Competence to hear appeal of administrative sanction: application of hierarchical jurisdiction rules for contested traffic contraventions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined jurisdiction over the appeal, referring the case to the Ploiesti Court of Appeal, Section of Administrative and Fiscal Contentious, thereby leaving the lower tribunal's decision upholding the traffic violation fine in force for now. The dispute arose from a procedural error where an individual filed an appeal against a tribunal decision that had previously rejected their claim to annul a traffic contravention report issued by a state road infrastructure authority. Relying on the imperative nature of material jurisdiction and the statutory principle that an appeal must be heard by the immediately superior instance to the one that rendered the challenged judgment, the court determined that jurisdiction belonged to the appellate court rather than the highest court of the land under Articles 95, 96, and 483 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 96 C. proc. civ; Competence to hear appeal of administrative sanction: application of hierarchical jurisdiction rules for contested traffic contraventions: Principiul care derivă din interpretarea dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi 3, art. 96 pct. 2 şi 3 şi art. 97 pct. 1 este că apelul, respectiv recursul, se soluţionează de către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 12 mai 2016, sub nr. x/2016, petentul A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x încheiat la data de 26 aprilie 2016, prin agent constatator, de intimatul CNADNR SA Cestrin.
Prin Sentinţa nr. 305 din 19 ianuarie 2017, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, a admis plângerea contravenţională formulată de petentul A., a anulat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 26 aprilie 2016.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel CNADNR SA Cestrin.
Prin Decizia nr. 3224 din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul x/2016, s-a admis apelul formulat de apelanta CNAIR SA fostă CNADNR, în contradictoriu cu intimatul A., s-a schimbat în tot sentinţa apelată şi în consecinţă s-a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Împotriva Deciziei nr. 3224 din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A.
Prin Decizia nr. 1038 din 18 aprilie 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3224 din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, ca inadmisibilă.
Împotriva Deciziei nr. 1038 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.
Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Principiul care derivă din interpretarea dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi 3, art. 96 pct. 2 şi 3 şi art. 97 pct. 1 este că apelul, respectiv recursul, se soluţionează de către instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Raportat la obiectul prezentului litigiu, anume o cerere de recurs, Înalta Curte mai reţine şi că, potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".
Competenţa materială expres stabilită de lege, fiind de natură imperativă, dispoziţiile cu privire la aceasta nu pot fi înlăturate; nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la competenţă constituie motiv de nulitate a hotărârii pronunţate, chestiunea competenţei fiind esenţială în ce priveşte judecata.
În speţă, hotărârea ce face obiectul căii de atac a fost pronunţată de Tribunalul Prahova, astfel că, din coroborarea dispoziţiilor art. 95 şi art. 96 C. proc. civ., cu referire la art. 483 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Ploieşti, instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în favoarea căreia se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de A. împotriva Deciziei nr. 1038 din 18 aprilie 2018 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CT