Competence of Ministry to recognize domestic university degrees; presumption of legality of administrative acts

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale, obligarea acestuia la recunoaşterea diplomei de licenţă, eliberate de Universitatea B., în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 2.000 RON penalităţi pe zi de întârziere, de la data pronunţării sentinţei.

Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3.225 din 23 octombrie 2013, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca inadmisibilă, reţinând că cererea formulată nu se încadrează în ipotezele de obiect ale acţiunii în contencios administrativ şi nici nu s-a dovedit manifestarea unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin criticile formulate se susţine, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar, iar dispozitivul contrazice considerentele, în sensul că deşi instanţa reţine că reclamantul nu justifică un interes, totuşi respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin încheierea camerei de consiliu din 13 octombrie 2015.

Prin încheierea din 8 decembrie 2015, Înalta Curte, a admis în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există niciun temei legal în baza căruia să fie legitimată pretenţia reclamantei de a cere recunoaşterea efectelor diplomei pe care o deţine.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia.

În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorităţii pârâte Ministerul Educaţiei Naţionale la recunoaşterea efectelor diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă eliberate de Universitatea B. în anul 2009.

Raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G nr. 536/2011, dar şi la reglementările legale relevante în speţă - Ordinul MECTS nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască efectele diplomelor de licenţă eliberate instituţiile de învăţământ superior din România.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din aceasta.

O diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, cum este cazul în speţă, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare din partea ministerului de resort, diploma de licenţă fiind un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din actul administrativ, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED