Military officer loses challenge to resignation acceptance; annulment and reinstatement claims rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 7.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi U.M. 0466 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea ordinului prin care a fost trecut în rezervă;

- reintegrarea în funcţia deţinută anterior demisiei în cadrul detaşamentului IIBA, compartimentul 3;

- obligarea pârâţilor la plata sumelor ce i se cuveneau cu titlu de salariu de la data demisiei până la data reintegrării în funcţie, calculat la valoarea ultimului salariu primit conform extrasului de cont din 15.09.2015.

De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ menţionat până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin Sentinţa civilă nr. 1705/23.05.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat în esenţă, următoarele:

- hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că instanţa nu are o interpretare unitară cu privire la faptul că recurentul se afla sau nu în misiune la momentul prezentării demisiei şi nici cu privire la locul prezentării demisiei, respectiv în ţară, sau în afara teritoriului ţării;

- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 85 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, operând o distincţie pe care textul legii nu o face şi care este contrară scopului legii;

- instanţa de fond a reţinut ca fondată susţinerea autorităţii intimate referitoare la neconformitatea bagajelor recurentului fără a exista un suport probator.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 6.09.2016, intimatul Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că hotărârea recurată prin care a fost respinsă cererea de anulare a ordinului de trecere în rezervă este legală, dat fiind că recurentul a solicitat încetarea, din proprie iniţiativă a raportului de serviciu.

În atare situaţie, cum manifestarea de voinţă cuprinsă în cererea de trecere în rezervă a fost făcută fără echivoc, intimatul nu mai era ţinut de alte obligaţii şi trebuia să dea curs cererii de trecere în rezervă, conform dispoziţiilor legale.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză în baza prevederilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21.05.2018, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 18.07.2018, completul de filtru a apreciat că cererea de recurs, îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, astfel că în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a admis în principiu recursul declarat şi a fixat termen pentru soluţionarea în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios, pe calea prevăzută de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. A.P.- I0327 din 21.09.2015 prin care s-a luat act de raportul de demisie al recurentului-reclamant şi s-a dispus trecerea în rezervă, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) lit. c), art. 85 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) şi art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Curtea de apel a analizat susţinerile recurentului-reclamant referitoare la procedura finalizată prin emiterea ordinului contestat, judecătorul fondului expunând considerentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

În rezumat, instanţa a argumentat că raportul de demisie prezentat pe teritoriul ţării la data de 17.09.2015, ca manifestare unilaterală de voinţă, nu putea fi valorificat decât prin emiterea ordinului de trecere în rezervă, având în vedere că până la momentul emiterii acestuia - 21.09.2015, recurentul-reclamant nu şi-a retras demisia prezentată.

Instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, dat fiind faptul că, la momentul prezentării demisiei, recurentul-reclamant nu se afla în afara teritoriului statului român, iar sub aspectul exercitării actelor de constrângere morală de către superior a reţinut caracterul nefondat al acestora în lipsa oricărei probe în susţinerea poziţiei prezentate de recurentul-reclamant.

În aceste coordonate, sentinţa curţii de apel respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., redând într-o manieră logică şi coerentă argumentele pentru care au fost respinse susţinerile recurentului-reclamant.

Şi în ceea ce priveşte aplicarea cadrului normativ la situaţia de fapt, sentinţa recurată răspunde exigenţelor legale.

Potrivit art. 85 alin. (6) din Legea nr. 80/1995 "Cadrele militare nu pot fi trecute în rezervă ca urmare a prezentării demisiei pe timpul executării misiunilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare, precum şi pe timpul executării altor misiuni în străinătate".

În esenţă, recurentul-reclamant invocă încălcarea dispoziţiilor legale precitate din perspectiva faptului că la momentul prezentării demisiei, se afla în executarea unei misiuni prevăzute de art. 2 din Legea nr. 42/2004, respectiv că au fost exercitate acte de constrângere morală de către superior asupra sa.

Reevaluând înscrisurile administrate la fondul cauzei pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (6) din Legea nr. 80/1995.

Aceasta întrucât misiunea pe care trebuia să o execute recurentul-reclamant - asigurare securitate zbor Tarom x/x ruta Bucureşti - Londra - Bucureşti nu era una care să cadă sub incidenţa art. 2 din Legea nr. 121/2011 (se impune precizarea că Legea nr. 42/2004 la care se face referire în cuprinsul art. 85 alin. (5) din Legea nr. 80/1995 a fost în vigoare până la 19.06.2011 fiind abrogată şi înlocuită de Legea nr. 121/2011), potrivit cu care:

"(1) Misiunile şi operaţiile la care participă forţele armate în afara teritoriului statului român sunt:

a) de apărare colectivă în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securităţii statelor membre ale Uniunii Europene;

a1) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă înaintată şi descurajare, precum şi a altor acţiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949;

b) de răspuns la crize;

c) de pace;

d) de asistenţă umanitară.

(2) Misiunile şi operaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi desfăşurate sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, sub conducerea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau a Uniunii Europene, precum şi în cadrul unor coaliţii.

(3) Misiunile şi operaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) se pot desfăşura şi la solicitarea statului afectat."

De asemenea, aşa cum rezultă din situaţia de fapt, raportul de demisie a fost prezentat şi înregistrat de către recurent la data de 17.09.2015, în timp ce se afla pe teritoriul României, misiunea fiind întreruptă, iar recurentul-reclamant chemat la sediul unităţii militare.

În raport de manifestarea de voinţă neechivocă a recurentului-reclamant în sensul încetării raporturilor de serviciu în baza raportului de demisie prezentat, în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea ordinului de trecere în rezervă emis la data de 21.09.2015, dată până la care recurentul-reclamant nu şi-a retras demisia prezentată.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că interdicţia stipulată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 85 alin. (6) din Legea nr. 80/1995 este o măsură de protecţie, în considerarea unei situaţii speciale în care se poate afla un cadru militar, constrâns la o anumită conduită pe care în mod normal nu ar adopta-o, situaţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii în condiţiile în care misiunea la care participa recurentul-reclamant a fost întreruptă, iar raportul de demisie a fost prezentat, în aceeaşi zi, la sediul intimatului.

Cu referire la susţinerile vizând exercitarea unor acte de constrângere morală cu consecinţa vicierii consimţământului recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora, probele administrate la judecata în primă instanţă (înscrisuri, martori, interogatorii) nerelevând nici un element de natură să creeze o ameninţare asupra recurentului-reclamant sau asupra familiei sale.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea ordinului contestat, autoritatea intimată dispunând trecerea în rezervă a recurentului-reclamant ca urmare a raportului de demisie înaintat pe cale ierarhică de către comandantul unităţi militare în care recurentul-reclamant a fost încadrat, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. c), respectiv art. 85 alin. (1) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în raport de prevederile art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1705 din 23 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV