Delayed VAT Refund and Statutory Late Interest Under Fiscal Procedure Code and CJUE Neutrality Jurisprudence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în tot a Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de D.G.R.F.P.B. la data de 29.10.2014;

- recunoaşterea dreptului său legitim la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA, ca urmare a soluţionării deconturilor de TVA cu întârzieri, cu depăşiri ale termenului legal;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA cu întârzieri, cu depăşiri ale termenului legal, ca urmare a soluţionării deconturilor de TVA din 24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), din 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), din 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), din 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) şi din 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009).

Prin Sentinţa civilă nr. 314 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti;

- a anulat Decizia nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Bucureşti;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restituirii efective a TVA.

Împotriva Sentinţei civile nr. 314 din 4 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.), pentru următoarele considerente:

Arată recurenta că instanţa de fond în mod nelegal a dispus obligarea la plata de dobânzi în cuantum de 3.208.260,85 RON, având în vedere prevederile legale incidente şi documentaţia existentă la dosarul cauzei.

Se arată în motivele de recurs formulate că urmare a cererilor privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, solicitată prin deconturile de taxă pe valoarea adăugată cu sold negativ şi opţiune de rambursare, aferentă deconturilor perioadei octombrie 2008 - martie 2009, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi din cadrul D.G.R.F.P.B. a procedat la soluţionarea cererilor şi emiterea deciziilor aferente.

Subliniază recurenta că reclamanta A. a calculat în mod eronat dobânzi şi pe perioada efectuării inspecţiei fiscale, precum şi de la data încheierii Raportului de inspecţie fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform Selecţiei Naţionale, deşi pentru această perioadă termenul prevăzut de art. 70 din C. proc. fisc. era suspendat.

Recurenta precizează că soluţionarea deconturilor de TVA s-a efectuat în termenul legal, cu respectarea prevederilor legale incidente şi a calendarului şi metodologiei aprobate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, drept pentru care în mod legal s-a respins cererea A. de emitere a actelor administrative fiscale ce atestă dreptul reclamantei la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânda fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile recurate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a respins excepţia nulităţii recursului şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 5 octombrie 2018.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în tot a Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de D.G.R.F.P.B. la data de 29 octombrie 2014;

- recunoaşterea dreptului său legitim la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA, ca urmare a soluţionării deconturilor de TVA cu întârzieri, cu depăşiri ale termenului legal;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA cu întârzieri, cu depăşiri ale termenului legal, ca urmare a soluţionării deconturilor de TVA din 24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) şi 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009).

Prin sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti;

- a anulat Decizia nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Bucureşti;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restituirii efective a TVA.

În recursul declarat împotriva acestei hotărâri, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente.

În fapt, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta a formulat cereri de decont de TVA, înregistrate la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti sub nr. x/24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) şi 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009), solicitând rambursarea taxei pe valoare adăugată pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, în sumă totală de 16.208.747,39 RON.

În vederea verificării sumei solicitate a fi rambursate cu titlu de TVA, intimata a întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.05.20009, în urma inspecţiei fiscale ce s-a derulat în perioada 14 aprilie 2009 - 8 mai 2009, conform căruia TVA de rambursat stabilit este de 16.208.748 RON.

Ulterior, au fost întocmite notele de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 3.422.941 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.829.207 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 1.189.896 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.987.474 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.408.562 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 3.370.668 RON.

Rambursarea efectivă a TVA a avut loc, conform extrasului de cont depus la dosar, la data de 9 octombrie 2009.

Faţă de data plăţii efective, reclamanta a solicitat pârâtei plata de dobânzi fiscale, prin cererea înregistrată sub nr. x/04.08.2010, iar, ca urmare a nesoluţionării acesteia, reclamanta a formulat contestaţie înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti sub nr. x/14.10.2010, contestaţie care a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 77430/29.10.2014.

În drept, Curtea de apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 70 C. proc. fisc. , potrivit cărora:

"(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate."

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentă în susţinerea cererii de recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond reţinând în mod corect, în raport cu actele şi lucrările dosarului, că cererile reclamantei de decont de taxă pe valoare adăugată au fost înregistrate la datele de 24 noiembrie 2008, 19 decembrie 2008, 23 ianuarie 2009, 24 februarie 2009, 18 martie 2009 şi 24 aprilie 2009, iar, în lumina dispoziţiilor legale anterior menţionate, acestea trebuiau soluţionate în 45 de zile, adică cel mai târziu la datele de 9 ianuarie 2009, 3 februarie 2009, 10 martie 2009, 11 aprilie 2009, 3 mai 2009 şi 9 iunie 2009.

Analizând raportul de inspecţie fiscală depus la dosar de reclamantă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că verificările au început în data de 14 aprilie 2009, deci după împlinirea termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea a 4 din cele 6 cereri de decont TVA formulate de reclamantă, culpa în depăşirea acestui termen aparţinând în exclusivitate pârâtei.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte apărările formulate de pârâtă referitoare la faptul că termenul de 45 de zile poate fi depăşit, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu au aplicabilitate în cauză, întrucât prelungirea acestui termen poate avea loc doar în condiţiile prevăzute de art. 70 alin. (2), anterior menţionat, care nu pot fi interpretate decât în sensul în care autoritatea care efectuează controlul în vederea verificărilor raportărilor trebuie să solicite informaţiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile.

În opinia Curţii de apel, însuşită şi de instanţa de control judiciar, o interpretare contrară ar fi de natură să permită organului de control să prelungească termenul de 45 de zile pe o durată nedefinită în funcţie de momentul la care înţelege să solicite informaţii sau să înceapă inspecţia fiscală.

La pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 12 mai 2011, pronunţată în cauza C-107/10 - Enel Maritsa Iztok 3 AD împotriva Direcktor "Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto" în cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanţă din Bulgaria, precum şi hotărârea din data de 23.10.2013, pronunţată de CJUE în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română, respectiv faptul că CJUE a arătat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă.

Instanţa de fond s-a raportat la faptul că, în accepţiunea Curţii nu există nicio diferenţă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească, apreciind în mod corect că necesitatea acordării de dobânzi de către stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune şi în baza aquis-ului comunitar din materia TVA, astfel cum acesta a fost interpretat de către Curtea Europeană de Justiţie, întrucât dispoziţiile din legislaţia română referitoare la rambursarea TVA sunt rezultatul transpunerii legislaţiei comunitare din domeniul TVA, iar jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în materie este obligatorie pentru instanţele din România odată cu data aderării la Uniunea Europeană.

S-a subliniat în mod corect în considerentele sentinţei recurate că în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie s-a reţinut în mod constant că statele membre au o oarecare libertate de manevră în stabilirea condiţiilor de rambursare a TVA în exces, dar că nu ar putea să aducă atingere, prin impunerea acestor condiţii, principiului neutralităţii TVA, prin impunerea unei sarcini asupra contribuabilului de a suporta în tot sau în parte TVA-ul, ceea ce implică în mod necesar ca TVA-ul să fie rambursat într-o perioadă de timp rezonabilă, prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor masuri echivalente şi că, în orice caz, metoda adoptată pentru rambursare nu poate să implice niciun fel de risc pentru contribuabil.

În raport de dispoziţiile legislaţiei naţionale, precum şi a jurisprudenţei CJUE anterior redate, Curtea de apel a constatat în mod legal că reclamanta este îndreptăţită a primi dobânzi de întârziere de la datele expirării termenului de 45 de zile anterior menţionat şi până la data restituirii efective a sumei, respectiv 9 octombrie 2009, opinie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că este corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte cuantumul dobânzilor, în raport de prevederile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. , precum şi de concluziile raportului de expertiză contabilă, prin care expertul a concluzionat că pârâta are obligaţia achitării către reclamantă, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului, a sumei de 3.208.260,98 RON.

Înalta Curte constată că, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a apreciat în mod corect că cererea de chemare în judecată este întemeiată, motiv pentru care a admis-o şi a dispus anularea Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014 emisă de pârâta DGRFP Bucureşti, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă şi până la data restituirii efective a TVA.

Drept urmare, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 314 din 4 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL