Vacation voucher claims against state authorities: Labor contract rights vs. administrative litigation jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 24.04.2015 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., prin reprezentant convenţional I. din România în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj, Comuna Camăr, prin primar au solicitat obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi să aprobe aceste norme prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, au solicitat obligarea Guvernului României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean şi obligarea acestuia din urmă să vireze sumele necesare către unitatea administrativ teritorială pârâtă iar acesta să acorde reclamanţilor tichetele de vacanţă în limita legală de 6 salarii de bază brute pe ţară garantate în plată începând cu anul 2014.

Argumentând acţiunea, reclamanţii au susţinut că sunt angajaţi ai unităţii administrativ teritoriale pârâte, iar pentru perioada 2009 - 02.07.2014 nu au fost îndreptăţiţi să primească voucherele de vacanţă întrucât O.U.G. nr. 8/2009 nu a fost promulgată prin lege de Preşedintele României.

În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă din domeniul bugetar şi ale Legii nr. 94/2014.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr. 1.447 din 21 septembrie 2015, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sălaj şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Sălaj a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sunt de competenţa curţilor de apel. Mai mult, arată instanţa, scopul urmărit de reclamanţi se circumscrie dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligarea autorităţii publice centrale - Guvernul României - să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, în regim de putere publică, pentru organizarea executării ordonanţei de urgenţă invocate.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Ape Cluj, prin Sentinţa nr. 35/2015 din 26 noiembrie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., reprezentanţi legal de I. din România şi Unitatea Administrativ-Teritorială Camăr, reprezentată prin Primar, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, în speţă, nu este vorba nici despre o cerere de anulare a unui act administrativ, nici despre o acţiune împotriva unui refuz nejustificat, nefiind, astfel, vorba despre un contencios administrativ, ci despre o obligaţie de a face. De altfel, contenciosul administrativ reprezintă o procedură specială în ansamblul procedurilor civile şi este aplicabil numai în cazurile limitativ prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Mai reţine instanţa că, aceste norme metodologice au fost şi emise fiind aprobate prin H.G. nr. 614/2015 astfel că petitul care a fost apreciat a atrage în speţă competenţa materiala a Curţii este în prezent fără obiect.

În concluzie, susţine instanţa acţiunea de faţă este una de dreptul muncii sau de raport de serviciu al funcţionarilor publici (în funcţie de calitatea reclamanţilor, competenţa aparţinând în prima instanţă Tribunalului Sălaj, instanţă care are în structură o secţie comună pentru ambele tipuri de litigii.

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul demersului judiciar al reclamanţilor este structurat pe patru capete de cerere, aflate într-un raport de interdependenţă şi care reflectă etapele ce trebuie parcurse, în opinia reclamanţilor, pentru ca Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă să fie pusă în executare, în ceea ce îi priveşte.

Din modul în care reclamanţii, prin reprezentantul legal I. din România, au înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că interesul acestora în promovarea acţiunii, respectiv folosul practic direct şi imediat pe care îl urmăresc, în concret, constă în remiterea efectivă a voucherelor de vacanţă de către angajator, în modalitatea în care Legea nr. 94/2014 a stabilit acordarea acestui drept.

În acest context, Înalta Curte reţine că pentru a determina instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura dreptului pretins de către reclamanţi, precum şi natura raporturilor juridice existente între autorităţile pârâte chemate în judecată şi iniţiatorii acţiunii judecătoreşti.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă, rezultă că acest drept este aferent încheierii unui contract individual de muncă, fiind prevăzut pentru întreţinerea capacităţii de muncă a salariaţilor şi, în consecinţă, condiţionat de existenţa unui raport de muncă între cel care îl pretinde şi unitatea bugetară în sarcina căreia există obligaţia legală de a-l acorda.

Având în vedere afirmaţia reclamanţilor din cererea introductivă de instanţă, în sensul că sunt "personal contractual în cadrul U.A.T. pârâte" rezultă că singurele raporturi juridice concrete care pot face analiza instanţei sunt cele existente între reclamanţi, în calitate de angajaţi şi pârâta U.A.T. comuna Şamşud în calitate de unitate angajatoare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea-cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Situaţia potrivit căreia, reclamanţii au înţeles să cheme în judecată şi Guvernul României, pentru ca în calitate de autoritate publică centrală să emită anumite norme cu caracter normativ în sensul dorit de aceştia, nu poate atrage competenţa Curţii de Apel ca instanţă de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), având în vedere că între reclamanţi şi Guvern nu s-a născut un raport de drept administrativ, întemeiat pe vreun act administrativ tipic sau asimilat, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ca un argument în plus al acestui raţionament juridic, Înalta curte reţine că, nici reclamanţii nu au înţeles să invoce ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care instanţa este datoare să respecte principiul disponibilităţii părţi în procesul civil.

Pe de altă parte, şi în ipoteza în care reclamanţii nu ar avea calitatea de personal contractual (afirmaţia acestora din cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind susţinută de acte doveditoare), ci de funcţionari publici, competenţa materială de soluţionare a cauzei ar reveni tot Tribunalului Sălaj, în temeiul art. 109 din Legea specială nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a pretenţiilor deduse judecăţii, în înţelesul de folos material direct urmărit de reclamanţi, astfel cum Înalta Curte a stabilit-o în considerentele prezentate anterior, instanţa competentă material să soluţioneze prezenta acţiune este Tribunalul Sălaj, instanţă care are în structură o secţie civilă comună pentru ambele tipuri de decizii.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. prin I. din România şi pe pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj şi Unitatea Administrativ Teritorială Camăr, prin Primar în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED