Recovery of EU-funded rural investment aid: whether beneficiary's insolvency constitutes a contractual irregularity justifying budgetary claim under OUG 66/2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 03.08.2015, reclamanta SC A. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, (i) anularea în întregime a Deciziei nr. 3686/02.02.2015, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a dispus respingerea Contestaţiei nr. 364/06.01.2015 formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014, (ii) anularea în întregime a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014, prin care în mod nelegal s-a dispus retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat, în cuantum de 744.784,60 RON şi rezilierea Contractului de finanţare nr. x/12.03.2009 încheiat de pârâtă, şi (iii) acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 23 din 26.01.2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi drept urmare a anulat Decizia nr. 3686/02.02.2015, emisă de pârâtă, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014, privind creanţa în cuantum de 7444.784,60 Ron, deopotrivă încheiat de către autoritatea pârâtă.

3. Calea de atac a recursului şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 23 din 26.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, recurenta AFIR, făcând trimiteri succinte şi la situaţia de fapt a susţinut după cum urmează:

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 3 (1) precum şi art. 11 (3) din Anexa I la contractul de finanţare nr. x/12.03.2009, astfel că se impune admiterea recursului, rejudecarea cauzei şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii intimatei reclamante, ca neîntemeiată;

- contrar celor reţinute de instanţa de fond, prin deschiderea procedurii de faliment beneficiarul a încălcat dispoziţiile cuprinse în Anexa I la contractul de finanţare, respectiv pe cele vizând obligaţiile generale, încetarea contractului, eligibilitatea cheltuielilor, în condiţiile în care de la data semnării contractului de finanţare şi pe toată durata de valabilitate a acestuia, beneficiarul este obligat să respecte toate criteriile de eligibilitate asumate, inclusiv pe aceea de a nu intra în faliment;

- întrucât beneficiara reclamantă a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, AFIR a procedat la demararea activităţii de control şi de stabilire a creanţelor bugetare în baza prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, starea de insolvenţă fii considerat în neregulă conform acestor prevederi, motiv pentru care echipa de control a şi procedat la emiterea procesului-verbal de constatare a cărei anulare s-a solicitat;

- din motivarea sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond, în pronunţarea soluţiei adoptate nu a interpretat corect situaţia de fapt, nu a dat valoare prevederilor legale incidente şi nici contractului încheiat, cu atât mai mult cu cât beneficiara a intrat în insolvenţă ca urmare a propriei solicitări ceea ce demonstrează, în mod evident, încălcarea contractului de finanţare pe perioada de valabilitate a acestuia;

- prin necomunicarea stării de insolvenţă reclamanta a încălcat şi dispoziţiile art. 7 alin. (3) prima teză şi art. 61 alin. (1) din Legea 85/2006, producând cu intenţie starea de insolvenţă şi pierderile înregistrate, deşi îi revenea în exclusivitate obligaţia de a respecta toate prevederile legale şi contractuale asumate.

4. Apărările intimatei reclamante SC A. SRL

Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamanta SC A. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a solicitat, în principal anularea recursului AFIR ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, subliniind, cu titlu relevant, că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt de plano inaplicabile speţei deduse judecăţii, contractul încheiat între părţi fiind perfectat la data de 12.03.2009 iar potrivit dispoziţiilor în vigoare la acea dată, O.G. nr. 79/2003 nu era prevăzut dreptul autorităţii contractante de a califica drept neregulă starea de fapt dată de deschiderea procedurii insolvenţei faţă de beneficiarul fondurilor.

Chiar în situaţia în care s-ar reţine aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/201, se menţionează că autoritatea contractantă este decăzută din dreptul de a stabili creanţele bugetare întrucât nu a realizat actul în termenul de 15 zile, prevăzut legal, faţă de data de 07.01.2014 la care a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă, Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenţei, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, impunându-se astfel a fi menţinută.

5. Procedura derulată în recurs

Pe baza recursului, a întâmpinării şi a actelor dosarului de recurs, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 23.11.2017, s-a dispus comunicarea raportului cu menţiunea că părţile pot formula un punct de vedere asupra acestuia, iar prin încheierea din Camera de Consiliu din 22.03.2018, Completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă şi totodată a admis în principiu recursul declarat de recurenta AFIR, fixându-se termen pentru soluţionare conform dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului şi a apărărilor din întâmpinare, precum şi urmare a propriului demers de verificare a probatoriului administrat raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat în sensul şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa de contencios administrativ competentă, a fost învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în faliment, in bankrupcy, en faillite, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., de anulare integrală a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014 prin care, în mod nelegal s-a dispus retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat, în cuantum de 744.784,60 RON şi rezilierea Contractului de finanţare nr. x/12.03.2009, precum şi a Deciziei nr. 3686/02022015, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantei împotriva respectivului Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În esenţă, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare s-a arătat că motivul care ar fi condus la apariţia neregularităţii a fost dat de deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamanta-intimată, fiind invocate în drept dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Actele dosarului atestă totodată, necontestat, că, în ceea ce priveşte derularea contractului de finanţare nr. x/12.03.2009 autoritatea AFIR a emis anterior Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2012, prin care, urmare a unei alte neregularităţi identificate, a dispus retragerea ajutorului financiar nerambursabil, integral, în sumă de 744.784,60 RON şi rezilierea contractului de finanţare, procesul-verbal fiind însă anulat integral prin Decizia nr. 1923/10.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond învestită cu prezenta acţiune de chemare în judecată a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a dispus anularea actelor administrative atacate.

Considerentele sentinţei ce formează obiectul recursului de faţă atestă că, judecătorul fondului, în motivarea soluţiei adoptate a reţinut cu prioritate argumentele invocate de reclamantă prin acţiune în sensul decăderii pârâtei AFIR din dreptul de a-şi realiza creanţa sub incidenţa prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, constatând totodată că decăderea a operat inclusiv la momentul în care creditorul a urmărit emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014.

A mai arătat instanţa de fond că apreciază ca relevantă în aprecierea nelegalităţii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014 şi din perspectiva celor reţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1923/10.04.2014, prin care, în soluţionarea litigiului administrative a fost anulat în întregime titlul de creanţă, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2012, cu efect asupra înlăturării din tabelul de creanţe a creanţei pârâtei înscris în titlul de creanţă anterior menţionat, cu precizarea că prin emiterea noului Proces-verbal nr. x/02.12.2014, autoritatea pârâtă a avut aceeaşi conduită în presupusa verificare a neregulilor săvârşite de reclamantă ca în perioada anului 2012, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de reclamantă, insistând în recuperarea creanţei chiar în situaţia în care fusese anulată.

Înalta Curte nu împărtăşeşte o atare linie argumentativă.

Raportat la criticile şi susţinerile recurentei pârâte, la apărările intimatei reclamante dar şi faţă de probatoriul administrat, respectiv de conţinutul înscrisurilor aflate la dosar, instanţa de control judiciar apreciază că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine astfel că sunt întemeiate susţinerile în sensul greşitei aplicări în cauză a normelor legale incidente, cu referire specială la art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014, a cărui anulare s-a solicitat în cauză, a fost emis de recurenta AFIR şi a vizat, fără echivoc, neregula reglementată în mod distinct prin art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă în expunerea argumentaţiei înfăţişate în susţinerea soluţiei adoptate a pornit de la premise atât factuale cât mai ales legale, incomplete şi necorespunzătoare textelor de lege incidente, preluând necritic doar susţinerile intimatei-reclamante.

Înalta Curte remarcă totodată că, prin admiterea excepţiei de decădere a pârâtei recurente din dreptul de a-şi realiza creanţa sub incidenţa prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, invocată în cauză de reclamanta-intimată, instanţa de fond a omis practic să analizeze, în mod coerent şi explicit, legalitatea dar şi regimul juridic al creanţei bugetare stabilite, distinct de aspectele şi de actele administrative anterioare intrării în insolvenţă a reclamantei beneficiare şi care au vizat alte aspecte în derularea contractului de finanţare.

Procedând în acest mod, în opinia instanţei de control judiciar, instanţa de fond nu a analizat în mod clar nici legalitatea creanţei atacate în prezenta cauză, analiza ce se impunea a fi realizată prin prisma şi prin raportare la dispoziţiile legii în temeiul căreia au fost întocmite actele atacate, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, ca şi prin raportare la Contractul de finanţare, ce reprezintă legea părţilor, deopotrivă invocat ca temei în cuprinsul actelor contestate, după cum nu a înfăţişat în mod clar nici legătură cu regimul juridic al insolvenţei precum şi efectele acestuia, în condiţiile în care acesta, în mod efectiv, priveşte raportul juridic de ordin execuţional, şi presupune, prin ipoteză, executarea creanţelor.

Analiza incompletă şi evident lipsită de claritate a textelor de lege sus indicate raportat la situaţia concretă a cauzei se circumscrie în mod evident motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva aceluiaşi motiv de nelegalitate reţinut, Înalta Curte remarcă totodată că prima instanţă nu a arătat în ce anume constă relevanţa raportării analizei asupra nelegalităţii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.12.2014, la cele reţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 1923/10.04.2014, prin care în soluţionarea litigiului anterior a fost integral anulat titlul de creanţă Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2012, care însă a vizat, în mod evident, alte aspecte, respectiv alte pretinse nereguli în derularea aceluiaşi contract de finanţare încheiat între părţi.

Întemeiate sunt şi criticile recurentei-pârâte vizând ignorarea de către judecătorul fondului a situaţiei de fapt prezentate potrivit cu care ar fi luat act în mod individual de faptul că Tribunalul Timiş a pronunţat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva intimatei-debitoare, chestiune ce se impunea a fi dezlegată atât prin raportare la termenul stabilit de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 cât şi faţă de obligaţiile intimatei-beneficiare astfel cum rezultă acestea din contractul cadru de finanţare.

Tocmai de aceea Înalta Curte constată că prima instanţă nu a stabilit împrejurările de fapt relevante în ceea ce priveşte corecta rezolvare a cauzei, ceea ce contravine scopului reglementării contenciosului administrativ care nu se limitează la verificarea dimensiunii formale a legalităţii actului administrativ, ci presupune dreptul şi în acelaşi timp obligaţia instanţei de contencios administrativ de a dispune măsuri menite să constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului sau a interesului legitim lezat pentru ca acesta să nu rămână iluzoriu.

Din această perspectivă, reţinând în considerarea aspectelor sus-menţionate că în prezenta cauză, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs, fiind întemeiată şi susţinerea recurentei pârâtei în sensul că argumentele sale de fapt dar şi referitoare la temeiurile de drept nu au făcut obiect de analiză reală şi efectivă din partea instanţei de fond şi pentru respectarea nu doar formală a dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie, Înalta Curte va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 497 C. proc. civ., ocazie cu care instanţa de rejudecare va re-examina şi toate celelalte argumente expuse în cererea de recurs dar şi în întâmpinarea reclamantei intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 23 din 26.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV