Constitutional exception inadmissibility for post-litigation statutory abrogation in avocatura pension disputes

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul acţiunii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită cu soluţionarea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 2.100 din data de 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

La termenul de judecată din 18 septembrie 2018, recurentul-reclamant a depus, în şedinţă publică, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) şi (7), art. 36, art. 130 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaţilor, motiv pentru care Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2016/a1 în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 septembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) şi (7), art. 36, art. 130 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaţilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. invocând următoarele motive:

Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă apreciindu-se că nu are legătură cu cauza.

Acest raţionament este greşit pentru că, neconstituţionalitatea invocată are legătură cu procesul a cărui iniţiator este, deoarece solicită să se constate că prevederile art. 48 din Statutul CAA - versiunea 2012 erau de anulat (anulabile) chiar dacă au fost ulterior abrogate prin adoptarea Legii nr. 72/2016, prevederi care au fost transpuse identic în respectiva lege, diferenţa constând în aceea că în loc de 31.05.2001 s-a trecut 28.05.2001.

Recurentul arată că în speţa dedusă judecăţii este aplicabil principiul "tempus regit actum" în conformitate cu care o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, adică legea veche, urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acestui drept, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare.

În continuare afirmă că s-a pensionat din magistratură, după care în luna iulie 2000 a intrat în avocatură. A solicitat Casei de Asigurări a Avocaţilor ca începând cu data de 01.07.2015 să se pensioneze din avocatură pentru limită de vârstă dar cu dreptul de a profesa în continuare, solicitare care i-a fost respinsă, CAAv invocând dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Statut - versiunea 2012, dată la care Legea nr. 72/2016 nu exista.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cererea de recurs prin prisma apărărilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Instanţa de recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) şi (7), art. 36, art. 130 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaţilor.

Verificând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate Înalta Curte a constatat că dispoziţiile legale considerate neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea litigiului deoarece, acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 221/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001, iar aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 72/2016.

Soluţia pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Sesizarea Curţii Constituţionale se poate face doar cu respectarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că, pentru admisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să fie o lege sau o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă;

- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare;

- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.

Or, în cazul de faţă, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu o cerere prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din Legea nr. 72/2016:

- art. 32 alin. (6) potrivit cărora: Stagiile de cotizare realizate în sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor anterior datei de 28 mai 2001 vor fi valorificate la stabilirea pensiei de retragere definitivă din profesie, în măsura în care ele nu au fost valorificate la stabilirea pensiei în alte sisteme;

- art. 35 alin. (6) şi (7) potrivit cărora: (6) În cazul avocaţilor care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale, stabilite anterior datei de 28 mai 2001, contribuţiile achitate la fondurile sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă din profesie. (7) Avocaţii aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (6), la cerere, pot solicita numai pensia pentru retragere definitivă din profesie;

- art. 36 potrivit cărora: (1) Pensia pentru retragere definitivă din profesie nu se poate transforma în nicio altă categorie de pensie. (2) Pensia pentru retragere definitivă din profesie nu se poate recalcula decât pentru stagiile de cotizare nevalorificate la data deschiderii dreptului de pensie pentru retragere definitivă şi realizate anterior deschiderii acestui drept. (3) La calculul pensiei pentru retragere definitivă din profesie se adaugă şi punctajul mediu anual aferent stagiului asimilat, în cazul în care acesta nu a fost luat în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.

- art. 130 alin. (1) şi (2) potrivit cărora: (1) Contribuţiile achitate la sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor de asiguraţii care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii stabilite anterior datei de 28 mai 2001 vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă sau a altor drepturi de asigurări sociale. (2) Avocaţii aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) pot beneficia, la cerere, numai de pensia de retragere definitivă din profesie, în condiţiile art. 35.

Or, prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanţă au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 221/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001, care au fost abrogate prin dispoziţiile Legii nr. 76/2016.

Sub acest aspect Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 766/2011 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Condiţia relevanţei excepţiei impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, care nu trebuie analizată in abstracto, ci poate fi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Or, excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate deoarece, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate recurentul nu a dovedit legătura acestor texte de lege cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă a susţinut că dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor versiunea 2012 ar fi fost preluate de acest act normativ, atât timp cât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a fost altul, aşa cum s-a arătat mai sus.

Nici susţinerea conform căreia speţei îi este aplicabil principiul tempus regit actum, nu poate fi reţinută în sprijinul celor afirmate de recurent, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unor dispoziţii din conţinutul unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, versiunea 2012, astfel încât este lipsită de relevanţă data la care recurentul a acces în avocatură, precum şi celelalte susţineri ale sale.

5. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a1, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018.

Procesat de ED