Taxpayer's suspension bid rejected as administrative challenge fails to show imminent damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2015, reclamanta SC A. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. x din 20 octombrie 2015 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, care are la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 20 octombrie 2015, până la data pronunţării instanţei de fond cu privire la contestaţia depusă la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală.

Prin Decizia nr. 66/2016 din 16.02.2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 10.000 RON, achitată cu recipisa de consemnare seria x nr. x, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în condiţiile dispoziţiilor art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 66/2016 din 16.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă considerând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Arată recurenta că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că aspectele invocate de reclamantă în sensul inexistenţei culpei în desfăşurarea operaţiunilor reţinute de organele fiscale ca fiind cu un caracter fictiv, pot viza doar o analiză de fond a acestui aspect, instanţa verificând doar aparenţa de nelegalitate a actului administrativ.

Consideră recurenta că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului contestat.

Precizează recurenta că împotriva actelor administrativ-fiscale menţionate anterior a formulat, în temeiul art. 205 C. proc. fisc. , contestaţie înregistrată la A.J.F.P. Olt sub nr. x/16.11.2015, dar nu a primit un răspuns la această contestaţie.

În ceea ce priveşte a doua condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a pagubei iminente, recurenta arată că există un prejudiciu viitor şi previzibil prin prisma efectelor actului administrativ contestat.

Punctează recurenta că actul administrativ contestat produce efecte cu consecinţe deosebit de păgubitoare, aducându-i mari prejudicii de ordin material, suma foarte mare fiind un argument în acest sens.

În opinia recurentei, executarea acesteia conform deciziei contestate ar crea grave prejudicii societăţii, determinând o blocare totală a activităţii acesteia.

Recurenta subliniază că situaţia societăţii este una precară, instanţa de fond fiind în eroare cu privire la creşterea numărului de angajaţi, situaţia fiind exact opusă, faţă de data ultimului control fiscal, respectiv octombrie 2014 şi până în februarie 2016, numărul angajaţilor societăţii scăzând cu 35%.

Precizează recurenta că se află în procedura insolvenţei şi este foarte posibil, în măsura în care nu se suspendă executarea, să se treacă la faliment. Aceasta deoarece executarea îngreunează efectiv activitatea societăţii recurente.

Concluzionează recurenta că atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia pagubei iminente, sunt îndeplinite prin prisma celor mai sus precizate.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3.05.2018, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând cauza şi decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 20 octombrie 2015 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, care are la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 20 octombrie 2015, până la data pronunţării instanţei de fond cu privire la contestaţia depusă la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală.

Prin hotărârea pronunţată, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 10.000 RON, achitată cu recipisa de consemnare seria x nr. x, la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, în condiţiile dispoziţiilor art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.

În recursul declarat împotriva acestei hotărâri, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, faptul că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea greşită a acestor prevederi legale.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursul său, reclamanta SC A. SRL susţine, în esenţă, că aceste două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susţinerea acţiunii sale.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentă se referă la faptul că, în ceea ce priveşte îndeplinirea sau nu a condiţiei cazului bine justificat, în mod greşit instanţa a considerat că nu există o îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului contestat.

Pentru susţinerea îndeplinirii cazului bine justificat, recurenta a susţinut că nu poate fi reţinută culpa sa în derularea operaţiunilor cu caracter fictiv, având în vedere că nu avea nici obligaţia legală şi nici posibilitatea de a verifica activitatea furnizorilor săi, independent de existenţa unei relaţii comerciale cu celelalte societăţi.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, este de principiu că, până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea actului administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, trebuie să existe indicii temeinice în sensul existenţei cazului bine justificat, care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ fiscal.

Mai mult, analizând cererea de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanţa, în soluţionarea cererii de suspendare, nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ decât în măsura depistării unor vădite neregularităţi ce pot fi constatate la o analiză sumară a actelor atacate.

Totodată instanţa trebuie să ţină seama de necesitatea aplicării principiului proporţionalităţii şi să cântărească, în mod corect, interesele părţilor, raportat la fiecare rezultat posibil.

În acest sens, Înalta Curte observă că reclamanta, prin motivele invocate în cererea de suspendare, nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative atacate.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că, pentru stabilirea în concret a existenţei sau nu a culpei societăţii reclamante în desfăşurarea operaţiunilor reţinute de organele fiscale ca fiind cu caracter fictiv, sunt necesare verificări de fond, ce exced cadrului procesual de faţă, având în vedere că în verificarea temeiniciei cererii de suspendare se analizează doar aparenţa de nelegalitate.

Înalta Curte constată astfel că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită, aceasta aducând în discuţie doar aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actului administrativ.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actele contestate ar fi fost anulate, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Prima instanţă a reţinut că nici cea de-a doua condiţie, a pagubei iminente, nu este îndeplinită în cauză, întrucât din înscrisurile depuse au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor societăţii, conform Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.07.2014, ce au fost puse în executare, conform Proceselor-verbale nr. x/31.07.2014 şi nr. 56868/31.07.2014, iar instituirea măsurilor asigurătorii nu împiedică desfăşurarea activităţii reclamantei, având doar un rol de a asigura posibilitatea acoperirii debitului în măsura confirmării sale de către instanţa învestită cu fondul cauzei.

În acord cu cele statuate de instanţa de fond, Înalta Curte subliniază că paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Mai mult, simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă.

În consecinţă, cele două condiţii prevăzute de legea contenciosului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă, în speţă, recurenta-reclamantă nu poate face dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului a cărui suspendare o solicită.

Nu în ultimul rând, pentru concreta soluţionare a prezentului recurs nu este de ignorat nici împrejurarea că recurenta-reclamantă SC A. SRL se află în procedura insolvenţei, aşa cum rezultă din dovezile cu privire la existenţa dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Olt, astfel că, în acest moment, măsura suspendării actului administrativ este lipsită de eficienţă motivat de faptul că organul fiscal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, odată cu admiterea cererii debitoarei de intrare în procedura insolvenţei, fiind suspendate de drept toate măsurile de executare silită îndreptate împotriva acesteia.

Or, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea cerinţelor menţionate, soluţia pronunţată nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., împotriva Deciziei nr. 66/2016 din 16.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV