nefiind condiţionat doar de existenţa unui contract valabil şi de plata reală a chiriei, ci şi de înregistrarea acestuia la administraţia financiară.

În privinţa termenului de imputare a sumelor, instanţa de fond a constatat că în speţă este incident termenul de decădere de 3 ani de la data încasării sumelor, prevăzut de art. 24 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, la calcularea căruia trebuie să se ţină seama şi de perioada în care s-au efectuat cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Cât priveşte susţinerea recurentului că în sarcina sa nu se poate reţine reaua-credinţă, instanţa de fond a constatat că recurentul avea reprezentarea faptului că încasează sumele reprezentând compensaţii în temeiul unui contract de închiriere pe care l-a reziliat, iar noul contract de locaţiune nu era înregistrat la administraţia financiară pentru a fi apt să îi confere dreptul la compensaţii. Recurentul a procedat în două rânduri în acest mod, încheind iniţial un contract înregistrat la organele fiscale pe care îl rezilia, iar ulterior încheia un nou contract pe care nu îl înregistra şi nu îl mai aducea la cunoştinţa autorităţii publice.

Totodată, instanţa de fond a stabilit faptul că măsura neînceperii urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către recurent a infracţiunii de înşelăciune dispusă prin Ordonanţa procurorului din data de 25.10.2013 în dosarul x/2013, este în defavoarea acestuia întrucât prin acelaşi act s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în temeiul art. 181 din C. pen., în forma în vigoare la acea dată, ceea ce confirmă existenţa faptei şi a vinovăţiei, lipsind doar gradul de pericol specific unei infracţiuni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 677 din 01 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED