Timeliness of judicial challenge to disciplinary mediation sanction under special 15-day deadline vs. general prealable complaint rule

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.08.2015, reclamanta A., mediator autorizat, titular al Biroului de Mediator A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, anularea Hotărârii nr. M 99/28.05.2015, emisă de pârât, prin care a fost sancţionată disciplinar cu amendă în cuantum de 500 RON.

Prin Sentinţa nr. 51 din 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca tardiv formulată.

Împotriva Sentinţei nr. 51 din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a formulat, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, în termenul legal, plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care a fost sancţionată nemotivat cu amendă în sumă de 500 RON, respectiv la data de 13.07.2015, pârâtul Consiliul de Mediere a respins ca neîntemeiată plângerea formulată la data de 14.08.2015, iar, în data de 28.08.2015, recurenta a formulat în termenul legal de 15 zile (data poştei 14.08.2015) contestaţie împotriva hotărârii emise de Consiliul de Mediere.

Faţă de cele menţionate mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere faptul că recurenta, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, a respectat termenele, astfel cum au fost acestea menţionate în Hotărârea nr. 99/28.05.2015, emisă de Consiliul de Mediere, respectiv:

- termenul de înaintare a plângerii prealabile;

- termenul de contestaţie împotriva Hotărârii nr. 99/28.05.2015, emisă de Consiliul de Mediere.

Se arată în motivele de recurs că, în cazul în care instanţa va considera că recurenta, în calitate de reprezentant legal al biroului de mediator, nu a respectat termenele, deşi acestea nu au fost încălcate, solicită, pe această cale, repunerea în termenul de contestaţie împotriva Hotărârii nr. 99/28.05.2015.

Subliniază recurenta că Hotărârea nr. 99/28.05.2015 emisă de Consiliul de Mediere a fost contestată în modalitatea şi termenele menţionate de către Consiliul de Mediere în cuprinsul acestei hotărâri.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, anularea amenzii în valoare de 500 RON, ca fiind netemeinică şi nelegală.

Intimatul Consiliul de Mediere a depus întâmpinare cu respectarea condiţiilor prevăzute de C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 22.02.2018, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 03.05.2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat, a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţiile de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.08.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 40 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, anularea Hotărârii nr. M99/28.05.2015, emisă de pârât, prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în amendă în valoare de 500 RON, conform art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006.

La termenul din data de 14.01.2016, în urma comunicării relaţiilor solicitate de la ambele părţi privind data comunicării Hotărârii nr. M99/28.05.2015, Curtea de Apel a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, pe care a admis-o, respingând acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând, în esenţă, faptul că prima instanţă în mod greşit a admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, astfel că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: "hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia".

Este adevărat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condiţiile şi termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum şi cazurile în care procedura prealabilă, prin excepţie de la regulă, nu este obligatorie.

Aceste dispoziţii normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părţii de a se adresa instanţei de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Art. 7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanţei într-un anumit termen, ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.

Cum, în cauza de faţă, dispoziţia specială prevede posibilitatea atacării hotărârii Consiliului de mediere la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, indiferent de menţiunile inserate în hotărâre, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanţă admiţând în mod corect excepţia tardivităţii acţiunii.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator au caracter special faţă de cele ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că au fost aplicate cu prioritate, conform regulii de interpretare specialia generalibus derogant.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, Hotărârea nr. M99/28.05.2015 a fost comunicată reclamantei la data de 15.06.2015, astfel că termenul special de 15 zile, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, s-a împlinit la data de 01.07.2015.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, reclamanta a depus prezenta acţiune la oficiul poştal în data de 28.08.2015, cu depăşirea termenului legal imperativ, motiv pentru care instanţa de fond în mod corect a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.

Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentei, în sensul repunerii sale în termenul de formulare a contestaţiei împotriva Hotărârii nr. M 99/28.05.2015, este neîntemeiată, deoarece recurenta nu a administrat nici un fel de probatoriu în susţinerea faptului că întârzierea s-ar fi datorat unor motive temeinic justificate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că acţiunea reclamantei a fost depusă cu depăşirea termenului legal imperativ, astfel că soluţia pronunţată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 51 din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV