Competence over public official service disputes: Tribunal jurisdiction under Law 188/1999 overrides Law 554/2004 for special status personnel

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 3 ianuarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la acordarea gradului profesional corespunzător vechimii sale în specialitatea studiilor absolvite.

Prin Sentinţa nr. 748/2018 din 14 martie 2018, Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 294/2018 din 21 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea instituţiei pârâte la acordarea gradului profesional conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Anexa nr. 6 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane, prin luarea în calcul a vechimii acumulate în specialitatea studiilor superioare absolvite.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este subinspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj - Serviciul Criminalistică, respectiv agent de poliţie la Biroul de Investigare Tehnico-ştiinţifică a Locului Faptei din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, având calitatea de tehnician criminalist, iar în urma absolvirii studiilor universitare, respectiv a Facultăţii de Drept, a dobândit calitatea de specialist criminalist.

La data de 19 martie 2016 a participat la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Interne pentru trecerea agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, concurs pe care l-a promovat, dispunându-se, în virtutea promovării acestui examen, trecerea sa, începând cu data de 1 iunie 2016, în categoria profesională a ofiţerilor de poliţie cu gradul profesional de Subinspector de poliţie, concomitent cu mutarea sa, în interes de serviciu, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, la Serviciul Criminalistic.

Reclamantul a invocat faptul că acordarea gradului profesional odată cu trecerea sa în corpul ofiţerilor de poliţie s-a făcut fără a-i fi luată în calcul vechimea în specialitatea studiilor absolvite.

Rezultă cu evidenţă că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamant, se circumscrie noţiunii de raport de serviciu şi, astfel, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului:

"Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului."

Aşadar, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamantul este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice pârâte.

Această interpretare este conformă Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe".

Astfel, având în vedere că acţiunea vizează raportul de serviciu al unui funcţionar public, revine tribunalului competenţa materială de soluţionare a cauzei, conform art. IV din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului nu se prevede o altă instanţă competentă în soluţionarea acestei categorii de litigii.

Prin urmare, reţinând incidenţa art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este tribunalul.

În concluzie, indiferent de rangul autorităţii sau instituţiei publice pârâte, în materia privind funcţionarii publici competenţa de soluţionare a litigiilor aparţine tribunalului.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamantul optând pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL