Sufficiency of administrative motivation by incorporating external audit findings in EU agricultural fund recovery

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19.08.2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulată de A., înregistrată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Ialomiţa cu nr. x din 26.09.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 619 din 25 februarie 2016, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, încheiat la 19.08.2014 şi Decizia nr. x din 26.09.2014.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că Autoritatea de Audit, Oficiul Regional de Audit Bucureşti Ilfov Dâmboviţa, Compartimentul de Audit Dâmboviţa din cadrul Curţii de Conturi a României, a desfăşurat o acţiune de control ce a avut ca obiect verificarea modalităţii de obţinere a sprijinului financiar din fondurile de asistenţă financiară nerambursabile ale Uniunii Europene - "Audit FEGA 2013", ocazie cu care a constatat existenţa unor neconcordanţe între documentele emise de unităţile administrativ-teritoriale.

Astfel, i s-a cerut intimatei-reclamante să prezinte cererile de înscriere în asociaţie, dar organul de control a apreciat că documentele sunt false/incomplete, concluzionând că aceasta a obţinut în mod nelegal suma de 743.905,82 Euro (3.376.067,78 RON), reprezentând plata SAPS aferentă campaniei 2012.

Întrucât Autoritatea de Audit îndeplineşte rolul de organism de certificare, recurenta-pârâtă susţine că are obligaţia să se conformeze recomandărilor făcute, scop în care a sesizat Departamentul pentru Luptă Antifraudă DLAF, organele de urmărire penală şi a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Recurenta-pârâtă susţine că procesul-verbal a fost emis în baza prevederilor legale şi este motivat în fapt şi în drept, de asemenea decizia de soluţionare a contestaţiei conţine descrierea detaliată a tuturor neregulilor contestate, în timp ce reclamanta nu a indicat niciun motiv de nelegalitate.

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanta nu a indicat niciun argument în susţinerea cererii sale, procesul-verbal conţine şi trimiteri la centralizatorul constatărilor autorităţii de audit, de unde rezultă că aprecierile instanţei de fond sunt eronate, iar sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011 şi O.G. nr. 92/2003.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că prin Ordonanţa din data de 26.02.2018, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul B., reprezentantul legal al A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii împotriva intereselor financiare ale UE, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pentru fapta din anul 2012, corespunzătoare campaniei 2012, pentru care a fost emis actul administrativ contestat în prezenta cauză, precum şi cu privire la tentativa la infracţiunea împotriva intereselor financiare ale UE, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) - (3) din Legea nr. 78/2000, pentru fapta din anul 2013 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen. pentru anul 2013.

Recurenta-pârâtă consideră că infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală are o influenţă hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în procesul civil.

Înalta Curte constată că, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecăţii, în ipoteza în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea dacă legea nu prevede altfel.

În speţă, din cuprinsul adresei nr. x din 12.10.2018 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, reiese faptul că prin Ordonanţa din 15.06.2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale însă, faţă de soluţia ce se prefigurează asupra recursului formulat de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 619 din 25.02.2016, suspendarea judecăţii în această fază a procesului civil este inoportună.

2. Analiza motivelor de casare. Recursul este fondat

Instanţa de fond, admiţând acţiunea, a dispus anularea proces-ului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19.08.2014 şi Decizia nr. x din 26.09.2014, pentru că aceste acte nu cuprind motivele de fapt şi de drept care au determinat impunerea în sarcina reclamantei a unui debit în sarcina reclamantei a unui debit în cuantum de 3.371.197,19 RON.

În acest sens, Curtea de apel a considerat că trimiterea la centralizatorul Autorităţii de Audit CCR Dâmboviţa, în cuprinsul căruia organismul de certificare detaliază constatările care au avut drept consecinţă constituirea debitului şi recuperarea acestuia nu este suficientă, în condiţiile în care aceste constatări nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantei.

Potrivit disp. art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu alte cuvinte, actul administrativ care poate fi contestat în instanţă este decizia prin care s-a soluţionat contestaţia administrativ, respectiv Decizia nr. x din 26.09.23014 emisă de APIA - Centrul Judeţean Ialomiţa.

Acest act administrativ trebuie să conţină motivele de fapt şi de drept pentru care reclamanta este debitoare cu suma de 3.371.197,19 RON, cu titlu de creanţă bugetară.

Înalta Curte, analizând conţinutul actului administrativ atacat, constată că în cuprinsul acestuia se prezintă situaţia de fapt, respectiv împrejurarea depunerii de către reclamantă a cererii unice de plată pe suprafaţă - Campania 2012, cerere ce a fost autorizată pentru suma în cuantum de 3.376.067,78 RON.

În continuare, comisia de soluţionare a contestaţiei prezintă verificările făcute de Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit, Compartimentul de Audit Dâmboviţa şi neregulile constatate de aceasta referitoare la documentaţia dosarului, reclamanta având cunoştinţă de acestea, deoarece unul dintre motivele contestaţiei a fost acela al negării depunerii unor documente inexacte sau incomplete.

În plus, în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei reiese faptul că, organul de control a solicitat documente privind dovedirea calităţii de membru asociat pentru persoanele înscrise în tabelele ataşate, din cuprinsul acestora rezultând date inexacte, specificate şi aduse la cunoştinţa reclamatei.

Totodată, reclamanta nu a prezentat, la solicitarea organului de control, acceptul membrilor privind modul de distribuire a banilor, aşa cum prevede OMADR nr. 118/2009.

În perioada 02 - 06.09.2013 a avut loc şi o vizită pe teren, când s-au constatat neconformităţi privind parcelele controlate, acestea au fost găsite neîntreţinute, cu grad mare de îmburuienire şi lăsate pârloagă, acoperite cu gunoaie şi ciulini.

Este de precizat că procesul-verbal întocmit în baza disp. O.U.G. nr. 66/2011 a fost întocmit în baza unui control documentar, ca urmare a controlului efectuat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate care îndeplineşte rolul de organism, de certificare, conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Potrivit Raportului de Audit asupra Fondului European de Garantare Agricolă, anul financiar 2013, depus în dosarul de fond, organismul de certificare este responsabil cu certificarea sistemelor de gestiune, monitorizare şi control implementate de agenţiile de plăţi acreditate (în speţă, APIA), precum şi cu certificarea conturilor anuale ale acestora.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 94/1992 modificată şi completată, Autoritatea de Audit are printre atribuţii, formularea de constatări, opinii şi recomandări şi urmărirea modului de implementare a entităţilor audiate a recomandărilor făcute ca urmare a acţiunilor de audit.

În acest sens, recurenta-pârâtă, în calitate de entitate controlată, are obligaţia recuperării sumelor constatate ca fiind acordate nelegal din fondul FEADR, scop în care, în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19.08.2014.

Aşadar, în cazul de faţă, Înalta Curte apreciază că este permis a se insera în cadrul motivelor de fapt ale actului administrativ contestat, Decizia nr. x din 26.09.2014, a unor elemente cuprinse în centralizatorul raportului întocmit de Autoritatea de Audit, pe lângă constatările proprii ale recurentei-pârâte, care, din cuprinsul actelor analizate a concluzionat în acelaşi sens.

Desigur, în principal, motivarea în fapt a actului administrativ nu trebuie să cuprindă referiri la acte întocmite de alte autorităţi, însă, în situaţia în care aceste acte sunt premergătoare procedurii impuse de O.U.G. nr. 66/2011, iar instituţia auditată are obligaţia să implementeze concluziile raportului de audit, cerinţa unei motivări exclusive pe baza constatărilor proprii ale organului care emite actul administrativ, este excesivă.

Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că cerinţa motivării în fapt a Deciziei nr. x din 26.09.2014 a fost îndeplinită, iar critica este întemeiată.

Cu privire la existenţa unor temeiuri în drept, din cuprinsul actului se observă că au fost indicate prin inserarea prevederilor aplicabile din O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, ce permit şi recuperarea sumelor plătite nelegal şi obţinute din fonduri europene, ca urmare a săvârşirii unei nereguli, precum şi a celorlalte acte normative referitoare la competenţa APIA sau aprobarea schemelor de plăţi care se acordă în agricultură.

În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată coroborat cu art. 496 C. proc. civ., urmează să se admită recursul, să se dispună casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ialomiţa împotriva Sentinţei nr. 619 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de ED