Jurisdictional competence for solidary fiscal liability exceeding 1,000,000 RON in tax and fee disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, establishing that the Court of Appeal of Targu Mures is the competent first-instance court to hear the merits of the case, thereby overturning the lower court's declination of jurisdiction. The dispute involved a claim for the annulment of a tax authority's decision rejecting a challenge to a solidary liability order for approximately 6.22 million RON in tax debts and penalties, which had been previously ruled upon as outside the competence of the Court of Targu Mures because it did not constitute a direct tax or fee. The Supreme Court determined that the solidary liability decision constitutes a title for collection of a tax obligation, making the financial threshold the decisive factor for jurisdiction; under Article 10(1) of Law No. 554/2004, cases involving tax or fee obligations exceeding 1 million RON fall under the jurisdiction of the appellate courts' administrative and fiscal sections, regardless of the local or central rank of the issuing authority.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 26 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional competence for solidary fiscal liability exceeding 1,000,000 RON in tax and fee disputes: Având în vedere prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , decizia de angajare a răspunderii solidare cu debitoarea constituie titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din C. proc. fisc. , obligaţie care, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Târgu Mureş, se referă, în mod evident, la impozite şi taxe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 27.02.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei nr. x din 22.09.2017 emise de pârâtă, prin care a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. x din 28.12.2016, şi a Deciziei nr. x din 28.12.2016 de angajare a răspunderii solidare pentru suma de 6.222.180 RON.
Tribunalul Harghita, prin Sentinţa civilă nr. 880 din 5 iunie 2018, reţinând că actul administrativ a cărui anulare se solicită priveşte o sumă mai mare de 1.000.000 de RON, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 122 din 27 iunie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, reţinând incidenţa art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 şi faptul că litigiul în care se solicită anularea deciziei de angajare a răspunderii nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora.
Astfel, în raport cu criteriul rangului autorităţii publice emitente a actului contestat, Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc, autoritate publică locală, a apreciat că Tribunalul este competent a soluţiona cauza.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza art. 133 şi 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Obiectul acţiunii îl constituie anularea Deciziei nr. x din 22.09.2017 prin care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins contestaţia formulată de petenta A. împotriva Deciziei nr. x din 28.12.2016 de angajare a răspunderii solidare alături de SC B. SRL, pentru suma de 6.222.180 RON, din care 4.112.824 RON debite, 2.077.364 RON majorări de întârziere/penalităţi şi 32.000 RON amendă.
3.1. Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit căruia:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Legea reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale/locale) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.
3.2. Din conţinutul deciziilor contestate, Înalta Curte reţine că acestea se referă la obligaţii fiscale datorate bugetului de stat în sumă totală de 6.222.180 RON, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată şi obligaţii fiscale accesorii ale SC B. SRL.
Având în vedere prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , decizia de angajare a răspunderii solidare cu debitoarea constituie titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din C. proc. fisc. , obligaţie care, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Târgu Mureş, se referă, în mod evident, la impozite şi taxe.
Prin urmare, pentru stabilirea instanţei competente este aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3.3. Cum, în cauză, actul administrativ-fiscal contestat priveşte taxe, impozite, contribuţii sau accesorii ale acestora în valoare de 6.222.188 RON, peste pragul valoric de 1.000.000 RON, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2018.
Procesat de ED