Statute of limitations for special public roads fund contributions: application of the general three-year civil prescription period over the five-year budgetary claim limit.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 31/2003, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila, împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București, în sensul că a exonerat reclamanta, de plata sumelor de 37.948.324 lei reprezentând obligații la Fondul special al drumurilor publice și de 121.865.329 lei, cu titlu de majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:

Prin procesul-verbal încheiat la 29 noiembrie 2002, A.N.D. din România – D.R.D.P. Constanța, a stabilit obligații de plată la 31 decembrie 2001, în sarcina reclamantei SC P. SA Brăila, din care, o parte reprezentau cota la Fondul special al drumurilor și majorări de întârziere, aferente anilor 1997, 1998, 1999.

Dat fiind faptul că Legea nr. 118/1996, cu privire la constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor, nu a prevăzut termenul de prescripție în care să se exercite controlul, rezultă că se aplică prevederile generale instituite prin Decretul nr. 167/1958. Raportat la data efectuării controlului și perioada constatării existenței datoriei, rezultă că termenul de 3 ani pentru prescripție, s-a împlinit la 29 noiembrie 1999, așa încât prima instanță a exonerat reclamanta, de plata sumelor constatate ca fiind datorate în intervalul 29 noiembrie 1977 – 29 noiembrie 1999.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâtul Ministerul transporturilor, Construcțiilor și Turismului București.

În motivarea acestuia, au fost aduse următoarele critici, sentinței:

În mod greșit, s-a reținut ca fiind aplicabil speței, termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece, fiind vorba de o creanță bugetară, termenul de prescripție este cel de 5 ani, prevăzut de art. 97 din O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data apariției Legii nr. 118/1996, precum și de art. 98 din O.G. nr. 11/1996, care se coroborează cu cel dintâi.

Pe de altă parte, prescripția reglementată prin Decretul nr. 167/1958, se aplică doar litigiilor civile și comerciale, nu și celor administrative, așa după cum a statuat Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 72 din 1994.

Sub alt aspect, instanța de fond a greșit prin reținerea aceleiași excepții, a prescripției exctinctive, bazată pe Decretul nr. 167/1958, prin aceea că, deși a fost invocată pe parcursul procesului, și nu prin acțiunea introductivă, nu a acordat un termen, pârâtei-recurente, pentru a se pregăti și a-și expune punctul de vedere, în legătură cu această excepție. Procedând în acest mod, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, ceea ce face să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând recursul pârâtei, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., se constată că, acesta este nefondat.

Curtea de apel, în mod corect a reținut faptul că, atât Legea nr. 118/1996, cât și Normele metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor, nu conțin dispoziții privind termenul de prescripție, în lipsa cărora se aplică legea generală în materie de prescripție.

Apariția Normelor metodologice nr. 3705/2001, care cuprind referiri în materie, nu pot retroactiva.

A se reține argumentația invocată de recurență, potrivit căreia, termenul de prescripție aplicabil speței, este cel de 5 ani, prevăzut de O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data publicării Legii nr. 118/1996, ar fi un raționament greșit.

În primul rând, acest lucru nu ar fi posibil, deoarece legea menționată a abrogat tacit, dispozițiile ordonanței. Doar în măsura în care ar fi precizat că se păstrează anumite prevederi ale acesteia, ele puteau fi preluate, dar în tăcerea legii, rezultă că ele nu mai sunt aplicabile.

În al doilea rând, termenul de 5 ani invocat, cuprins în O.G. nr. 11/1996, se referă la creanțele bugetare ori, în speță, potrivit răspunsului Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila, cu nr. 23234 din 29 mai 2003, Fondul special al drumurilor, anterior datei de 1 mai 2003, nu era obligație bugetară. Nefiind datorată bugetului de stat, cota de 5%, pentru Fondul special al drumurilor, este supusă termenului general de 3 ani, pentru prescripție.

În al treilea rând, același termen de 5 ani, nu putea fi reținut de prima instanță, deoarece art. 97 din O.G. nr. 11/1996, vorbește de termenul pentru execuția silită a creanței, care este total diferit de cel pentru promovarea acțiunii în realizarea dreptului.

În acest context, apare evident faptul că termenul general de 3 ani al prescripției reglementate de Decretul nr. 167/1958, își găsește în anumite situații, aplicabilitate, inclusiv în materia contenciosului administrativ.

Nici critica referitoare la nepunerea în discuție a excepției, bazată pe Decretul nr. 167/1958, nu este fondată. Această excepție, chiar bazată pe alte temeiuri de drept, a fost invocată încă în momentul introducerii acțiunii.

A accepta opinia potrivit căreia, acest termen este total străin materiei administrative, ar însemna ca în absența unor prevederi legale în materie, orice verificare sau obligare la plată, să poată avea loc un timp nelimitat, fapt care ar prejudicia siguranța raporturilor de drept administrativ.

Ea putea fi însă reținută și din oficiu, de către instanță, potrivit art. 166 C. proc. civ.

Trebuie observat însă, că prin termenul de pronunțare acordat, care a permis recurentei, să formuleze concluzii scrise, cu referiri și la această excepție, instanța de fond a respectat și prevederile art. 156 C. proc. civ.

În consecință, nefiind îndeplinit nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr. 31/E din 17 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.