Conflict of jurisdiction resolved in favor of labor court for salary discrimination claim by judicial auxiliary staff

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii

Prin înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017, la data de 06.03.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH. (grefieri din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă) au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa stării de discriminare dintre reclamanţi şi ceilalţi grefieri şi personal conex, să se dispună obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Justiţiei şi celelalte instanţe din subordine să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat:

a) drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 01.08.2016, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

b) drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de. 01.10.2016, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

c) dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 18.07.2017, în dosarul nr. x/2017, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o priveşte pe H., constituindu-se un nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 3.257 din data de 18.07.2017 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei, instanţe invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta H. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Prahova a reţinut următoarele:

În forma actuală a C. proc. civ., în cazul în care reclamantul are calitatea de judecător (ori deţine una din calităţile expres şi limitativ arătate la alin. (3) din art. 127 noul C. proc. civ., respectiv procuror, asistent judiciar şi grefier) la instanţa competentă sa judece cauza, acesta este obligat sa sesizeze o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

O condiţie care se cere îndeplinită pentru a face textul de lege aplicabil este aceea că, la data promovării acţiunii, judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari şi grefierii să-şi desfăşoare efectiv activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, în apel sau în recurs, raţiunea acestei reglementari fiind înlăturarea oricăror suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei.

Or, în prezenta cauză, instanţa constată că reclamanta avea, la data formulării cererii de chemare în judecată şi are şi în prezent, calitatea de personal auxiliar, respectiv grefier arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, numai că domiciliul acesteia se află în municipiul Alexandria.

Potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (2) din C. muncii republicat, litigiile cu privire la conflictele de muncă sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

Acest text de lege are în vedere domiciliul stabil şi efectiv al reclamantului, iar nu locul unde acesta îşi desfăşoară în mod curent activitatea.

Prin urmare, chiar dacă, în speţă, reclamanta îşi desfăşoară activitatea în calitate de grefier arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, acest fapt nu poate atrage competenţa Tribunalului Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

2.2. Prin Sentinţa nr. 671 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, formulată de reclamanta H. - prin reprezentant A., cu domiciliul ales la Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Teleorman a reţinut că, faţă de petitul acţiunii, în cauză devin aplicabile prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, nemulţumit de modul de stabilire a drepturile salariale, poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere Ministerului Justiţiei", contestaţie ce se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. Alin. (2) al precitatului articol dispune că împotriva hotărârii organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare la secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Ca atare, litigiul de faţă urmează o cale diferită de soluţionare, în baza unei proceduri speciale derogatorii de la dispoziţii C. muncii, fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ al Curţii de Apel Bucureşti.

2.3. Prin Sentinţa nr. 1.853 din data de 18.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţa şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta nu a contestat un ordin emis de vreunul dintre pârâţi ori vreo hotărâre prin care să se fi soluţionat o contestaţie împotriva modului de stabilire a salariului, ci a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale ca urmare a stării de discriminare.

Aşa fiind, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 7 din cap. VII din anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, prevederi ce sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Reclamanta nu contestă modul de stabilire a salariului adoptat printr-un ordin ori decizie, ci faptul că salarizarea sa este inferioară altor persoane în funcţie de care se consideră discriminată. Astfel, solicită pe calea unei acţiuni în pretenţii drepturi salariale neacordate.

Drept urmare, avându-se în vedere art. 266 şi art. 269 din C. muncii, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea aparţine Tribunalului Prahova, fiind aplicabile în speţă prevederile art. 127 C. proc. civ., pentru că la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să ateste că reclamanta ar domicilia într-o localitate din judeţul Teleorman, aceasta având şi domiciliul ales şi locul de muncă în Municipiul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta - grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, a invocat existenţa unei stări de discriminare şi a solicitat acordarea drepturilor băneşti cuvenite prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare (care include indexările de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi cele de 1%, 1% şi 5% prevăzute de O.G. nr. 3/2006).

Reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic (ordinul curţii de apel de stabilire a drepturilor salariale sau deciziile de salarizare) şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamantă, dar având în vedere şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016, potrivit căreia în materie de competenţă în aplicarea O.G. nr. 137/2000 se are în vedere natura raporturilor juridice ce guvernează relaţiile dintre părţi, se constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială a instanţei va fi stabilită în raport de prevederile Legii nr. 567/2004 şi de cele ale C. muncii.

În acest sens, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 (privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice), litigiile în legătură cu cariera şi raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt date de legiuitor în competenţa materială de judecată a "tribunalelor de muncă şi asigurări sociale", respectiv a "secţiilor sau completele specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă", acesta constituind dreptul comun în materie.

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar reclamanta, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. a ales să învestească Tribunalul Prahova, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta H. prin reprezentant A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor publice, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED