Tax suspension affirmed; tax authority's appeal rejected as unfounded, costs reduced to 2,500 RON.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL Oneşti a chemat în judecată pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând anularea deciziei de impunere nr. x/14.04.2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2016, precum şi suspendarea executării actelor contestate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 41/2017 din data de 20 martie 2017, Curtea de Apel Bacău a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/14.04.2016 ce are la bază raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bacău, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare, ca nefondată.

Au susţinut recurentele-pârâte că cele reţinute de instanţa de fond nu sunt de natură a duce la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa a apreciat că susţinerile reclamantei sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative atacate. Însă, această condiţie nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate a actului administrativ pentru că o asemenea interpretare ar echivala cu o prejudecare a fondului.

Au mai invocat recurentele şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Cauzele reunite C-439/04 şi C-440/04 (Axel Kittel contra Bulgariei şi Recolta Recycling SPRL contra Belgiei) şi Cauza C-18/13 (Marks Pen EOOD contra Belgiei).

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, au arătat recurentele-pârâte că nu există o perturbare a activităţii societăţii reclamante şi că nu a fost dovedită paguba. De asemenea, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi a nu executa actele emise în baza legii echivalează cu a nu respecta legea.

3. Apărările formulate de intimata-reclamantă

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimata-reclamantă, în esenţă, că instanţa a analizat aparenţa dreptului, şi nu fondul dreptului, aşa cum greşit au afirmat recurentele. De asemenea, Directiva 2006/112 şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-324/11) au statuat în sensul protejării contribuabilului de bună-credinţă, bună-credinţă care se prezumă, şi că principiul neutralităţii fiscale trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea fiscală să refuze unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA datorat.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de recurente, aceasta este în favoarea sa, pentru că stabileşte faptul că nu i se poate imputa culpa/situaţia terţului furnizor, recurentele citând trunchiat din aceste decizii şi dându-le o interpretare străină de natura cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, criticile recurentelor sunt pur formale.

4. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 iunie 2018, completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, l-a declarat admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentele-pârâte, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., este nefondat.

5.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentele-pârâte nu au argumentat în niciun fel aspectul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

5.2. Înalta Curte găseşte a fi neîntemeiat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere vizând suspendarea deciziei de impunere nr. x/14.04.2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde Recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a se admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

5.3. În cauză, referitor la condiţia cazului bine justificat, se constată că, prin Sentinţa nr. 47 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei SC A. SRL, a anulat, în parte, art. 1 şi 3 din Decizia nr. 4050/28.12.2016 cu privire la sumele de 193.820 RON, reprezentând impozit pe profit, şi de 360.289 RON, reprezentând TVA, precum şi cu privire la accesoriile (dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere) aferente acestora.

A anulat, în parte, decizia de impunere nr. x/14.04.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2016 cu privire la sumele de 193.820 RON, reprezentând impozit pe profit şi de 360.289 RON, reprezentând TVA, precum şi cu privire la accesoriile (dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere) aferente acestora.

A menţinut actele contestate cu privire la sumele de 35.866 RON, reprezentând impozit pe profit, şi 273.043 RON, reprezentând TVA, precum şi cu privire la accesoriile (dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere) aferente acestora.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 4.000 RON, parte din cheltuielile de judecată solicitate, proporţional pretenţiilor admise.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti, prin care au fost anulate parţial actele administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestor acte, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Această sentinţă are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

5.4. Cu privire la cea de-a doua condiţie, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 defineşte condiţia pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

Astfel, în raport cu sumele ce fac obiectul actelor contestate, Înalta Curte apreciază că executarea actelor administrativ-fiscale atacate ar conduce la afectarea capacităţii intimatei-reclamante de a-şi onora obligaţiile contractuale existente cu furnizorii şi beneficiarii săi, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

5.5. Referitor la cererea intimatei-reclamante SC A. SRL de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON, Înalta Curte, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocatul intimatei, urmează ca, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., să o admită în parte, pentru suma de 2.500 de RON.

6. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurentele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei nr. 41/2017 din data de 20 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 2.500 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV