Fiscal litigation jurisdiction: competence determined by the rank of the authority issuing the decision on the preliminary complaint rather than the origin of the underlying administrative act

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. lichidator al SC B. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a solicitat anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, precum şi anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 2340 din 22 decembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii judiciare este reprezentat, în principal, de contestaţia împotriva Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 emisă de către Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, acesta fiind actul administrativ principal dedus judecăţii, întrucât, potrivit art. 45 din H.G. nr. 101/2012, incident în cauză:

"Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".

Aşadar, cât timp autoritatea care a soluţionat contestaţia împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016 este Ministerul Finanţelor Publice, competenta materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Iaşi, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Faptul că reclamanta nu a chemat în judecată organul emitent al Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 nu are influenţă asupra modului de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială, instanţa competentă fiind singura abilitată să pună în discuţia părţilor şi să decidă cu privire la cadrul procesual.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2018, sub Dosar nr. x/2018.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 77 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul litigiului de faţă priveşte anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 4814/17.12.2015 ce a stat la baza acesteia, acte emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, autoritate publică regională şi nu centrală, ce a fost chemată în judecată ca pârâtă. Totodată, măsura contestată de reclamantă, cuprinsă în Dispoziţia obligatorie nr. 1675/16.05.2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi nu priveşte "taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora" mai mari de 1.000.000 de RON, obligaţiile bugetare şi financiare stabilite suplimentar fiind zero.

În litigiul dedus judecăţii, obiectul acţiunii judiciare este reprezentat, în principal, de Dispoziţia obligatorie ce constituie titlu de creanţă, în timp ce Decizia nr. 83/P/25.11.2016 emisă de către un alt organ fiscal, Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, reprezintă răspunsul primit la plângerea prealabilă, în cauză fiind vorba de un recurs graţios, potrivit legii speciale.

Prin urmare, cum Dispoziţia obligatorie nr. 1675/16.05.2016 este emisă de un organ de grad regional şi nu priveşte "taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora" mai mari de 1.000.000 de RON, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Iaşi, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Astfel cum s-a arătat la pct. I.1., se observă că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor în soluţionarea contestaţiei formulate de societatea reclamantă împotriva unor acte emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, precum şi anularea acestor acte, respectiv dispoziţia obligatorie şi raportul de inspecţie economico-financiară.

Înalta Curte constată că, împotriva dispoziţiei obligatorii şi a raportului de inspecţie, reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă de către Ministerul Finanţelor Publice prin Decizia nr. 83/P/25.11.2016.

Potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare:

"(1) Împotriva dispoziţiei obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziţiei obligatorii se face de către Ministerul Finanţelor Publice (...)"

Dispoziţiile art. 45 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prevăd că "decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".

În raport de aceste dispoziţii legale, actul administrativ vătămător pentru reclamantă este reprezentat de Decizia nr. 83/P/25.11.2016 de soluţionare a plângerii prealabile, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, competenţa materială şi teritorială fiind atrasă în raport cu această decizie.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Având în vedere obiectul acţiunii, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia de soluţionare a plângerii prealabile, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel, exclusiv în raport de rangul autorităţii emitente a actului atacat, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul Iaşi, faptul că reclamanta nu a chemat în judecată organul emitent al Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 nu are influenţă asupra modului de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială, instanţa competentă fiind singura abilitată să pună în discuţia părţilor şi să decidă cu privire la cadrul procesual.

Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ competentă material să soluţioneze acţiunea reclamantei este Curtea de Apel Iaşi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. lichidator al SC B. SA şi pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV