Ministry of Justice lacks passive standing to pay salary differences owed by subordinate court

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., au formulat, în conformitate cu Anexa VI, Cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 şi art. 8 cu referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtei Ministerul Justiţiei, de a soluţiona cererea reclamanţilor privind emiterea pentru fiecare dintre aceştia în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite pentru fiecare dintre reclamanţi în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), respectiv cu data de 01.07.2015 în privinţa magistratului E. şi data de 09.12.2015 în privinţa magistratului C., a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, respectiv 01.07.2015 (pentru magistratul E.) şi 09.12.2015 (pentru magistratului C.), în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3.436/2016 din data de 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocată de pârât, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 pentru reclamanţii A., B., D., începând cu data de 01.07.2015 pentru reclamanta E. şi începând cu data de 09.12.2015 pentru reclamanta C.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul înlăturării obligaţiei stabilite în sarcina sa de plată a diferenţelor salariale.

Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, că raporturile de muncă ale intimaţilor-reclamanţi sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate şi plătite direct de instanţa angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Astfel, singura instituţie care putea fi obligată la plata diferenţelor salariale este instanţa angajatoare a reclamanţilor, Tribunalul Argeş.

Este eronat raţionamentul instanţei de fond, în sensul că sumele acordate au fost solicitate cu titlu de despăgubiri, iar nu cu titlu de diferenţe salariale, întrucât emiterea ordinelor de salarizare începând cu 09.04.2015 va avea ca urmare plata diferenţelor cuvenite intimaţilor-reclamanţi.

A mai precizat recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4.680/C din 21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a prevăzut că, începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 8 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea parţială a acesteia.

5.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei nu a criticat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligaţia principală impusă în sarcina sa, de emitere a ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Recursul vizează doar obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat să achite diferenţele salariale rezultate.

Însă, această dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite.

5.2. Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 13/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, s-a decis că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială."

Or, potrivit celor statuate în această decizie, aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă, reţinându-se şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite", se poate concluziona că, în privinţa cererii intimaţilor-reclamanţi, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi va casa, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la achitarea diferenţelor salariale rezultate, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 3.436/2016 din data de 8 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la achitarea diferenţelor salariale rezultate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de ED