Competence over railway lease damages: private-law stock company acting without public power falls under civil, not administrative, jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la data de 21.09.2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR"- SA, reprezentată de Sucursala Regională CF Craiova în contradictoriu cu societatea A. SRL, în temeiul art. 1350, art. 1530 şi urm. din Noul C. civ., art. 30, a formulat acţiune în daune interese, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei 2.273.018,39 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, reprezentând daune-interese compensatorii la care societatea reclamantă este îndreptăţită ca urmare a prejudiciului suferit odată cu rezilierea Contractului dintre părţi, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligaţiile contractuale asumate. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei menţionate la pct. 1 pe intervalul cuprins între data la care societatea reclamantă avea dreptul de a pretinde şi încasa daunele-interese şi data introducerii prezentei cereri, precum şi în continuare până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; având în vedere următoarele motive de fapt şi de drept.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 41 din 12.03.2018 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, declinând cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta este înfiinţată prin H.G. nr. 581/1996, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din acest act normativ, C.F.R. fiind persoană juridică română, care se organizează şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu statutul prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din H.G. nr. 581/1998.

Totodată, conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ menţionează că C.F.R. deţine, în concesiune sau în proprietate, bunuri imobile şi mobile, după caz, iar potrivit dispoziţiilor art. 6, C.F.R. desfăşoară activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului feroviar public şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării, invocând şi obiectul principal de activitate.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa a apreciat că în cauză competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ şi nu secţiei civile specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta este o autoritate publică în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, putând fi asimilată unei autorităţi publice centrale.

2.2. Prin încheierea din data de 08.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, în contradictoriu cu pârâtul A. SRL, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, deşi reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA se circumscrie noţiunii de autoritate publică, definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, pentru ca acţiunea formulată de aceasta să atragă competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, este necesar ca obiectul litigiului dedus judecăţii să privească un act administrativ sau un contract administrativ, în înţelesul exprimat în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru ca un act întocmit de o autoritate publică să dobândească caracterul juridic al unui act administrativ, respectiv contract administrativ, este necesar ca acesta să fie emis în regim de putere publică, "în vederea organizării executării legii sau a executării, în concret, a legii."

În speţă, litigiul dedus judecăţii derivă din raporturile juridice existente între părţi, în baza Contractului de închiriere a Grupului de Secţii de Circulaţie nr. x, încheiat la data de 07.06.2012, contract încheiat "în temeiul H.G. nr. 643/2011 pentru aprobarea Condiţiilor de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - SA a unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, precum şi de gestionare a acestora".

Curtea de apel a constatat că însăşi cadrul legislativ ce a stat la baza contractului de închiriere - act bilateral încheiat prin acordul de voinţă al ambelor părţi "în vederea organizării executării legii sau a executării, în concret, a legii", respectiv, a H.G. nr. 643/2011 şi a H.G. nr. 581/1998, prevede expres faptul că litigiile ivite între părţile contractante sunt de competenţa instanţei de drept comun, prevederi de la care instanţele de judecată nu pot deroga, având caracter imperativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, având ca obiect obligarea la plata unor daune interese, rezultate prin nerespectarea unor clauze din Contractul de închiriere a grupului de secţii de circulaţie nr. x, de către pârâta A. SRL Braşov.

În ce priveşte stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, trebuie avute în vedere prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică este definită ca fiind "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public".

De asemenea, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", iar dispoziţiile art. 2 lit. c1) din lege prevăd că "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative".

Din prevederile legale anterior citate rezultă că, pentru ca un contract să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public şi să fi fost încheiat cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acţionat în regim de putere publică.

Înalta Curte constată că reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a fost înfiinţată prin art. 1 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 581 din 10 septembrie 1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - SA prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în acelaşi an, aceasta fiind o persoană juridică de drept privat organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni ce realizează venituri proprii.

Totodată, Contractul de închiriere nr. x/2012 a fost încheiat în temeiul H.G. nr. 643/2011 pentru aprobarea Condiţiilor de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. - SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de gestionare a acestora, de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în considerarea calităţii sale de persoană juridică de drept privat şi nu de autoritate publică centrală.

Cum H.G. nr. 643/2011 nu cuprinde norme speciale de reglementare a competenţei de soluţionare a litigiilor între CFR şi cocontractanţi, se aplică dispoziţiile art. 33 din H.G. nr. 581/1998, potrivit cărora litigiile de orice fel, apărute între CFR şi persoanele fizice sau juridice, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.

Astfel fiind, contractul sus-menţionat este un contract comercial/civil, care nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă competenţa unei instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, în vederea stabilirii competenţei materiale, în speţă, urmează a se face aplicarea prevederilor de drept comun în materia competenţei şi nu cele prevăzute de legea specială.

În raport de valoarea despăgubirilor solicitate de către reclamantă, tribunalul este competent să soluţioneze litigiul în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ., republicat. Totodată având în vedere că litigiul izvorăşte din nerespectarea unor clauze ale Contractului de închiriere nr. x/2012, încheiat între două societăţi comerciale, Înalta Curte urmează a trimite cauza la o secţie specializată în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, în speţă, competent fiind Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Căi ferate CFR SA în contradictoriu cu pârâta A. SRL, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED