Taxpayer wins annulment of suspension of tax appeal and order to decide merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2017 sub nr. x/21.04.2017, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, completarea Sentinţei civile nr. 48 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, cu privire la capătul 2 de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 276 din 31 octombrie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 107 din 11 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de petenta SC A. SRL, prin administrator special B., privind completarea Sentinţei nr. 48 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi s-a dispus completarea Sentinţei nr. 48 din 9 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul că s-a respins cererea privind anularea Deciziei nr. 276 din 31 octombrie 2016 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată pe cale administrativă, ca neîntemeiată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea ANAF la emiterea unei decizii privind soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere x/02.08.2016 - 3466/03.08.2016 şi a RIF x/02.08.2016.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin administrator special B. şi administrator judiciar C., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Într-o primă critică reclamanta a arătat că instanţa în mod greşit a respins cererea privind anularea Deciziei nr. 276 din 31 octombrie 2016 prin care s-a suspendat soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere x/02.08.2016 - 3466/03.08.2016 şi a RIF x/02.08.2016.

În esenţă, s-a invocat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deoarece, susţine reclamanta, soluţia penală nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra modului de soluţionare a cauzei. De altfel, textul prevede că numai în situaţia în care determinarea corectă a situaţiei fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal, atunci se aşteaptă soluţia în cadrul procedurii penale.

În speţă, sesizarea penală nu justifică în niciun mod nesoluţionarea contestaţiei administrative cu privire la posibilitatea organului fiscal de a mai stabili creanţe fiscale pentru anul 2010, precum şi cu privire la obligaţiile fiscale stabilite prin prisma comportamentului inadecvat al altor societăţi.

Un prim argument se referă la faptul că societăţii A. SRL i-a fost imputat comportamentul inadecvat al societăţilor cu care a derulat operaţiuni comerciale, aspect ce nu poate constitui temei pentru a genera obligaţii fiscale suplimentare şi a considera o serie de cheltuieli ca fiind nedeductibile. Este nerelevant că societăţile furnizoare au fost declarate inactive, atâta timp cât nu există aspecte care să ducă la concluzia încălcării normelor de drept de către reclamantă. Instanţa a omis să analizeze încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7) din C. fisc. - în sensul că nu este relevant faptul că partenerii de afaceri au fost declaraţi "inactivi" şi ulterior au fost reactivaţi.

Un al doilea argument se referă la faptul că nu există un impediment obiectiv pentru organul fiscal să soluţioneze contestaţia fiscală, probatoriul rezultat din verificarea documentelor la sediul societăţii furnizând suficiente argumente pentru formularea unor concluzii ce au fost materializate în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală, dar şi în Decizia de impunere x/02.08.2016 - 3466/03.08.2016.

În fine, s-a arătat că se impunea soluţionarea contestaţiei pentru a asigura dreptul părţilor la un proces echitabil, prin prisma duratei rezonabile de soluţionare a litigiului, care include şi durata procedurilor administrative.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 11 august 2017, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.

În ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 276 din 31 octombrie 2016 prin care s-a suspendat soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că sunt întrunite cele două condiţii impuse de art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 în sensul că:

- Organul fiscal care a efectuat activitatea de control a formulat o sesizare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către recurenta-reclamantă;

- Infracţiunile pentru care s-a făcut sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în procedura administrativă.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, instanţa de fond a reţinut că interdependenţa dintre stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin RIF nr. x/02.08.2016 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite rezultă din faptul că, în cauză, realitatea şi necesitatea operaţiunilor înregistrate necesită verificări din partea organelor penale. În acest context, consecinţa operaţiunilor înregistrate în contabilitate generează o diminuare a bazei de impunere privind impozitul pe profit, TVA şi impozitul pe dividende.

La data de 25.08.2017, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.

În mod corect a reţinut instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite cele două condiţii impuse de art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 în sensul că organul fiscal a formulat sesizare penală şi infracţiunile pentru care s-a făcut sesizarea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în procedura administrativă. Înrâurirea hotărâtoare constă în aceea că în urma verificărilor se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate, impozitul pe profit şi TVA stabilită suplimentar rezultând din aspectele constatate în cursul verificărilor fiscale.

S-a invocat jurisprudenţa ÎCCJ - SCAF, Decizia nr. 5130 din 4 decembrie 2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2004, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, hotărârile pronunţate în cauzele Fini H- C.32/03; Kittel şi Recolta Recycling C-440/04 şi Mahageben şi David C-80/11 şi C-142/11 etc.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea din 22 mai 2018, Înalta Curte a anulat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar C. împotriva Sentinţei nr. 48 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că cererea de recurs a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 pentru soluţia referitoare la suspendarea actelor administrative contestate.

Prin aceeaşi încheiere, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 107 din 11 mai 2017 privind completarea acesteia prin Sentinţa nr. 48 din 9 martie 2017 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 9 octombrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este întemeiată critica reclamantei că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru ca organul fiscal să suspende soluţionarea contestaţiei formulată pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere x/02.08.2016 şi a RIF nr. x/02.08.2016.

Contestaţia fiscală formulată de reclamanta SC A. SRL a fost suspendată prin Decizia nr. 276/31.10.2016 a pârâtei ANAF - DGSC, decizie care a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că pârâta ANAF a menţionat în decizia de soluţionare a contestaţiei faptul că prin documentul înregistrat sub nr. x/02.08.2016 a formulat sesizare penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, la care a fost ataşat procesul-verbal încheiat la data de 26.07.2016, prin care s-a solicitat începerea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În cuprinsul deciziei emise de ANAF - DGSC, dar şi a Deciziei de impunere x/02.08.2016 şi a RIF x/02.08.2016 organul fiscal a constatat că înăuntrul perioadei pentru care au fost efectuate verificări:

- nu au fost justificate corespunzător, din punct de vedere contabil, cheltuielile cu materialele, iar societatea a refuzat să pună la dispoziţia organelor de control privind asimilarea materialelor înscrise în bonurile de consum cu cele consemnate în situaţiile de lucrări;

- au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli deductibile şi TVA deductibilă, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere;

- au fost facturate servicii care nu au fost prestate - acestea nefiind dovedite cu documente justificative, respectiv situaţii de lucrări, rapoarte de activitate, preluare de lucrări etc.;

- serviciile au fost facturate către prestatori declaraţi inactivi, radiaţi etc;

- pentru cheltuielile directe aferente vehiculelor deţinute în leasing lipseau documentele justificative pentru consumul de combustibil, întreţinerea acestora;

- achiziţii de mobilier pentru o locaţie care nu constituia punct de lucru al firmei.

Organul fiscal a apreciat că există o strânsă legătură între faptele ce fac obiectul sesizării penale şi aspectele supuse controlului fiscal la societatea reclamantă, astfel încât a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

În speţă, este îndeplinită prima condiţie prevăzută de lege, în sensul că a fost sesizat organul de urmărire penală, aspect care nu este contestat în cauză, de niciuna dintre părţi. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv aceea ca infracţiunile pentru care s-a făcut sesizarea penală să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în procedura administrativă, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă, în speţă, există un raport de dependenţă între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală şi soluţionarea contestaţiei administrative.

Pentru a lămuri acest aspect, Înalta Curte va avea în vedere, atât dispoziţiile Codului de procedură fiscală, cât şi jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procesului civil şi respectarea securităţii circuitului juridic civil.

Din elementele prezentate în Decizia nr. 276/2016 emisă de pârâta ANAF reiese situaţia de fapt, astfel încât autoritatea administrativ-fiscală a fost în măsură să determine obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, fără să aştepte soluţia cu privire la care formulase sesizarea penală - aşadar, nu s-a demonstrat în cauză existenţa acelei strânse legături, necesare, care sa justifice suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, susţinerile pârâtei referitoare la declararea ca inactivi a furnizorilor reclamantei nefiind suficiente.

În cursul judecării cauzei, reclamanta a arătat că a făcut demersuri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova - indicând faptul că până la data soluţionării recursului nu s-a dispus începerea urmăririi penale, formulându-se contestaţie pentru tergiversarea procesului.

În mod constant, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că o procedură administrativă trebuie finalizată într-un termen rezonabil - interesul legitim al contribuabilului fiind acela de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia (Deciziile nr. 574 din 7 februarie 2014; nr. 3030 din 4 noiembrie 2016; nr. 2308 din 4 iunie 2018 şi nr. 270 din 30 ianuarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).

Trebuie menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 449/2004, în considerentele căreia s-a reţinut că, în ceea ce priveşte scopul suspendării contestaţiei administrative - scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii cu privire la care există "indicii" - însă, atâta timp cât suspendarea se prelungeşte pe o perioadă îndelungată de timp, cercetările penale nedepăşind faza actelor premergătoare, este afectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de soluţionare a contestaţiei administrative.

În acest context, Înalta Curte va înlătura apărările pârâtelor în sensul că nu se poate derula procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată de reclamantă, deoarece pe de o parte nu sunt îndeplinite condiţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 şi, pe de altă parte, nu există niciun impediment pentru organul fiscal să valorifice rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Aşa fiind, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 277 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, iar Decizia nr. 276 din 31 octombrie 2016 emisă de pârâta ANAF - DGSC este nelegală, fiind lovită de nulitate, astfel încât sub acest aspect motivele de recurs sunt fondate.

Anularea Deciziei nr. 276 din 31 octombrie 2016 emisă de ANAF dă naştere dreptului reclamantei să solicite obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei fiscale formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 2 august 2016 în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel încât să se clarifice situaţia fiscală a reclamantei în conformitate cu normele de procedură fiscală.

ii) Temeiul legal al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 şi cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursurile declarate de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 107 din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, să caseze sentinţa recurată şi pe fond urmează să admită cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, să dispună completarea Sentinţei nr. 48 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, să anuleze Decizia nr. 276 din 31 octombrie 2016 emisă de pârâta ANAF - DGSC.

Urmează să oblige pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 2 august 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator special B. şi administrator judiciar C. împotriva Sentinţei nr. 107 din 11 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite cererea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Dispune completarea Sentinţei nr. 48 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

Admite cererea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Anulează Decizia nr. 276 din 31 octombrie 2016 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Obligă pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 2 august 2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL