Recalculation of EU-funded contract value and weighted assessment of non-assumed supplementary performance indicators
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the claimant's request to annul the inspection report and the subsequent financial correction. The dispute arose from the claimant's challenge to the recalculation of its European Social Fund contract value, where it argued that the management authority erroneously included "supplementary indicators" in the performance assessment despite these not being assumed in the original financing contract. The court held that the appeal failed to meet the grounds for cassation, finding the lower court's application of the specific instruction governing indicator recalculation to be both substantive and lawful, particularly regarding the rule that over-achievement in program indicators can partially compensate for the non-realization of supplementary or additional indicators. The decisive legal basis involved the interpretation of the procedural law on cassation grounds and the specific normative framework of the operational program for human resources development, specifically the instruction on recalculating financing contract values based on the weighted average of indicator achievement rates.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 495 C. proc. civ; Recalculation of EU-funded contract value and weighted assessment of non-assumed supplementary performance indicators: Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 495 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea, în parte, a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09.04.2014 privind proiectul x - codul SMIS şi implicit a Deciziei nr. 46 din 23.07.2014, precum şi obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1.672 din 11 iunie 2015, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 1.672 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a celor care reglementează recalcularea valorii contractelor de finanţare din cadrul POSDRU 2007 - 2013, în special cele ale Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 53/2011, ceea ce a condus şi la o aplicare greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.
II.Analiza cererii de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. x din 09.04.2014 încheiat de către pârât s-a reţinut, pe de o parte, că reclamanta a depăşit bugetul alocat pentru cheltuieli de tip FEDER cu suma de 7.831,20 RON, iar pe de altă parte că reclamanta nu a realizat indicatorii prevăzuţi în cererea de finanţare şi aprobaţi prin contractul de finanţare, constatându-se în acest sens nerealizarea următorilor indicatori adiţionali: neîncheierea nici unuia dintre cele 200 de parteneriate între ONG-uri, autorităţi publice şi instituţii; 20 persoane angajate în cadrul ONG-urilor vor înţelege rolul reţelelor şi instituţiilor europene - realizat în procent de 50%; 5 ONG-uri premiate în cadrul proiectului - nerealizat; 5 întreprinderi premiate în cadrul proiectului pentru politica de responsabilitate socială - nerealizat; reţinându-se totodată şi nerealizarea evenimentului "Premiile Solicitantului pentru responsabilitate socială" prevăzută la pct. 15 din cererea de finanţare, la secţiunea "Activităţile proiectului".
De asemenea, s-a reţinut că indicatorii referitori la grupul ţintă au fost realizaţi după cum urmează: personal al asociaţiilor IMM-urilor - 250 planificate, din care realizat 61 persoane (24,40%); personal al camerelor de comerţ şi industrie - 50 planificat, din care realizat 5 persoane (10%); personal al membrilor pactelor regionale pentru ocuparea forţei de muncă şi incluziune socială - 5 - indicatorul nu a fost realizat; personal al membrilor parteneriatelor locale pentru ocuparea forţei de muncă şi incluziune socială - 5 - indicatorul nu a fost realizat; personal al organizaţiilor societăţii civile - 450 planificat, din care realizat 323 persoane (71,78%); personal al partenerilor sociali - 200, din care realizat 60 de persoane (30%). În raport de aceste rezultate s-a constatat un grad de realizare a indicatorilor adiţionali şi grupului ţintă doar de 51,49% faţă de planificat.
Recurenta a susţinut că motivul principal pentru care s-a ajuns la aceasta situaţie a fost acela că, la determinarea procentului de îndeplinire a indicatorilor asumaţi parata AMPOSDRU a avut în vedere o categorie de indicatori definiţi după semnarea contractului de finanţare pentru acest proiect şi, ca atare, neasumaţi.
Conform Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 53/2011, gradul de realizare a indicatorilor şi a grupului ţintă (cel calculat de pârâtă la 51,49%), folosit pentru recalcularea valorii contractului de finanţare (pct. 12 din instrucţiune), reprezintă media aritmetică dintre gradul de realizare al indicatorilor şi gradul de realizare al grupului ţintă.
Gradul de realizare al indicatorilor se calculează după ponderile prevăzute la pct. 3 din Instrucţiune, astfel încât, în cazul îndeplinirii integrale a indicatorilor, gradul de îndeplinire, calculat ca sumă a gradului specific de îndeplinire să fie 1, unde 1, reprezintă un grad de îndeplinire a indicatorilor de 100%.
Astfel, fiecare indicator prevăzut în pct. 3 al Instrucţiunii nr. 53/2011 contribuie cu o pondere prestabilită la realizarea gradului de îndeplinire de 100%, după cum urmează: indicatorii de program - output cu o pondere de 0,3 (30%), indicatorii de program - result cu o pondere de 0,3 (30%), indicatorii suplimentari de output cu o pondere de 0,15 (15%), indicatorii suplimentari de rezultat cu o pondere de 0,15 (15%) şi indicatorii adiţionali cu o pondere de 0,1 (10%).
Cu alte cuvinte, la calculul gradului de îndeplinire a indicatorilor, fiecare grupă de indicatori contribuie cu un procent specific, respectiv indicatorii de program cu 60%, indicatorii suplimentari cu 30% şi indicatorii adiţionali cu 10%.
În concret, indicatorii au fost calculaţi după cum urmează:
1. Indicatori de program - output: îndeplinire 134% (plafonat la 110% conform instrucţiunii) = un grad specific de îndeplinire de 0,33 (33%). Ponderea prevăzută pentru aceasta categorie de indicatori este 0,3 şi, pentru că subscrisa a depăşit gradul de realizare, a fost calculat gradul de realizare specific la 0,33.
2. Indicatori de program de rezultat: îndeplinire în procent de 134%, 173,33% 131,33% ... şi, respectiv, 100% (plafonate la 110% cele care depăşesc) = un grad specific de îndeplinire de 0,3225 (32,25%), obţinut ca sumă a ponderilor fiecăruia dintre indicatorii asumaţi şi îndepliniţi.
3. Indicatori adiţionali - output: îndeplinire 117,4%, 0%, 50%, 0% şi 0% (plafonat la 100% pentru cel care depăşea) = un grad specific de îndeplinire de 0,03 (3%).
Aşadar, pentru indicatorii de program, gradul de îndeplinire a fost de peste 100%, tradus în ponderea totală de 0.6525, categoria având o pondere maximă de 0.6.
Pentru indicatorii adiţionali, gradul de îndeplinire nu a fost atins, rezultând într-o pondere de doar 0,03 din ponderea maxima de 0.1.
Pentru a ajunge la ponderea aferentă îndeplinirii 100% a indicatorilor, la ponderile maxime aferente indicatorilor de program şi adiţionali urma să fie adăugată ponderea aferentă indicatorilor suplimentari, pentru care ponderea maximă era de 0.3.
În speţa analizată, gradul specific de îndeplinire a indicatorilor suplimentari a fost calculat la 0%, rezultând o pondere de 0.0 din ponderea maximă de 0.3.
Urmare a adunării celor trei grade specifice de realizare, a rezultat un grad de realizare al indicatorilor de 0.6825 (68.25%). respectiv 0.6525 + 0.0 + 0,03.
Media aritmetică a acestui grad de realizare cu gradul de realizare al grupului ţinta (34,73% a fost cea de 51,49%, care a determinat recalcularea valorii contractului.
Calculul realizat de pârâtă este unul eronat, tocmai din cauza gradului de realizare a indicatorilor, calculat inclusiv prin aplicarea gradului specific de realizare al indicatorilor suplimentari, output şi de rezultat, cu toate că aceşti indicatori nu existau la data semnării contractului de finanţare.
Dacă indicatorii suplimentari nu ar fi fost luaţi în calcul, atunci ponderea maximă (aferentă unei îndepliniri a indicatorilor de 100%) ar fi fost de 0,7, din care ponderea maximă a indicatorilor de program ar fi fost de 0,6, iar ponderea maximă a indicatorilor adiţionali de 0,1. Raportându-ne la ponderea maximă de 0.7 ca fiind aferentă îndeplinirii în procent de 100% a indicatorilor, observăm că ponderea obţinută de subscrisa, 0,6825, reprezintă o îndeplinire a indicatorilor în procent de 97,5% (dacă 0,7 reprezintă 100%, atunci 0,6825 reprezintă 97.5%).
În realitate, conform Instrucţiunii AM POSDRU nr. 53 din 20.01.2011, la pct. 3 se prevede faptul că ponderea fiecărui indicator specific se calculează astfel:
- Indicatorii de program - output vor avea aceeaşi pondere specifică, suma ponderilor fiind de 0,30
- Indicatorii de program - de rezultat vor avea aceeaşi pondere specifică, suma ponderilor fiind de 0,30
- Indicatorii suplimentari de output vor avea aceeaşi pondere specifică, suma ponderilor fiind de 0,15
- indicatorii suplimentari de rezultat vor avea aceeaşi pondere specifică, suma ponderilor fiind de 0,15
- indicatorii adiţionali, definiţi de beneficiar, vor avea aceeaşi pondere specifică, suma ponderilor fiind de 0,1
În cazul în care, prin cererea de finanţare, nu s-au programat valori pentru indicatori din fiecare categorie de mai sus, se vor calcula ponderile indicatorilor completaţi după următoarele reguli:
- dacă una din categoriile de indicatori de program - output, respectiv de program - rezultat lipseşte, se vor calcula ponderile indicatorilor din cealaltă categorie, astfel încât ponderea specific totală să fie de 0,60;
- dacă una din categoriile de indicatori suplimentari din DCI - output, respectiv rezultat lipseşte, se vor calcula ponderii indicatorilor din cealaltă categorie, astfel încât ponderea specifică să fie de 0,30,
- dacă în cererea de finanţare nu sunt asumaţi indicatori adiţionali, ponderea indicatorilor din celelalte categorii se recalculează astfel încât suma ponderilor indicatorilor predefiniţi să fie 1."
Din economia dispoziţiilor legale mai sus rubricate rezultă faptul că doar pentru ipoteza inexistenţei tuturor indicatorilor asumaţi valorile de punctare pot fi portate în alte categorii de evaluări, asumarea lor, aşa cum este cazul de faţă, reprezentând temei de evaluare şi proiecţie în punctajul global.
Potrivit dispoziţiilor pct. 2 din Instrucţiune, Autoritatea de Management a înţeles să evidenţieze în economia efectelor raporturilor juridice derulate sub imperiul acestui instrument de reglementare premisa recunoaşterii depăşiri gradului de realizare a indicatorilor de program pentru domeniul major de intervenţie prevăzuţi prin contract.
Textul elementului structural al reglementării anterior valorificat în teza de argument expusă în replica alegaţiilor recurentei prevede faptul că:
"în cazul în care procentul este mai mare de 100% se plafonează la această valoare, cu excepţia indicatorilor de program pentru Domeniul major de intervenţie respectiv, la care plafonarea va fi de 110%, astfel încât depăşirea indicatorilor de program să poată compensa, cel puţin parţial, nerealizarea indicatorilor suplimentari sau adiţionali, în schimb, depăşirea indicatorilor suplimentari sau adiţionali nu va compensa nerealizarea indicatorilor de program."
Astfel a fost acceptată punctarea plusului de valoare cu scopul compensării cel puţin parţiale a nerealizării indicatorilor suplimentari sau adiţionali, alternativa fiind repudiată.
În cadrul acestor proiecte, elementele de excelenţă profesională de care pot da dovadă beneficiarii resurselor financiare nerambursabile în derularea raporturilor juridice pot fi cuantificate în evaluarea globală a eficienţei, însă nu pot compensa integral deficienţele de implementare a indicatorilor suplimentari sau adiţionali.
De altfel, critica recurentei raportat la susţinerile din considerentele sentinţei contestate conform cărora "corecţia financiară aplicată reclamantei a avut în vedere doar nerealizarea indicatorilor adiţionali ai grupului ţintă, iar nu nerealizarea indicatorilor suplimentari aşa cum susţine aceasta" nu poate fi reţinută, în paragrafele anterioare ale considerentelor, conchizându-se neechivoc asupra gradului de îndeplinire a indicatorilor adiţionali asumaţi contractual.
Aşa fiind, în raport de criticile aduse, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 495 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1.672 din 11 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.
Procesat de ED