Suspension of proceedings in administrative norm annulment: application of res judicata to non-final judgments and Article 413 C. proc. civ.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.08.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a solicitat:

- anularea în parte a Ordinului M.D.R.A.P. nr. 1.895 din 31.08.2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice "îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003, respectiv anularea prevederilor art. 70;

- obligarea pârâtei la recunoaşterea validităţii Certificatului de Atestare Tehnico-Profesională nr. 753 din 08.06.1993 emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 418 din data de 25.01.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 12.03.2018 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 24 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce fac obiectul dosarul nr. x/2/2017 şi nr. x/2/2017 înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în fundamentarea soluţiei pronunţate Curtea de Apel a reţinut că "în cadrul dosarelor nr. x/2017 şi nr. x/2/2017 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de contencios administrativ a admis acţiunea şi a anulat art. 70 din Ordinul nr. 1.895 din 31.08.2016, respectiv art. 70 alin. (1) din acelaşi act administrativ normativ, cele două hotărâri judecătoreşti fiind în faza de exercitare a recursului (cu recurs exercitat de către MDRAP, potrivit informaţiilor din ECRIS). Or, în prezenta acţiune reclamantul urmăreşte ca şi prim capăt de cerere anularea aceluiaşi act administrativ normativ, respectiv art. 70 din Ordinul MDRAP amintit.

În consecinţă, Curtea apreciază, în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 23 din Legea nr. 554/2004 că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarelor în care s-a pronunţat anularea parţială a Ordinului nr. 1.895/2016.

Pentru evitarea mai multor soluţii asupra aceleiaşi chestiuni de drept litigioase, Curtea va dispune suspendarea cauzei."

Recurentul-reclamant apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. deoarece, dreptul în raport de existenţa ori inexistenţa căruia Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii cauzei nu aparţine reclamantului şi nu determină în niciun fel situaţia juridică dedusă judecăţii în prezenta cauză, chiar dacă obiectul este identic cu cel al dosarelor nr. x/2017 şi nr. x/2/2017.

Având în vedere că Sentinţele civile nr. 5.159 din 22.12.2017 şi nr. 596 din 13.02.2018 nu sunt definitive recurentul-reclamant consideră că nu sunt incidente în cauza de faţă nici dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în M. Of. sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare".

În continuare arată că, nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 138 alin. (1) şi (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte [...] Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului."

Or, în dosarele în care au fost pronunţate sentinţele ataşate ca practică judiciară, acţiunea a fost promovată de reclamanţi diferiţi, nefiind întrunite condiţiile suspendării judecării cauzei până la soluţionarea dosarelor aflate în etapa procesuală a recursului.

Condiţiile de exercitare a acţiunii civile, inclusiv condiţia justificării unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, sunt necesare a fi întrunite la data sesizării instanţei şi nu pot fi analizate de către instanţă prin raportare la un moment viitor, determinat generic şi condiţionat, prin prisma soluţionării definitive a unor cauze distincte având obiect similar.

Prin ultima critică, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a lăsat nesoluţionată excepţia lipsei de interes ridicată din oficiu în speranţa că soluţia de anulare parţială a Ordinului nr. 1.895/2016, reţinută în dosarele nr. x/2017 şi nr. x/2/2017 va rămâne definitivă, context în care lipsa de interes ar deveni justificată.

Prin urmare, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes invocate din oficiu, excepţie ce nici nu a fost unită cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant consideră în mod eronat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 413 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, solicită să se observe faptul că, în motivele de recurs s-a prezentat o susţinere nouă care nu a făcut obiectul cercetării instanţei de fond, susţinere care în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. nu poate fi analizată direct în recurs.

Astfel, pentru prima dată recurentul-reclamant a invocat posibila incidenţă în cauza de faţă a dispoziţiilor art. 138 din C. proc. civ. Or, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar instanţa de fond s-a pronunţat exact în aceste limite.

Susţinerile recurentului-reclamant reprezintă nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia la care a ajuns instanţa de fond, sens în care se poate observa că în fapt, acesta nu formulează o critică de nelegalitate a încheierii de şedinţă din data de 24.05.2018 cu privire la incidenţa în speţă a prevederilor art. 413 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea în parte a Ordinului M.D.R.A.P. nr. 1.895 din 31.08.2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice "îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003, respectiv anularea prevederilor art. 70, precum şi obligarea pârâtei la recunoaşterea validităţii Certificatului de Atestare Tehnico-Profesională nr. 753 din 08.06.1993 emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice.

Instanţa de fond a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. coroborat cu art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Din dispoziţiile art. 413 alin. (81) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora: "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi" se desprinde concluzia că acest caz de suspendare facultativă legală a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept, ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat.

Este esenţial aşadar ca celălalt litigiu să întrunească două condiţii: 1. să tranşeze un drept; 2. dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Or, din economia stării de fapt expuse instanţei de recurs rezultă că în ambele dosare (nr. x/2/2017 şi nr. x/2/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) s-a dispus anularea art. 70 din Ordinul nr. 1.895/2016 din 31 august 2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea şi exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, precum şi pentru modificarea Reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003, însă, în dosarul nr. x/2017 pe lângă această măsură s-a dispus obligarea pârâtului Inspectoratul de Stat în Construcţii să emită un act administrativ prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantului de preschimbarea a certificatului de atestare tehnică profesională şi a legitimaţiei aferente, precum şi de preschimbarea a certificatului de atestare.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Aşadar, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului, ori folosul practic pe care îl poate obţine pârâtul prin promovarea căii de atac.

În concluzie, Înalta Curte constată că dezlegarea cauzei de faţă nu depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, deoarece prin cererea dedusă judecăţii recurentul-reclamant justifică un interes legitim şi urmăreşte realizarea unui drept personal cu privire la modalitatea de efectuare a atestării specialiştilor cu activitate în construcţii, respectiv a persoanelor atestate ca responsabil tehnic cu execuţia lucrărilor de construcţii.

Având în vedere că hotărârile pronunţate de instanţa de fond în dosarele nr. x/2017 şi nr. x/2/2017 se află în etapa recursului, deci nu sunt definitive, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Prin urmare, în cauza de faţă se constată inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pentru se a dispune suspendarea judecăţii şi inexistenţa unui drept stabilit cu putere de lucru judecat printr-o altă hotărâre judecătorească pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la critica recurentului-reclamant prin care se arată că nu sunt incidente prevederile art. 138 alin. (1) şi (6) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că această critică este întemeiată deoarece, chiar dacă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de litispendenţă, la pronunţarea încheierii de suspendare a avut în vedere situaţia expusă la alin. (6) "Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului", reţinând că cele două hotărâri judecătoreşti sunt în faza de exercitare a recursului.

Din cele ce preced, Înalta Curte constată că prin suspendarea judecăţii fără a fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind vorba de imposibilitatea reclamantului de a continua procesul şi de a-şi dovedi pretenţiile deduse judecăţii, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii de suspendare cu dispoziţia dată primei instanţe de a continua judecarea procesului.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018.

Procesat de ED