Mayor's revision motion inadmissible; court upholds finality of conflict-of-interest removal ruling.

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 25.04.2014 întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate.

Prin Sentinţa nr. 270 din data de 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului A.

1.2. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii, apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 3.978 din 12 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 270 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

A reţinut instanţa de recurs că, potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."

În conformitate cu prevederile art. 71 din acelaşi act normativ "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public."

Definind noţiunea de interes de natură patrimonială, dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul 1."

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."

Interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor respective este la adăpost de orice critică, întrucât rezultă, fără putinţă de tăgadă, că, prin emiterea dispoziţiei nr. x din 30.11.2005, prin care a constituit comisia de concurs, în vederea ocupării postului de bibliotecar, numindu-se preşedinte al comisiei, prin încheierea cu B. a contractului individual de muncă înregistrat la Primăria Comunei Olari la data de 1.01.2006, prin întocmirea Notei de fundamentare nr. x din 25.05.2009 prin care a propus aprobarea transformării postului de bibliotecar treapta II în bibliotecar treapta I şi iniţierea Proiectelor de hotărâre care au stat la baza adoptării HCL nr. 37 din 30.11.2005, prin care a fost înfiinţată biblioteca, respectiv HCL nr. 10 din 29.05.2009, prin care a fost transformat postul de bibliotecar treapta II în bibliotecar treapta I, recurentul-reclamant s-a plasat în ipoteza prevederilor citate de vreme ce, în exercitarea funcţiei de primar, a emis şi semnat acte juridice care au produs un folos material pentru soţia sa.

Susţinerile recurentului sunt lipsite de suport real, întrucât obligaţia ce îi incumba în virtutea art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 de a se abţine de la semnarea actelor respective nu echivalează cu încălcarea prevederilor Legii nr. 215/2001, deoarece imposibilitatea sa subiectivă decurgând din necesitatea de a preîntâmpina ivirea conflictului de interese nu reprezintă o imposibilitate absolută de respectare a prevederilor menţionate ori a drepturilor legale ale soţiei sale, fiind aplicabile, prin analogie, dispoziţiile legale referitoare la situaţiile de imposibilitate temporară a primarului de exercitare a atribuţiilor ce îi revin.

3. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 3.978 din 12 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată, iniţial, pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Cererea de revizuire nu a fost motivată, revizuentul menţionând că va depune motivele după comunicarea deciziei a cărei revizuire o solicită.

Pentru termenul din 12 octombrie 2018, revizuentul a depus motivarea cererii de revizuire, precizând, în faţa instanţei, că temeiul de drept al acesteia este art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A susţinut revizuentul că instanţa de recurs nu a motivat raportat la condiţiile aplicării art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 şi a omis să analizeze existenţa, la data întocmirii actului contestat, a condiţiilor legale pentru a se atrage sancţiunea disciplinară cea mai gravă în condiţiile acestui articol.

Decizia criticată nu a făcut o analiză proprie a existenţei condiţiilor legale la data la care s-a solicitat de Agenţia Naţională de Integritate eliberarea din funcţie a primarului din Comuna Olari, respectiv dacă, în raport de data faptelor - abateri disciplinare de conflict de interese descrise prin raportul de evaluare, de legislaţie şi de deciziile Curţii Constituţionale valabile acelui interval, 2005 - 2009, putea să constatate eliberarea din funcţie a unui primar ales pentru mandatul 2016 - 2020 pentru abateri disciplinare mai vechi de 9 ani aferente unor mandate încetate de drept, raportat şi la legislaţia în vigoare la data faptelor şi la cadrul instituţional dar şi la efectele Deciziilor nr. 415/2010 şi nr. 449/2015 ale Curţii Constituţionale a României.

Decizia atacată este nelegală pentru că indică în preambulul acesteia, ca temei al eliberării din funcţie a primarului ales la care se referă Ordinul nr. 199 din 21.08.2018, a primarului A., fără a specifica data faptelor de conflict de interese din raportul de evaluare, mandatele în care au avut loc aceste abateri disciplinare, încetare ce se referă la mandatul 2016 - 2020, evident înainte de încetarea de drept a acestuia, art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, a apreciat revizuentul că este încălcat principiul legalităţii incriminării, la care se referă art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind înţelesul acuzaţiilor din art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi criteriilor Engel ale Curţii de la Strasbourg. Este încălcată şi teza a II-a din art. 6 din C. civ., aplicarea legii retroactiv, respectiv fără a se ţine seama de cadrul legal şi instituţional de la datele respective.

Această încălcare i-a afectat componenta profesională şi socială a vieţii intime a persoanei, garantată prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi se încearcă a se da aparenţa de legalitate a unei măsuri pentru care nu există temei de drept de eliberare ce nu este reglementat prin Legea nr. 393/2004, Legea nr. 215/2011, Legea nr. 161/2003 şi cu atât mai mult încetarea unei funcţii de primar, înainte de epuizarea de drept a mandatului în care nu a făcut abateri, ci pentru abateri din alte mandate epuizate de drept.

A mai susţinut revizuentul, că prin Ordinul nr. 199 din 21.09.2018 se încalcă şi art. 26 din Legea nr. 76/2012 adăugând la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 în mod indirect prin aplicarea art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 la fapte anterioare publicării în M Of. a Legii nr. 176/2010, intrată în vigoare la 05.09.2010.

Ordinul este dat cu nerespectarea caracterului obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 449/2015 şi a Hotărârii nr. 1/1995 a Plenului Curţii Constituţionale a României, a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 415/2010, a art. 147 din Constituţia României, atât legat de termenul de prescripţie de 3 ani de la data faptelor de atragere a răspunderii disciplinare numai în timpul mandatului în care au avut loca abaterile disciplinare respective şi de declarare ca neconstituţională a prevederilor Legii nr. 144/2007 ce fac referire şi la completarea cu prevederi din Legea nr. 161/2003.

Ignorarea principiilor şi ierarhiei răspunderii disciplinare raportat la răspunderea penală din punct de vedere al termenului de prescripţie a răspunderii, răsturnând raportul dintre aceste două tipuri de răspunderi. Astfel, se ajunge ca gravitatea abaterii disciplinare a conflictului de interese să fie mai mare ca gravitatea infracţiunii de conflict de interese în condiţiile în care termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru conflictul de interese infracţiune să fie de 5 ani, iar prescripţia specială de 7 ani şi jumătate, iar răspunderea disciplinară să fie imprescriptibilă, fiind solicitată a se aplica la 9 ani şi jumătate de la data faptei, dar şi a art. 26 din Legea nr. 76/2012, sau evident mult mai mare dacă după 9 ani este încă posibilă în opinia Agenţiei Naţionale de Integritate ce a solicitat către prefectură constatarea încetării funcţiei de primar.

Se încalcă, în subsidiar, şi termenul de decădere al atragerii răspunderii disciplinare special din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, de 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, înţelegând să invoce excepţia tardivităţii emiterii ordinului.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

4.1. Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Acest articol reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 11.

4.2. Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivită căruia,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) (2) obiectul pricinii nu se află în fiinţă."

4.3. Condiţia de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.

Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 şi pct. 7 - 10, nu şi la pct. 2, care constituie temeiul revizuirii de faţă.

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 2 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 3.978 din 12 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de A., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul C. proc. civ.

Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, astfel că cerinţele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

4.4. Trecând peste condiţia de admisibilitate comună, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită nici condiţia specifică motivului de revizuire prevăzut de pct. 2 al art. 509 C. proc. civ.

Acest motiv de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă", ideea de dispariţie fizică a bunului.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (fostul art. 322 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865) poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligaţie de a da şi care presupune existenţa unui obiect material.

Sintagma "obiectul pricinii nu mai este în fiinţă" desemnează dispariţia fizică a bunului obiect material al obligaţiei de predare, circumstanţe în care executarea în natură a obligaţiei nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act administrativ a cărui adoptare i-ar fi produs o vătămare revizuentului, neputându-se constata imposibilitatea executării dispozitivului hotărârii atacate.

4.5. Nu în ultimul rând, aspectele invocate de revizuent şi consemnate la pct. 3 al prezentei decizii ţin de unele efecte ale anulării actului în circumstanţele concrete ale cauzei, neputându-se reţine că se încadrează în ipoteza vizată de norma indicată ca temei de drept al cererii de revizuire.

Se constată, de altfel, că revizuentul încearcă să valorifice, în calea de atac extraordinară de atac exercitată, argumente deja expuse în faţa instanţei de fond şi, respectiv, a instanţei de control judiciar, ceea ce nu poate fi acceptat.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

De fapt, prin cererea de revizuire, revizuentul urmăreşte schimbarea soluţiei din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă, dar revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi întemeiate pe unele elemente noi, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.

4.6. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3.978 din 12 decembrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de ED