Agency prevails; damages-only suit over refused EU grant reimbursement quashed, action inadmissible under Law 554/2004.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. şi administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.091.920,90 RON, reprezentând suma de rambursat potrivit cererii de plată, tranşa a III-a, precum şi la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, datorate pentru executarea nelegală a scrisorii de garanţie pentru rambursarea avansului nr. 141LG x, emisă la 29.03.2012 de către D. SA

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 191 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. şi administrator special C. şi a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, la plata sumelor de:

- 1.091.920,90 RON, reprezentând sumă de rambursat potrivit cererii de plată, tranşa a III-a din contractul de finanţare;

- 1.483.404,26 RON datorată pentru executarea nelegală a scrisorii de garanţie pentru rambursarea avansului nr. x emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 191 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, în principal, ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Au fost prezentate circumstanţele cauzei şi au fost invocate următoarele motive de casare:

- prima critică vizează greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune

Au fost invocate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi s-a arătat că la 9.02.2013 intimata-reclamantă a solicitat recurentei decontarea tranşei a III-a de plată aferentă contractului de finanţare încheiat la 10.03.2011 între APDRP şi SC A. SRL.

Prin Notificarea nr. x/5.04.2013 CRPDRP Sud-Est Constanţa a comunicat beneficiarului refuzul plăţii sumei de 1.980.341,90 RON, aceste cheltuieli nefiind eligibile datorită faptului că montajul răcitorului de pâine a fost realizat parţial, instalaţia nefiind funcţională.

Această notificare a fost contestată prin contestaţia nr. 795/26.04.2013 care a fost respinsă, urmare a reverificărilor de la locul de implementare a investiţiei efectuate la 5.04.2013, iar prin adresa nr. x/23.05.2013 s-a comunicat, prin e-mail, reprezentantului legal al intimatei - C., soluţia dată, iar confirmarea primirii răspunsului la contestaţie s-a făcut la 24.05.2013.

Prin Încheierea nr. 289/25.02.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2013 s-a dispus intrarea debitorului SC A. SRL în procedura de insolvenţă în formă generală şi a fost desemnat administrator judiciar B., fără ca instanţa de judecată să dispună ridicarea dreptului de administrare al reprezentantului legal al societăţii.

În raport de prevederile art. 3 pct. 27 din Legea nr. 85/2006, art. 18 şi art. 103 alin. (2) din acelaşi act normativ recurenta apreciază că administratorul special are dreptul de a conduce activitatea societăţii în insolvenţă şi de a o reprezenta în raporturile cu terţii atunci când nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că primirea răspunsului la contestaţie de către acesta este perfect legal, iar prezenta cerere de chemare în judecată este semnată şi de administratorul special, ceea ce dovedeşte că dreptul acestuia de a reprezenta societatea este de netăgăduit.

Recurenta consideră că cererea de chemare în judecată este prescrisă şi în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere, aspect asupra căruia instanţa de fond nici nu s-a pronunţat, întrucât dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie un termen de 1 an de la momentul la care beneficiarul a luat cunoştinţă de întinderea pagubei, iar, în cauză instanţa a luat la cunoştinţă de actele administrative reprezentând executarea scrisorii de garanţie bancară la 8.04.2013.

Intimata-reclamantă a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 28.04.2016 şi, de aceea, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 sunt depăşite şi s-a solicit respingerea cererii ca prescrisă.

- a doua critică vizează greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei

Au fost invocate prevederile art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004 şi s-a subliniat că acestea stabilesc că dreptul la despăgubiri al persoanelor vătămate prin emiterea actelor administrative nelegale condiţionează o astfel de cerere de existenţa unei acţiuni în anulare a acestor acte, instituind caracterul subsidiar al cererii de acordare a despăgubirilor faţă de cererea de anulare a actelor administrative vătămătoare de drepturi.

În speţă, singurele acte administrative anulate de instanţa de judecată sunt procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/9.05.2013 şi a Deciziei nr. 21988/15.07.2013, însă aceste acte nu au privit neeligibilitatea tranşei a III-a de plată şi nici executarea scrisorii de garanţie bancară, ci strict neregula vizând intrarea în insolvenţă a societăţii.

Actele administrative prin care recurenta a declarat neeligibilă tranşa a III-a de plată şi a dispus executarea scrisorii de garanţie bancară sunt valabile, neexistând nicio hotărâre judecătorească de anulare a acestora, iar pentru că intimata a apreciat că nu se impune să solicite instanţei anularea acestora, se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

- a treia critică a vizat greşita obligare a AFIR la plata sumelor solicitate de A. SRL.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv de obligare a recurentei la plata sumei de 1.091.920,90 RON s-a arătat că, în urma verificărilor atât pe teren, cât şi documentar, s-a concluzionat că unul dintre utilajele achiziţionate nu funcţionează, montajul acestuia fiind realizat parţial.

Mai mult, solicitarea reclamantei de decontare a ultimei tranşe de plată, în condiţiile în care aceasta se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, încalcă prevederile contractului de finanţare.

Au fost făcute referiri la Declaraţia anexată la cererea de finanţare, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare, art. 1 alin. (2) - "obiectul contractului" din contractul-cadru.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, recurenta a invocat prevederile art. 20 din O.U.G. nr. 74/2009, Anexa VI - instrumente de plată la contractul de finanţare şi s-a subliniat că motivul care a stat la baza executării scrisorii de garanţie bancară este faptul că nu toate utilajele achiziţionate conform proiectului erau în stare de funcţionare, iar ultima cerere de plată a fost declarată neeligibilă.

Cererea de executare a scrisorii de garanţie bancară este un act administrativ pe care intimata-reclamantă nu a înţeles să-l conteste în condiţiile Legii nr. 554/2004, acesta producând efecte juridice şi intrând astfel în circuitul civil.

Au fost analizate prevederile art. 1349 şi 1953 din C. civ. şi condiţiile răspunderii civile delictuale şi s-a apreciat că nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiţii.

Intimata-reclamantă a formulat Întâmpinare şi a solicitat anularea, respectiv respingerea recursului ca nefondat formulat de AFIR.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acesteia către părţile din litigiu.

Prin încheierea din 8.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admis în principiu recursul declarat de AFIR şi s-a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei AFIR la plata sumei de 1.091.920 RON, reprezentând suma de rambursat potrivit cererii de plată tranşa a III-a, precum şi la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, datorate pentru executarea nelegală a scrisorii de garanţie pentru rambursarea avansului nr. x, emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

Prin sentinţa atacată în prezenta cauză au fost respinse excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. şi administrator special C. şi a fost obligată pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, la plata sumelor de:

- 1.091.920,90 RON, reprezentând sumă de rambursat potrivit cererii de plată, tranşa a III-a din contractul de finanţare;

- 1.483.404,26 RON datorată pentru executarea nelegală a scrisorii de garanţie pentru rambursarea avansului nr. x emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

Criticile recurentei vizează atât soluţia pronunţată de instanţa de fond în privinţa excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii, cât şi fondul cauzei.

În privinţa ordinii în care vor fi analizate criticile, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., vor fi mai întâi excepţiile de procedură şi, apoi, excepţiile de fond, iar conform art. 248 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

În speţă, criticile recurentei au vizat greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune dar şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, astfel că se impune, mai întâi, a fi analizate criticile ce se referă la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată de pârâta AFIR în faţa instanţei de fond în raport cu prevederile art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004 pentru ambele capete de cerere.

Această excepţie a inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă de către instanţa de fond cu motivarea că a fost sesizată ca urmare a refuzului plăţii tranşei a III-a, litigiul are la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 unde în art. 21 alin. (29) se prevede că "anularea titlului de creanţă atrage anularea actelor subsecvente în mod corespunzător" şi că prin Decizia civilă nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, actul administrativ a fost anulat şi în mod corect a fost sesizată instanţa de contencios administrativ în prezentul litigiu.

Însă, această soluţie este dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale, respectiv a art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", iar conform art. 19 din acelaşi act normativ:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Pentru a putea stabili dacă acţiunea reclamantei este admisibilă sau nu se impun a fi făcute unele precizări referitoare la situaţia de fapt în raport de care se poate verifica respectarea prevederilor art. 8 şi 19 din legea contenciosului administrativ.

Între reclamanta SC A. SRL, în calitate de beneficiar pe de o parte, şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (APDRP), s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/10.03.2011.

Obiectul Contractului de finanţare îl constituie, potrivit art. 1 alin. (1), acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă, pentru punerea în aplicare a Cererii de finanţare nr. x pentru Proiectul "Creşterea competitivităţii A. SRL prin modernizarea capacităţii de fabricare a pâinii în Constanta, prin Schema de Ajutor de Stat nr. N 578/2009 aferentă măsurii 123".

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de maxim 4.586.943 RON (1.077.000 euro), valori modificate prin actul adiţional nr. x/7.07.2012, iar finanţarea se încadrează în măsura 123 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Contractul de Finanţare prevede posibilitatea obţinerii unui avans, la care se adaugă plata finanţării nerambursabile în trei tranşe.

Avansul în sumă de 1.064.750 RON, a fost garantat 110% cu garanţia de restituire a avansului nr. x emisă la 29.III.2012 de către D. SA.

Cu adresele nr. x/29.05.2012, nr. 5993/09.07.2012 şi nr. 7094/22.11.2012 s-au confirmat plata avansului de 1.064.750 RON, tranşa I de 69.615,10 RON şi tranşa a II-a de 67.185,50 RON. A treia şi ultima cerere de plată pentru suma de 1.980.341,90 RON a fost comunicată de către A. SRL în data de 9.02.2013.

La data de 11.02.2013 s-a comunicat fişa de verificare tehnică şi financiară cu concluzia că cererea de plată este conformă şi au urmat verificări în teren conform art. 14 (2) din Anexa I la Contractul de finanţare.

În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4344/11.03.2013 s-a publicat încheierea nr. 289/25.02.2013 pronunţată de Judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Constanţa, prin care s-a deschis procedura insolvenţei faţă de societatea A. SRL la cererea acesteia, a fost desemnat administrator judiciar B. şi judecătorul sindic a reţinut că debitoarea şi-a manifestat intenţia de reorganizare.

Cu adresa înregistrată la APDRP sub nr. x/22.03.2013 A. SRL a comunicat deschiderea procedurii, precum şi identitatea şi sediul administratorului judiciar, iar cu adresa nr. x/5.04.2013 APDRP a comunicat că, în temeiul art. 5 (1) din Contractul de Finanţare, a respins cererea de plată întrucât cheltuielile din această cerere nu sunt eligibile, pe motiv că montajul răcitorului de pâine a fost realizat parţial, instalaţia respectivă nefiind funcţională, conform raportului de verificare întocmit de către experţii SVCP - OJPDRP Constanţa, condiţii în care proiectul nu este finalizat la ultima tranşă de plată.

Prin notificarea emisă sub nr. x/8.04.2013 APDRP a anunţat executarea scrisorii de garanţie de restituire a avansului, întrucât s-a deschis procedura de insolvenţă faţă de A. SRL, iar cererea de plată tranşa 3- finală, depusă anterior datei de intrare în insolvenţă, deşi permitea recuperarea avansului, a fost declarată neeligibilă întrucât nu toate utilajele erau în stare de funcţionare.

Cu adresa nr. x/26.04.2013 A. SRL a contestat decizia de respingere a cererii de plată pentru tranşa III (finală) întrucât răcitorul de pâine era funcţional şi finalizau probele pentru respectarea fluxului tehnologic.

La data de 25.04.201 3 a fost comunicat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a: creanţelor bugetare nr. x/9.05.201 3, APDRP a reţinut că, din verificarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă al ONRC, rezultă că s-a deschis la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă procedura de Insolvenţă, Dosar nr. x/2013, iar A. SRL a intrat în procedura generala de Insolvenţă începând cu data de 25.02.2013, în condiţiile în care proiectul nu este finalizat. Întrucât A. SRL se afla sub incidenţa Legii nr. 85/2006, situaţia constituie "neregulă", motiv pentru care se impune recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanţare.

Cu adresa nr. x/25.06.2013 D. a solicitat plata sumei de 1.185.919,32 RON, datorată de A. SRL urmare executării scrisorii de garanţie bancară în data de 20.05.2013.

Prin Decizia nr. 21988/15. VII.2013 APDRP a respins contestaţia formulată de S.C A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Prin Sentinţa civilă nr. 93/CA/30.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Dosar nr. x/2014, s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect anularea deciziei APDRP nr. 21988/15.07.2013, cu consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/9.05.2013.

Prin Decizia nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 93/CA/30.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a casat în tot Sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a admis acţiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 21988/15.07.2013 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/9.05.201 3 emise de APDRP.

Cu adresa nr. x/18.12.2015 A. SRL a solicitat AFIR să execute obligaţia de plată datorată în temeiul Contractul de Finanţare pentru ajutorul financiar nerambursabil solicitat prin cererea de plată tranşa a III-a, valoarea scrisorii de garanţie bancară emisă de D. SA executată pe 20.05.2013 şi comisioanele aferente executării scrisorii de garanţie.

Cu adresa nr. x/28.12.2015 AFIR a arătat că, în temeiul art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Anexa 1 la Contractul de Finanţare, se afla în imposibilitate legală de a da curs solicitării nr. 1978/18.12.201 5, respectiv de a efectua plata sumei de 2.086.246,13 RON, întrucât A. SRL se afla în procedura de insolvenţă.

Prin adresa nr. x/09.03.2016 A. SRL a solicitat AFIR să urgenteze soluţionarea contestaţiei nr. 795/26.04.2013 împotriva notificării beneficiarului cu privire la refuzul de plata tranşa III.

Cu adresa nr. x III.2016 AFIR a comunicat că a soluţionat contestaţia prin adresa nr. E 13532/20. 05.2013, transmisă beneficiarului de fonduri nerambursabile în data de 24.05.2013, fiind confirmată primirea de către administratorul special. S-au anexat adresa nr. x/20.05.2013 şi comunicare prin e-mail.

Din cele prezentate rezultă, în legătură cu acest contract de finanţare, recurenta-pârâtă a emis mai multe acte administrative:

- Notificarea nr. x/5.04.2013, prin care s-a comunicat reclamantei refuzul de decontare al tranşei a III-a, cerere formulată la 9.02.2013 de către reclamantă;

- adresa nr. x/20.05.2013 emisă de AFIR prin care s-a comunicat reclamantei, prin administrator special, respingerea contestaţiei nr. 795/26.04.2013 împotriva Notificării nr. x/5.04.2013;

- adresa nr. x/17.03.2016 emisă de AFIR prin care reclamanta a fost înştiinţată de emiterea adresei cu nr. x/20.05.2013, aceasta fiind emisă ca urmare a adresei nr. x/9.03.20016 prin care reclamanta solicita AFIR să înregistreze soluţionarea contestaţiei nr. 795/26.04.2013;

- prin Notificarea nr. x/8.04.2013 APDRF (în prezent AFIR) a anunţat executarea scrisorii de garanţie de restituire a avansului;

- cererea nr. x/11.04.2013 de executare a scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului.

Toate acestea au fost emise de către recurenta-pârâtă în legătură cu cererea de rambursare a tranşei a III-a formulată la 9.02.2014.

Pe de altă parte, la 25.04.2013 a fost comunicat reclamantei proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, iar prin procesul-verbal nr. x/9.05.2013 s-a dispus recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanţare încheiat între părţi pentru că prin încheierea din 25.02.2013 a Tribunalului Constanţa s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamanta SC A. SRL la cererea acesteia.

Contestaţia formulată împotriva acestui proces-verbal de constatare a neregulilor a fost respinsă de către recurenta-pârâtă prin Decizia nr. 21988/15.12.2013.

Aceste două acte administrative au fost atacate şi prin Sentinţa civilă nr. 93/30.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa şi a fost respinsă acţiunea reclamantei, însă prin Decizia nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus rejudecarea, fiind admisă acţiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 21988/15.07.2013 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/9.05.2013 emise de APDRP.

Prin urmare, dacă procesul-verbal de constatare a neregulilor şi decizia dată pentru soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acesteia au fost contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, celelalte acte emise de către recurenta-pârâtă şi care vizau cerere de rambursare a tranşei a III-a nu au fost contestate de către intimata-reclamantă, aspect necontestat de către aceasta.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate, dar nu poate fi formulată o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite repararea unei pagube urmare a unui act administrativ considerat vătămător, fără să se solicite anularea acelui act. Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ, formulată potrivit art. 8 din legea contenciosului administrativ, îl poate constitui anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Pe lângă această situaţie, ce reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, potrivit căreia cererea de daune se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ sau asimilat, urmând soarta cererii principale, în art. 19 din legea contenciosului administrativ este reglementată situaţia de excepţie şi potrivit acestui text persoana vătămată poate solicita obligarea la despăgubiri pe cale separată, dacă nu a cerut odată cu anularea actului şi acordarea acestora, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei produse.

Din conţinutul art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că admisibilitatea acţiunii în daune întemeiată pe aceste dispoziţii este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act considerat vătămător de către instanţa de contencios administrativ deoarece acţiunea în răspundere patrimonială, chiar dacă este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anulare a actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a arătat că sesizarea acesteia s-a făcut ca urmare a refuzului plăţii tranşei a III-a de către pârâtă şi când s-a invocat de către aceasta că instalaţia nu ar fi funcţională.

S-a considerat că litigiul are la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, unde în art. 21 alin. (29) se prevede expres că "anularea titlului de creanţă atrage anularea actelor subsecvente în mod corespunzător în mod corespunzător", iar litigiul anterior s-a soluţionat prin Decizia civilă nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost anulat actul administrativ, iar instanţa de contencios administrativ a fost corect sesizată.

Aceste susţineri sunt contrare prevederilor art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă instanţa de fond a fost sesizată cu prezenta acţiune ca urmare a refuzului plăţii tranşei a III-a şi chiar dacă sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 în legătură cu modul de soluţionare a cererii de rambursare, totuşi sunt incidente şi prevederile legii contenciosului administrativ în legătură cu condiţiile de exercitare a acţiunii reclamantei.

Nu se poate susţine că anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în legătură cu contractul de finanţare încheiat între reclamantă şi pârâtă prin hotărâre judecătorească justifică formularea acţiunii reclamantei deoarece, aşa cum s-a prezentat anterior, acesta a vizat "neregula" intrării în insolvenţă a societăţii beneficiare, iar cererile de restituire a sumelor ce formează obiectul prezentei acţiuni a reclamantei sunt în legătură cu cererea de rambursare a tranşei a III-a.

Nu vor putea fi reţinute apărările intimatei-reclamante potrivit cărora inadmisibilitatea ar putea fi pronunţată numai în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile şi nici că actele emise pentru respingerea cererii de rambursare a tranşei a III-a nu ar fi acte administrative.

Este adevărat că între părţi a fost încheiat un contract administrativ, dar în legătură cu executarea acestuia, autoritatea pârâtă poate emite mai multe acte administrative şi, în cazul în care acestea vatămă interesele beneficiarului, ele pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ.

O dovadă în acest sens este chiar acţiunea pe care intimata-reclamantă a formulat-o împotriva procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/9.05.2013 şi a Deciziei nr. 21988/15.07.2013 şi, deşi sunt formulate în legătură cu executarea aceluiaşi contract de finanţare, nu a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă pentru că acestea nu ar fi acte administrative.

Cu alte cuvinte, deşi au fost emise acte administrative în legătură cu cererea de rambursare a tranşei a III-a, aspecte recunoscute chiar în cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă nu le-a contestat, dar a formulat acţiune în despăgubiri în legătură cu actele emise de autoritatea pârâtă ce vizează tocmai refuzul admiterii cererii de rambursare a tranşei a III-a, ceea ce duce la inadmisibilitatea acţiunii faţă de dispoziţiile art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al intimatei-reclamante s-ar ajunge la situaţia în care, deşi notificarea de respingere a cererii de rambursare a tranşei a III-a, respingerea contestaţiei formulate împotriva acesteia sau notificarea de executare a scrisorii de garanţie bancară, nu sunt anulate de către instanţa de contencios administrativ, totuşi autoritatea pârâtă să fie obligată la plata unor sume contrar celor consemnate în aceste acte administrative ce nu au fost anulate de o instanţă de contencios administrativ.

Pentru că a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/9.05.2013 şi a Deciziei nr. 21988/15.07.2013 prin hotărâre judecătorească şi care viza acelaşi contract de finanţare nu se poate formula acţiune în despăgubiri, dar care să fie întemeiată pe refuzul nejustificat de admitere a cererii de rambursare a tranşei a III-a din contractul de finanţare sau pe executarea scrisorii de garanţie bancară, fără ca în prealabil să fie anulată de către instanţa de contencios administrativ notificarea prin care a fost comunicat refuzul de admitere a cererii de rambursare sau adresa prin care s-a comunicat executarea scrisorii de garanţie bancară.

De aceea, în baza art. 49 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va casa hotărârea atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca inadmisibilă.

Pentru că este fondată critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, nu vor mai fi analizate celelalte critici ale recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 191 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV