Revision for conflicting judgments rejected as inadmissible where no triple identity of parties, object, and cause established

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1320/R din 20 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1015 din 14 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2017 şi a respins ca nefondat recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi hotărâri.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 martie 2018, sub nr. x/2018, formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1320 din 20 decembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a solicitat să se admită cererea de anulare a Deciziei nr. 199/DEFA din 27 iulie 2016, prin care a fost diminuat salariul brut lunar în plată pentru perioada 27 iulie 2016 - 21 decembrie 2016 prin suspendarea sporului de 25% pentru complexitatea muncii de auditor, în baza unei adrese transmise de către Ministerul Justiţiei cu nr. 64898/07.2016 şi să se dispună acordarea sporului de 25% pentru complexitatea muncii de auditor pentru perioada 27.07 - 21.12.2016.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că sporul pentru complexitatea muncii de auditor de 25% a fost inclus în salariul brut lunar al auditorului de la Curtea de Apel Braşov şi pentru perioada 28.11.2015 - 26.07.2016, 22.12.2016 - 31.12.2017, deci sporul era inclus în salariul brut lunar aflat în plată din data de 28.11.2015 data încadrării/modificării statelor de funcţii pentru funcţionarii publici, fiind suspendat pentru perioada 27.07 - 21.12.2016, fără temei legal, prin inducerea în eroarea a conducerii Curţii de Apel Braşov ca urmare a Adresei Ministerului Justiţiei nr. 64898/07.2016, pe care totuşi Curtea de Apel Braşov nu a aplicat-o retroactiv, respectiv din data de 28.11.2015, ci doar de la data la care a fost primită.

A învederat revizuentul faptul că pentru auditorii interni din Ministerul Justiţiei, ministerul a aplicat greşit prevederile legale, cu privirea la stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 28.11.2015, astfel cum rezultă din Decizia pronunţată la data de 16.02.2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 (anexată la pag. 6) prin care au fost anulate ordinele ministrului justiţiei şi a obligat Ministerul Justiţiei la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 28.11.2015, cu menţinerea în plată a sporului de 25% pentru complexitatea muncii de auditor intern, spor care în fapt face parte din salariul brut lunar. A mai arătat revizuentul că perioada de acordare a sporului de 25% pentru complexitatea muncii de auditor intern include şi perioada 27.07.2016 - 21.12.2016.

De asemenea, revizuentul a susţinut că din adresa Curţii de Apel Galaţi nr. 1215/I/A/25/02.03.2018 rezultă că pentru aceeaşi funcţie (auditor clasa I, grad superior, gradaţia 5) la nivelul Curţii de Apel Galaţi salariul brut lunar în plată conform statului de funcţii a inclus şi sporul de 25% pentru complexitatea muncii de auditor. Curtea de Apel Galaţi a aplicat corect prevederile legale şi nu a ţinut seama de adresa Ministerului Justiţiei, deoarece modificarea statelor de funcţii nu a presupus o modificare a funcţiei ca urmare a promovării sau suplimentării numărului de posturi, iar datele precizate în adresa Ministerului Justiţiei sunt eronate.

Revizuentul a mai susţinut că salarizarea auditorului intern de la Curtea de Apel Braşov (auditor clasa I, grad superior, gradaţia 5), pentru perioada 27.07-21.12.2016, nu poate să fie decât aceeaşi pentru o funcţie similară aflată în plată, de nivel maxim, existentă la nivelul instanţelor judecătoreşti (nivel curte de apel).

A invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. (pct. 1, 5, 6, 8).

Prin Încheierea din 19 aprilie 2018 s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi s-a dispus formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 855/R din 20 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împotriva Deciziei nr. 1320 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Însă, în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, iar, în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei.

Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că cererea de revizuire cu care a fost învestită vizează Decizia nr. 1320 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2017, iar contrarietatea de hotărâri la care face referire pct. 8 din art. 509, conform susţinerilor revizuentului, se referă la această decizie şi la mai multe decizii ale Curţii de Apel Bucureşti.

În raport de prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat că instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile definitive potrivnice este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cauza şi cererea de revizuire cu care a fost învestită, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate:

Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509 - Obiectul şi motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[...]

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

În sensul dispoziţiilor sus citate, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, care trebuiesc îndeplinite cumulativ, sunt următoarele:

- hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunţată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei;

- hotărârile potrivnice să fie definitive;

- hotărârile potrivnice să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, respectiv instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesar ca a doua hotărâre (în speţă, Decizia nr. 1320/R din 20 decembrie 2017) să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare invocate de revizuent (în speţă, mai multe decizii ale Curţii de Apel Bucureşti).

În ceea ce priveşte "autoritatea de lucru judecat", art. 430 din C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 430 - Autoritatea de lucru judecat

(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, cererea de revizuire formulată prin raportare la Sentinţa civilă nr. 1284 din 10 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, este inadmisibilă, deoarece acesta nu este definitivă, cererile de recurs formulate de Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei aflându-se în procedură de filtru pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, nici cererea de revizuire formulată prin raportare la Decizia civilă din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, nu este admisibilă, în considerarea faptului că dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. impun, în acest sens, încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri. Or, în speţă, prima hotărâre este Decizia civilă nr. 1320 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, care face obiectul revizuirii de faţă.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat, raţiunea reglementării fiind necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu. În consecinţă, este inadmisibilă cererea de anulare a primei hotărâri.

Înalta Curte constată că revizuentul invocă în fapt nemulţumirea referitoare la modul în care i-a fost soluţionată cererea de către instanţă, în încercarea de a provoca o nouă judecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil, cât timp revizuirea este o cale extraordinară de atac, care permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că elementele autorităţii de lucru judecat nu sunt întrunite.

Aşadar, deciziile avute în vedere au fost pronunţate în proceduri distincte, fiind întemeiate pe dispoziţii legale diferite, iar efectele acestora nu au aceeaşi finalitate.

În consecinţă, în raport de cele de mai sus, este evident că în speţă nu este întrunită condiţia identităţii de obiect şi cauză între litigiile finalizate cu pronunţarea Deciziei civile nr. 1320/R din 20 decembrie 2017 şi litigiile finalizate cu pronunţarea celorlalte decizii pretins contradictorii.

Aşadar, nefiind întrunită condiţia identităţii de obiect şi cauză, nu se poate reţine că decizia a cărei revizuire se solicită a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziilor invocate, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Condiţiile prevăzute de textul legal invocat de revizuent trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Or, în cauză, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului îl reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.

Din examinarea hotărârilor pretins contradictorii rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, deoarece nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect al acelor cauze.

Nu este îndeplinită nici condiţia identităţii cauzei cererilor de chemare în judecată ce formează obiectul acelor litigii, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care este diferit în litigiile de referinţă.

De asemenea, trebuie precizat faptul că principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.

Or, raţiunea reglementării revizuirii se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea acestui principiu atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

C. proc. civ. mai impune, în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.

În acest sens, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de recurentul-reclamant A..

Totodată, Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. şi este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate.

Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire de faţă, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuentul urmăreşte o reevaluare a argumentelor părţilor din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1320/R din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL